5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUciși cu o lovitură de cuțit

Uciși cu o lovitură de cuțit

Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au fost înjunghiați de doi consăteni
Doi bărbați și-au pierdut viața după ce au fost înjunghiați de doi consăteni

Doi bărbați, de 37 și, respectiv, 51 de ani, unul din Negoiești și al doilea din Desa, și-au pierdut viața după ce au fost înjunghiați în inimă de doi consăteni. Unul din autori a fost deja arestat pentru comiterea infracțiunii de omor, iar al doilea a fost reținut de procurorii doljeni, urmând să fie dus la instanța de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Nicolae Vlăduțu, de 42 de ani, și Nicușor Lascu, de 37 de ani, ambii din comuna Melinești, satul Negoiești, au avut un prim conflict duminică după-amiază, în jurul orei 16. Cei doi s-au certat din cauza unei datorii, iar în timpul altercației Lascu l-a lovit pe Vlăduțu în zona feței, după care cei doi au fost despărțiți de câțiva martori.
După câteva ore, în jurul orei 19.30, Nicolae Vlăduțu a mers la un bar din comună, unde, la ieșire, l-a întâlnit pe cel care îl lovise mai devreme. Scandalul dintre cei doi a reizbucnit, iar Vlăduțu l-a lovit cu un cuțit pe Lascu în zona toracică, lateral stânga, lovitura de cuțit fiindu-i fatală. Anchetatorii au precizat că mai mulți martori, dar și autorul, au sunat la 112, iar la fața locului a fost trimisă o ambulanță. Bărbatul înjunghiat a fost dus cu ambulanța pe stadionul din comună, de unde urma să fie preluat de elicopterul SMURD, însă a decedat înainte să fie transportat la spital.
Fratele victimei a precizat pentru GdS că polițiștii din comună puteau preveni această crimă dacă interveneau la primul scandal. „După ce fratele meu i-a dat o palmă agresorului, un polițist a venit să vadă ce s-a întâmplat și a plecat. Dacă luau măsuri, poate nu se ajungea aici, nu rămâneau trei copii, de trei, patru și 11 ani, fără tată“, a explicat Adrian Lascu, fratele lui Nicușor Lascu.
Întrebați despre acestă situație, reprezentanții IPJ Dolj au precizat că, în jurul orei 16.00, în urma unui apel la 112, o patrulă intercomunală a fost direcționată în satul Negoiești, unde l-au găsit pe Vlăduțu, care prezenta leziuni produse prin lovire. Bărbatul a fost transportat la unitatea medicală din comuna, unde a primit îngrijiri medicale. „Persoanei vătămate i-a fost adus la cunoștință faptul că poate formula o plângere pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar aceasta a precizat că, la acel moment, nu dorește să facă acest lucru“, au explicat polițiștii doljeni. Nicolae Vlăduțu a fost reținut, urmând să fie dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă.

Doljean arestat pentru omor

O crimă asemănătoare a avut loc duminică, 16 iulie, în localitatea doljeană Desa, unde un bărbat de 51 de ani a fost înjunghiat mortal de un vecin de 49 de ani.
Anchetatorii au stabilit că Petrică Marinescu, de 49 de ani, și vecinul său, Iulian Bulin, de 51 de ani, s-au certat din pricina unei fântâni. Cei doi împărțeau o grădină de legume, pe care o udau cu apă din fântâna lui Marinescu.
Duminică dumineață Bulin s-a apucat de udat, iar Marinescu i-a reproșat că el ar trebui să folosească primul fântâna. După câteva ore, când a încercat să ude și el grădina, Marinescu a găsit ștecherul de la pompa de apă ars, iar de aici a izbucnit scandalul. Ulterior, Marinescu a scos un cuțit și l-a lovit pe vecinul său direct în inimă, Iulian Bilin decedând la scurt timp după ce a fost înjunghiat.
Autorul omorului a fost reținut în aceeași zi, iar după ce a fost audiat de un procuror a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis cererea anchetatorilor și a dipus arestarea inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 16 iulie și până pe 14 august. Măsura dispusă de instanță a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova, care i-a respins acțiunea la sfârșitul săptămânii trecute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS