10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCondescu nu obţine nici anul acesta bani de la CEO pentru Pandurii

Condescu nu obţine nici anul acesta bani de la CEO pentru Pandurii

 Marin Condescu vrea bani de la CEO
Marin Condescu vrea bani de la CEO

Marin Condescu, creditor al Clubului Pandurii, a fost anunţat că echipa nu va primi în acest an nici un leu din partea Complexului Energetic Oltenia (CEO). Conducerea acestuia a luat decizia să nu reia finanţarea clubului de fotbal, pe care a suspendat-o în urmă cu un an. Decizia suspendării i-a aparţinut ministrului energiei de la vremea respectivă, Victor Grigorescu, acesta declarând atunci că o firmă de stat cu datorii nu poate finanţa activităţi sportive.
Complexul Energetic Oltenia este asociat al Clubului Pandurii şi are de achitat o contribuţie anuală. Actuala conducere a companiei a decis să nu ofere în acest an nici un leu echipei aflate în insolvenţă, motivul invocat fiind acela că societatea a încheiat din nou pe pierdere şi există acte normative care îi interzic să facă anumite tipuri de cheltuieli în cazul în care rezultatele economice sunt negative. Astfel, Marin Condescu, creditor al Clubului de fotbal Pandurii, s-a trezit cu cifra zero scrisă pe procesul-verbal cu sumele pe care le vor achita asociaţii în acest an.
E interesat să aducă bani la club, pentru că are de încasat 800.000 de euro

Sindicalistul Marin Condescu are tot interesul să atragă fonduri la club. Echipa a intrat oficial în insolvenţă pentru datorii de 5,7 milioane de euro. Numai fostul preşedinte al Pandurilor are de primit de la echipa pe care a condus-o suma de peste 800.000 de euro. Trebuie precizat că liderul Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia, asociat la club, este judecat pentru afacerile pe care le-a făcut la echipă. Marin Condescu a fost trimis în judecată la Tribunalul Olt pentru comiterea a cinci infracțiuni, respectiv înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, precum şi delapidare şi spălare de bani. În acelaşi dosar este judecat şi fostul său adjunct de la Pandurii, Viorel Temelescu, care a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. „În sarcina inculpatului Marin Condescu s-a reţinut că, în perioada 23 martie 2011 – 29 septembrie 2011, în calitate de președinte al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, a semnat în fals la rubrica Cesionar şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu, le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare, obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 de lei. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23 martie 2011 – 29 septembrie 2013, în mod repetat şi în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, în calitate de președinte al CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 de lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Târgu Jiu de 1.080.000 de lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv“, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Marin Condescu are termen în proces chiar astăzi, la Tribunalul Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS