16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSpitalul Regional Craiova a trecut de faza discuțiilor

Spitalul Regional Craiova a trecut de faza discuțiilor

Terenul unde ar urma să fie construit Spitalul Regional Craiova (Foto: arhiva GdS)
Terenul unde ar urma să fie construit Spitalul Regional Craiova (Foto: arhiva GdS)

O delegație de la Ministerul Sănătăţii și Banca Europeană de Investiţii s-a aflat, în aceste zile, în Craiova, pentru a studia amplasamentul unde ar urma să se construiască spitalul regional, una dintre cele trei unități sanitare din țară pentru care Uniunea Europeană a oferit, de mai bine de un an, suma totală de 150 de milioane de euro. UE a prevăzut alocarea a câte 50 de milioane de euro pentru construirea a trei spitale regionale, la Craiova, Iași și Cluj-Napoca, dar până acum doar pentru spitalul din Bănie se știe amplasamentul. Potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, membrii delegației au fost mulțumiți de amplasament, dar au trasat mai multe sarcini autorităților locale și județene privind implementarea acestui proiect, care ar urma să se finalizeze în anul 2022. 

Pe 16 noiembrie 2016, printr-o hotărâre de guvern, Ministerul Sănătății (MS), în calitate de autoritate contractantă în proiectul european privind construirea celor trei spitale regionale de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova, intra în posesia unei suprafețe de peste zece hectare de teren aparținând Ministerului Apărării Naționale, drept amplasament pentru spitalul care ar urma să se ridice în Bănie. Stabilirea locului era prima condiție care trebuia îndeplinită pentru ca Uniunea Europeană să aloce cei 50 de milioane de euro, prevăzuți pentru fiecare spital, iar Craiova a îndeplinit-o încă de anul trecut. Terenul respectiv, situat pe Centura de Nord a orașului, la intersecția cu drumul spre Ghercești, a primit și girul ministerului, însă de atunci forul nu a progresat prea mult în acest proiect.
Pe 29 noiembrie 2016, Guvernul României aproba Memorandumul întocmit de Ministerul Sănătății cu tema „Aprobarea demersurilor propuse în scopul identificării de soluţii de finanţare pentru pregătirea proiectelor privind construcţia a trei spitale regionale în Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova“, iar ministerul semna ulterior, cu Banca Europeană de Investiții (BEI), un acord de servicii de consiliere în valoare de 1,5 milioane de euro, având ca scop facilitarea pregătirii proiectelor în vederea construirii celor trei spitale regionale. Socotind după numărul de paturi pe care urma să-l aibă fiecare spital, așa cum apare prevăzut în anexa 3 din acordul de servicii de consiliere, unitatea regională de la Craiova ar fi cea mai mare dintre cele trei, totalizând 1.029 de paturi. Dintre acestea, 921 de paturi erau prevăzute pentru departamentele chirurgicale, departamentele medicale, oncologie și departamentul mama și copilul (obstetrică și ginecologie, pediatrie), alte 80 de paturi erau pentru spitalizarea de zi, 12 pentru unitatea de arși și câte 48 pentru neonatologie și terapie intensivă. Mai departe, Ministerul Sănătății trebuia să scoată la licitație, la începutul anului 2017, studiile de fezabilitate pentru fiecare din cele trei spitale, dar până în prezent nu a fost demarată nici o astfel de procedură de achiziție publică.

„Spitalul ar trebui să fie gata în 2022, dar și 2024 ar fi un an rezonabil“

Primul pas se pare că s-a făcut tot la Craiova, singurul loc din cele trei orașe unde există terenul. O delegație de la Ministerul Sănătăţii și Banca Europeană de Investiţii s-a aflat în aceste zile în Bănie, pentru a studia amplasamentul unde ar urma să se construiască spitalul regional și pentru a trasa sarcinile pe care autoritățile locale și județene ar trebui să le îndeplinească pentru ca acest proiect să prindă contur. Potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, prezent la această întâlnire, membrii delegației au fost mulțumiți de amplasament și de felul în care autoritățile și furnizorii de utilități au decis să se implice în proiect, care ar urma să se finalizeze în anul 2022. „Aseară (marți seară, n.r.), membrii delegației au vizitat amplasamentul, care corespunde din punctul lor de vedere, dar au existat și unele observații cu privire la modul în care se va dezvolta această zonă pe viitor. Conform calendarului, spitalul regional ar trebui terminat în anul 2022, dar până va începe construirea lui va trebui să mai facem și noi câte ceva. Spre exemplu, ni s-a sugerat să construim un sens giratoriu în locul în care va fi drumul de acces către spital și să ținem cont de faptul că aici va exista trafic rutier intens, deci ar trebui regândite străzile. Există în zonă și un stâlp de înaltă tensiune aparținând CEZ, care ar trebui mutat. În urma întâlnirii de marți și de astăzi (ieri, n.r.), furnizorii de utilități s-au arătat și ei deschiși să pună umărul la realizarea acestui proiect de o importanță majoră pentru regiunea noastră“, a precizat Ion Prioteasa.
Președintele CJ Dolj a
mai menționat că repre-zentanții MS și BEI au prezentat și un proiect legat de modul în care va arăta noul spital regional de la Craiova, acesta fiind diferit față de cel de care se știa inițial. „Nu se mai vorbește de un spital tip bară, întins pe orizontală, ci de unul stil pieptene, cu trei clădiri individuale, dintre care una prevăzută cu heliport. Nu s-a discutat și de regimul de înălțime al clădirilor, dar, din ce am văzut pe proiect, ele nu vor avea mai mult de patru – cinci etaje. În ceea ce privește costurile construirii acestui spital, ele s-ar ridica, se pare, la circa 200 de milioane de euro, iar până acum ar exista doar 100 de milioane de euro, cele 50 de milioane de la UE și alte 50 de milioane de la stat. Restul de bani ar fi din fondurile promise prin programul de guvernare“, a mai spus Prioteasa. Acesta a afirmat că nu se știe deocamdată de vreo cofinanțare din partea Consiliului Județean, dar că instituția ar fi pregătită să contribuie la acest proiect, alături și de celelalte patru consilii județene din Oltenia.
Ion Prioteasa a mai anunțat că CJ Dolj va fi beneficiarul acestui proiect și instituția care va gestiona tot ceea ce înseamnă construirea spitalului regional și și-a luat și o marjă de eroare, anul 2024. Până atunci, Spitalul Județean de Urgență Craiova nu va trebui abandonat. „Ei spun că spitalul regional ar trebui să fie gata în 2022, eu îmi iau o marjă mai mare și spun că și 2024 ar fi un an rezonabil. Deci, în următorii șapte ani nu ar trebui să renunțăm la investițiile de la Spitalul Județean de Urgență. După ce ne vom vedea cu sacii în căruță, vom vedea ce va fi și cu Spitalul Județean, cum gândește Ministerul Sănătății și care va fi strategia“, a conchis Prioteasa.

De unde ar proveni banii pentru construirea spitalelor regionale

GdS a solicitat Ministerului Sănătății un punct de vedere legat de sumele necesare construirii celor trei spitale regionale și proveniența lor, având în vedere că în bugetul de stat pe anul 2017 nu sunt prevăzute explicit fonduri pentru demararea acestui proiect. Ministerul ne-a indicat ca principală sursă de finanțare fondurile europene. „Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene gestionează, în calitate de Autoritate de Management, Programul Operaţional Regional 2014-2020 (POR) finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi din fonduri naţionale (buget de stat şi buget local). Prin intermediul POR 2014-2020, Prioritatea de investiţii 8.1 «Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale», Obiectivele specifice 8.1 «Creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor la nivel secundar» şi 8.2 «Îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă» vor putea fi finanţate investiţii în structura sanitară în valoare de 638.297.872 de euro“, a precizat MS.
Forul a mai menționat că, din acești bani, sunt avute în vedere mai multe investiții, printre care și construirea de spitale de urgență regionale. „Pentru obiectivul strategic «Construcţia spitalelor regionale de urgenţă», cofinanţarea din bugetul de stat va fi de 50%. Din fonduri structurale vor fi alocate maximum 50% din totalul sumei de 319.148.936 euro (POR 2014-2020). Pe parcursul anului 2017, Ministerul Sănătăţii îşi va direcţiona acţiunile în vederea întocmirii tuturor documentelor necesare accesării fondurilor europene pentru construcţia celor trei spitale regionale prevăzute în Acordul de Parteneriat, localizate la Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova. În momentul finalizării studiilor de fezabilitate, se va cunoaşte valoarea totală a construcţiei fiecărui spital regional de urgenţă“, se mai arată în răspunsul ministerului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS