5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNu se mai lățesc peroanele, se așteaptă după tramvaiele noi

Nu se mai lățesc peroanele, se așteaptă după tramvaiele noi

După aproape un an de când Primăria Craiova a fost sesizată în legătură cu cele nouă peroane de tramvai construite greșit pe Calea Bucureşti, autoritățile locale nu vor mai face nimic pentru remedierea problemei. Deși refugiile înguste și distanța destul de mare dintre peron și scara vagonului pun în pericol călătorii, municipalitatea a renunțat la ideea modificării lățimii peroanelor și echipării lor cu garduri de protecție, motivând că se așteaptă după noile tramvaie care vor fi achiziționate cu fonduri europene (proiect aflat acum doar la stadiul de intenție) și că atunci va trebui refăcute toate peroanele. Noile tramvaie nu ar ajunge însă în Bănie mai devreme de 2019. 

Primăria Craiova ar fi trebuit să demareze în acest an, după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, lucrările de modificare a lățimii celor nouă peroane de tramvai nou construite pe Calea Bucureşti (de la intersecţia cu bulevardul Carol I şi până la Pasajul Electroputere), în cadrul proiectului european de reabilitare a străzii. Numai că, după aproape un an de când a fost sesizat acest aspect, iar autoritățile au tot scăldat problema, ba că peroanele se pot lăți fără proiect, ba că trebuie un proiect separat care ulterior se și întocmise și oferise soluția, ba că este nevoie de o nouă licitație pentru proiectare și că fonduri se vor găsi abia în bugetul pe anul 2017, ideea a fost abandonată.
Chestionat în legătură cu modificarea peroanelor de tramvai, după ce, la prezentarea bugetului pe 2017, nu a pomenit nimic de vreo sumă prevăzută pentru astfel de lucrări, primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a precizat că s-a renunțat la varianta cu lățirea refugiilor construite anul trecut. Motivând că urmează să fie achiziționate zece tramvaie, printr-un proiect cu fonduri europene, și că noile garnituri vor avea altă dimensiune, edilul a explicat că nu mai are rost să se intrevină acum la cele nouă peroane, din moment ce trebuie refăcute toate refugiile atunci când vor apărea noile tramvaie. Mai mult, Genoiu a înaintat chiar varianta desființării peroanelor, odată cu achiziționarea și punerea în circulație a tramvaielor „europene“, pentru că nu ar mai fi nevoie de ele. „Nu mai umblăm acum la peroanele de pe Calea București, pentru că după aceea va trebui să le facem din nou, când vor veni tramvaiele care vor fi achiziționate cu fonduri europene. Este posibil chiar să desființăm toate peroanele, după ce vom cumpăra noile tramvaie, așa că nu ar mai avea rost o investiție acum“, a spus Mihail Genoiu.
Afirmațiile edilului ridică însă o serie de alte chestiuni care ar necesita lămuriri suplimentare, dar la care nu am primit, ieri, vreun răspuns oficial. Cele zece tramvaie noi ar fi suficiente pentru a asigura necesarul de călători din Craiova? Cum vor arăta noile stații de tramvai fără peron și cum se va proceda dacă va fi nevoie să mai circule și câteva din vechile tramvaie? Asta pentru că și așa sunt probleme cu peroanele actuale (cele după intersecția cu Carol I, spre Pasajul Electroputere), din cauza faptului că sunt prea înguste. Se vor mai monta garduri pentru protecţia călătorilor la peroane, ținând cont de recomandările Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, responsabila cu proiectele europene? Mai ales că, indiferent de cât de repede s-ar mișca municipalitatea, tramvaiele noi de care pomenește nu ar ajunge în Bănie mai devreme de anul 2019.

GdS a sesizat, ADR a confirmat, primăria a uitat

Problema cu refugiile înguste de pe Calea București, cu distanţa prea mare dintre peroanele nou construite şi scara tramvaiului și cu lipsa unor garduri de protecție pentru călătorii de pe peron a fost sesizată de GdS încă din luna mai a anului trecut. La puțin timp după aceea, ADR Oltenia soma Primăria Craiova să întreprindă toate demersurile pentru a remedia deficiențele constatate la noile peroane. ADR recomanda apoi autorităţilor locale să aibă în vedere, pe lângă lărgirea peroanelor, şi montarea unor balustrade (garduri) cu rol de protecţie a călătorilor, aspect omis în proiectul inițial. Primăria vorbea însă, într-un răspuns transmis GdS în vara anului trecut, de o „abordare unitară a tuturor staţiilor de tramvai“ și de „Ghidul aferent priorităţii de investiţii, prin care se vor stabili reglementările concrete pentru cererile de finanţare privind achiziţionarea de tramvaie, de unde pot rezulta unele condiţionalităţi referitoare la dimensiunile de gabarit ale garniturilor“.
În cele din urmă, autoritățile au ajuns la concluzia că peroanele nu se pot modifica fără a se urma procedura legală, adică un proiect nou şi licitaţie, dar au lăsat totul pe seama bugetului pe anul 2017. Nici măcar gardurile de protecţie pentru călători nu au mai fost o prioritate. „Vă comunicăm că va trebui alocate fonduri pentru bugetarea în cursul anului viitor (2017- n.r.) a DALI şi PT, privind modificarea şi echiparea peroanelor de tramvai cu garduri pentru protecţia călătorilor aflaţi în staţie“, susținea Primăria Craiova în toamna anului trecut, ca urmare a unei alte solicitări a GdS. În final, autoritățile nu au mai întreprins nimic, iar peroanele vor rămâne cel mai probabil în același stadiu și în anii următori.

Bani doar pentru cinci autobuze, în 2017

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al polului de creștere Craiova, întocmit în urmă cu un an, arăta că orașul stă prost la capitolul mijloace de transport în comun. Conform datelor din Plan, toate tramvaiele sunt depășite moral, având peste 30 de ani vechime, în timp ce 67% din autobuze sunt depășite moral, dintr-un total de 140. Faptul că parcul auto al SC RAT Craiova SRL (societatea care gestionează transportul public din oraș) este învechit reiese și din raportul primarului municipiului Craiova pe anul 2016. În document se menționează că RAT dispune de 180 de autobuze (86% din totalul parcului) și 29 de tramvaie (14% din totalul parcului), iar gradul lor de uzură fizică se apropie sau depășește 50%: 47% în cazul autobuzelor și 54% în cazul tramvaielor. În acest an, Primăria Craiova are bani doar pentru cumpărarea de cinci autobuze noi, pentru care a prevăzut în buget suma de 5.206.000 lei. Restul ar urma să fie achiziționate pe viitor, cu fonduri europene.
Municipalitatea susține că are pregătite mai multe proiecte în acest sens, atât pentru achiziționarea a zece tramvaie noi și 50 de autobuze ecologice, cât și pentru „reducerea emisiilor de carbon prin îmbunătățirea transportului electric cu tramvaiul”, aici fiind vorba de modernizarea stațiilor și de reabilitarea căii de rulare. Cum toate acestea sunt doar proiecte, până la apariția pe străzile Craiovei a autobuzelor și tramvaielor noi vor mai trece cel puțin doi ani. Timp în care refugiile înguste pentru tramvai existente pe Calea Bucureşti şi distanţa prea mare dintre peron şi scara vagonului vor crea probleme călătorilor. Măcar montarea pe peroane a unor garduri de protecție să rămână în vizorul autorităților, până vor veni banii europeni pentru tramvaie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS