12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljJudecătoarea lui Bercea Mondial face opt ani de pușcărie

Judecătoarea lui Bercea Mondial face opt ani de pușcărie

Magistrata Carmen Marinescu a fost arestată preventiv pe 24 martie 2015 și a fost eliberată din arest două luni mai târziu (Foto: arhiva GdS)
Magistrata Carmen Marinescu a fost arestată preventiv pe 24 martie 2015 și a fost eliberată din arest două luni mai târziu (Foto: arhiva GdS)

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât, la sfârșitul săptămânii trecute, să o condamne definitiv la opt ani de închisoare pe Carmen Marinescu, fosta președintă a Tribunalului Olt, acuzată că a primit 200.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l elibera pe acesta din arest. Alți doi inculpați din acest dosar de corupție, soțul magistratei Marinescu și un avocat din cadrul Baroului Olt, au fost condamnați la trei, respectiv trei ani și șase luni de închisoare cu executare.

Magistrata Carmen Marinescu a fost pusă sub acuzare de procurorii anticorupție din Craiova în martie 2015, pe când ocupa funcția de președintă a Tribunalului Olt. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, „în perioada august 2011 – septembrie 2011, inculpata Marinescu Eugenia-Carmen, în calitate de magistrat judecător în cadrul Tribunalului Olt – Secția Penală, a pretins și a primit prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunțătoare, suma de 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a unui inculpat din familia denunțătorului și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece cauza“. Inculpatul în cauză este Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, din Drăgăneşti-Olt, care fusese arestat preventiv în februarie 2011 sub acuzația de tentativă de omor. Anchetatorii au susținut că banii au ajuns la magistrata Marinescu în două tranșe: 150.000 de euro înaintea termenului de judecată din 31 august 2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea față de Sandu Anghel, iar alți 50.000 de euro pe 20 septembrie 2011. Două zile mai târziu, judecătoarea Marinescu a admis cererea formulată de avocații inculpatului, înlocuind arestul preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Afaceri imobiliare cu șpaga de la Bercea Mondial

În urma anchetei, procurorii craioveni au stabilit și unde au ajuns banii primiți drept mită de magistrata Marinescu. Procurorii DNA au reținut că, „după primirea sumei de 200.000 de euro, la trei luni de la pronunțarea încheierii din 22 septembrie 2011, respectiv în intervalul 14 – 22 decembrie 2011, pentru a disimula originea ilicită a sumei respective, inculpații Marinescu Eugenia-Carmen și Marinescu Iuliu-Severus (soțul acesteia), beneficiind de ajutorul inculpatului Cismaru Dumitru, au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului“. Este vorba de un teren de 703 mp și o construcție de 29 mp, situate în localitatea Băile Olănești, de un teren de 1.250 mp situat în localitatea Corbu, județul Constanța, dar și de un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina. Mai departe, în perioada august – septembrie 2012, soții Marinescu ar fi vândut terenul și construcția din Băile Olănești unei persoane apropiate denunțătorului. „Această tranzacție a reprezentat în fapt restituirea, de către inculpata Marinescu Eugenia Carmen, către membrii familiei denunțătorului a unei părți din suma de 200.000 de euro (valoarea imobilului fiind stabilită de comun acord la suma de 30.000 de euro) și urmărindu-se astfel evitarea ca între soții Marinescu și membrii familiei denunțătorului să poată fi stabilită vreo legătură directă“, au mai reținut procurorii anticorupție. În final, anchetatorii au explicat că aceste tranzacții imobiliare nu au fost trecute de magistrata Marinescu în declarațiile de avere, scopul fiind ascunderea cumpărării și vânzării imobilelor obținute ilicit.

Opt ani de închisoare la Curtea de Apel Craiova

Cei trei inculpați au fost trimiși în judecată în mai 2015, dosarul în care au fost acuzați de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat pe 23 septembrie 2016.
Carmen Marinescu a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru faptele comise și i-a fost interzis dreptul de a exercita funcţia de magistrat pe o perioadă de patru ani după executarea pedepsei. În schimb, Severus Marinescu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar avocatul Cismaru a primit o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la Carmen Marinescu a sumei de 30.000 de euro, dar și terenul din localitatea Corbu. Sentința Curții de Apel Craiova a fost atacată cu apel la Curtea Supremă, iar joi, pe 29 iunie, judecătorii bucureșteni au dat o soluție definitivă în acest dosar.
Instanța a respins atât acțiunile inculpaților, cât și pe cele ale procurorilor anticorupție, așa că inculpații trebuie să execute pedepsele stabilite în toamna anului trecut de judecătorii craioveni.

Dosar penal și pentru terenul de 600 mp din Slatina

În octombrie 2016, procurorii anticorupție din Craiova au dispus trimiterea în judecată într-un alt dosar de corupție a fostului primar al municipiului Slatina, Minel Prina, acuzat că l-a ajutat pe soțul magistratei Marinescu să pună mâna pe terenul de 600 mp din municipiu.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul lunii iunie 2011, Minel Prina, care era pe atunci administrator public al municipiului Slatina, a intervenit pe lângă Mirela Pătru, director executiv adjunct al Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, ca să-l ajute pe inculpatul Severus Marinescu să obțină terenul cu numai 9.300 de euro, față de 32.700 de euro, cât ar fi fost valoarea reală. Acest dosar se află pe rolul Tribunalului Mehedinți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS