6.1 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2019
Acasă Local Dolj Trotuarele pierdute ale Craiovei

Trotuarele pierdute ale Craiovei

-

Trotuarele de pe unele dintre arterele de circulație din Craiova au fost reduse la doar câteva zeci de centimetri, încât pietonii trebuie ori să meargă într-o dungă, ori să coboare pe carosabil, riscând astfel să fie loviți de vehiculele din trafic.

Pe strada Caracal, la intersecția cu strada Potelu, în imediata vecinătate a Spitalului Militar, pe o porțiune lungă de câțiva metri, trotuarul a ajuns să aibă doar 55 cm lățime. Venind dinspre strada Caracal, trotuarul, care pe anumite locuri are și 2 m lățime, se termină brusc în stradă, la colțul gardului care împrejmuiește Spitalul Militar, iar dacă vrei să-ți continui drumul pe strada Potelu ai la dispoziție doar 50-55 cm. Când se întâlnesc mai mulți pietoni la această întretăiere de străzi, ori așteaptă să treacă unul câte unul, mergând în șir indian, ori își continuă drumul pe carosabil. Ultima variantă este cel mai des aleasă, dar și cea mai periculoasă, trecătorii riscând să fie oricând loviți de mașinile aflate în mers. Iar traficul este intens în această zonă pe tot parcursul zilei. „Aici există iminența unor grave accidente ale pietonilor, pentru că trotuarul de la intersecția străzilor Caracal cu Potelu, în dreptul sensului giratoriu de la Spitalul Militar, aproximez că are 30 cm din cauza gardului acestui spital. Remedierea se poate face relativ ușor, prin mutarea a două plăci din beton de 60 cm la 45 de grade, nu la 90 de grade cum sunt în prezent. Noi, cetățenii din cartierul Valea Roșie, întâmpinăm acest pericol zilnic, mergând la magazinul LIDL, într-o zonă cu trafic rutier foarte ridicat“, a spus craioveanul Dorin Gănii.
În fapt, lățimea trotuarului de pe strada Caracal pe sensul de mers spre Bănie este variabilă. Măsurând artera destinată pietonilor în mai multe puncte, lățimea variază între 2 m și 55 cm. Trebuie menționat că trotuarul este „disputat“ de pietoni, bicicliști și mămici cu cărucioare. Și peste toate, la un moment dat, aceștia se intersectează cu afluxul călătorilor care coboară sau urcă în autobuzele RAT, fiindcă și peronul este tot pe trotuar. Aici, practica omoară teoria, fiindcă STAS-ul 10144/2-91 spune: „În dreptul stațiilor de transport în comun și al trecerilor de pietoni, lățimea trotuarelor poate fi majorată corespunzător aglomerării pietonilor și prevederilor STAT 10144/6-89 (cel mult până la dublarea lățimii curente)“.
Cert este că nici una dintre prevederile referitoare la trotuare pe care le găsim în respectivul STAS nu prevede o lățime de 50 cm. Am vrut să aflăm și părerea unor reprezentanți ai Comisiei de Sistematizare a Circulației Rutiere și Pietonale din Craiova despre străzile ale căror trotuare sunt înghițite de carosabil sau construcții. „Trebuie să văd ce este la fața locului. În zona străzilor Caracal cu Potelu, din câte știu, nu am avut până la acest moment evenimente rutiere neplăcute. Nu știu dacă în acel loc se mai poate umbla la reconfigurarea stradală. O variantă ar fi să se modifice linia gardului de la Spitalul Militar“, este de părere Sorin Constantin Gae, reprezentantul Biroului Rutier Craiova și membru al comisiei.

Magazinul a „înghițit“ trotuarul

O situație similară întâlnim pe strada Mihail Cerchez din cartierul craiovean Brazda lui Novac. Construcțiile care urmează să fie ridicate în Piața Baba Novac au înghițit cu totul cea mai mare parte a trotuarului. Trecătorii nu au decât să meargă pe stradă sau să-și continue drumul pe aleile dinlăuntrul pieței, printre magazine și tarabe.
„Anul trecut au fost demolate câteva magazine. Acum, pe locul lor a început construcția altor magazine. Problema este că, față de amplasamentul magazinelor care au fost demolate, acum, noii constructori, pentru a avea mai mult spațiu, au turnat fundația de beton ocupând aproximativ 90% din trotuar. Pentru pietoni au rămas maximum 30 cm din fostul trotuar.
Trotuarul pe care se construiește era singurul pe această arteră, pietonii fiind acum nevoiți să circule pe strada și așa destul de îngustă.
Elevii Școlii nr. 24 care locuiesc în blocurile G1, G2, G3, BB’, 16, 17, 18 sunt obligați să meargă pe carosabil sau printre tarabele din Piața Baba Novac, pentru că trotuar nu mai există“, spune craioveanul Ionuț Tănasie.
Drept urmare, pe stradă, laolaltă cu mașinile, merg mămicile cu cărucioare, elevii care vin dinspre cartier spre școală și invers. Singura alternativă este să se strecoare printre tarabele din piață. Și despre această stradă reprezentanții Comisiei de Sistematizare a Circulației Rutiere și Pietonale spun că situația trebuie văzută la fața locului. „În Brazdă, trebuie văzut ce este la fața locului. Totodată, trebuie verificat ce se prevede în autorizație“, a declarat Sorin Constantin Gae, reprezentantul Biroului Rutier Craiova.
Constructorul care lucrează pentru beneficiarul acestui spațiu susține că administrația locală are deja o soluție. Nu se știe însă când va fi pusă în practică aceasta, deci, între timp, pietonii nu au decât să meargă pe stradă, cu riscul să fie accidentați. „Au fost persoane care au sesizat Disciplina în Construcții, nemulțumite de dispariția trotuarului, dar acesta este proiectul după care noi am lucrat. Ba chiar ne-am retras puțin cu construcția, ca să nu fim prea ieșiți în stradă. Am înțeles că și celelalte construcții care vor urma în continuarea celei la care noi lucrăm la această dată vor avea același aliniament. Totodată, am înțeles că cei de la primărie au spus că trotuarul va fi mutat pe partea cu blocurile“, a explicat Liviu Popescu, reprezentantul firmei constructoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

Aco Todorov, antrenor și selecționer

Antrenorul echipei masculine de baschet SCM „U” Craiova, Aleksandar Todorov, este noul selecționer al Macedoniei de Nord. Contractul...