17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj120 de solicitări de paşapoarte sunt înregistrate zilnic

120 de solicitări de paşapoarte sunt înregistrate zilnic

Aglomerație la Serviciul de Paşapoarte Gorj, unde zilnic sunt înregistrate peste 120 de cereri din partea celor care au nevoie de aceste documente pentru a-și petrece concediile în străinătate. Potrivit lui Valentin Surupăceanu, șeful Serviciului de Pașapoarte Gorj, numărul gorjenilor care solicită astfel de documente a crescut cu aproape 50 de cereri zilnic faţă de o perioadă obişnuită a anului. „Faţă de perioada anului trecut sau faţă de lunile anterioare este un număr crescut de cereri. Avem peste 120 de solicitări pe zi. Este perioada în care cetăţenii au nevoie de paşapoarte pentru a călători peste hotare. Sunt mulţi care au nevoie în special pentru copii, mai ales dacă merg în concediu sau se deplasează în Uniunea Europeană, acolo unde adulţii au nevoie doar de cartea de identitate, dar pentru copii este necesar paşaportul“, a declarat Valentin Surupăceanu, şeful Serviciului Paşapoarte Gorj.

Număr în creştere

Numărul solicitărilor ar putea creşte şi mai mult în lunile iulie și august pentru că urmează vacanţa românilor care vin din străinătate şi profită de această ocazie să-şi înnoiască documentele. Activitatea instituției ar putea fi îngreunată din această cauză, dar și ca urmare a faptului că angajații serviciului vor intra și ei în concedii de odihnă. Chiar și așa, Valentin Surupăceanu, şeful Serviciului Paşapoarte Gorj, speră ca instituția să se descurce cu personalul pe care îl are și să facă față numărului mare de solicitări. „Este normal să fie o creştere pentru că minorii de până la 14 ani au nevoie de paşaport pentru a călători. Mai sunt şi românii care vin în ţară. Suntem subdimensionaţi ca şi număr de personal, dar ne descurcăm prin organizarea proprie. Taxele au rămas aceleaşi şi avantajul este că pot fi achitate aici, în clădire cu noi şi oamenii nu mai merg în alte locuri. Mai pot fi achitate la Finanţe sau la Poştă“, a mai spus Valentin Surupăceanu. Pentru pașaportul electronic, vor achita o taxă de 258 de lei. Pentru minorii sub 14 ani, costul pașaportului electronic este de 234 de lei, iar pentru pașaportul temporar, care este valabil doar un an, se achită o taxă de 96 de lei. Valabilitatea paşaportului electronic este de cinci ani, iar pentru minorii cu vârsta sub 14 ani, este de trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS