3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRazie printre șoferi și comercianții de legume

Razie printre șoferi și comercianții de legume

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, dar și cei ai Biroului Rutier Craiova au organizat, miercuri, două acțiuni în care au fost vizați comercianții de fructe și legume, dar și șoferii care opresc sau staționează neregulamentar în centrul municipiului. În urma acestor acțiuni, oamenii legii au aplicat amenzi în valoare totală de aproape 90.000 de lei.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, ofițerii de la Economic „au efectuat verificări și controale la 16 societăţi comerciale și 12 persoane fizice, fiind constatate și aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 70.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus ridicarea în vederea confiscării a 3.979 kg legume/fructe de peste 5.400 lei“.
Oamenii legii au dat drept exemplu un bărbat care vindea în Piața Chiriac din municipiu cantitatea de 2.150 kg de cartofi și 980 kg de ceapă pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. Comerciantul a fost amendat cu 5.000 de lei și i-a fost confiscată marfa.
Tot miercuri, polițiștii Biroului Rutier au ieșit în trafic pentru „disciplinarea conducătorilor de autovehicule care opresc sau staţionează în locuri nepermise și care astfel afectează fluenţa traficului rutier“, după cum au mai precizat reprezentanții IPJ Dolj. Polițiștii de la Rutieră au acționat mai ales în centrul municipiului, iar în câteva ore au dat 119 de amenzi, în valoare totală de 19.000 de lei. Dintre acestea, 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru opriri sau staţionări neregulamentare, iar pentru alte abateri constatate, polițiștii au suspendat 13 permise de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS