Craiovenii au fost obligați de Consiliul Local să plătească o taxă în plus pentru depozitarea gunoiului la groapa de la Mofleni începând cu acest an, deși, legal, obligația revine firmei care administrează groapa. Primăria a motivat că firma (Eco Sud) putea avea probleme financiare dacă plătea ea taxa. Ceea ce se întâmplă la Craiova nu este singular în țară, de aceea GdS a încercat să obțină răspunsuri de la Comisia Europeană (CE), instituția despre care autoritățile spun că a impus aplicarea taxei, de la Ministerul Mediului și de la Prefectura Dolj, cea care a dat viză de legalitate hotărârii Consiliului Local. În timp ce Comisia a spus că legislația UE nu impune această taxă, iar ministerul a dat de înțeles că responsabile de problemă sunt autoritățile centrale și locale, prefectura și-a motivat sumar avizul de legalitate, fără să indice articole clare din lege.
Pentru a înțelege de ce taxa de salubrizare este o afacere urât „mirositoare“, să ne uităm puțin în istoria recentă a administrației locale. În ședința de Consiliu Local din ianuarie 2017, aleșii locali ai PSD, majoritari în consiliu, au aprobat creșterea tarifului pentru activitățile de salubritate prestate de firma primăriei, SC Salubritate Craiova SRL. Tariful este, de fapt, o taxă de 80 de lei pe tonă pentru deșeuri inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare pe care ar trebui să o plătească proprietarul sau administratorul depozitelor ecologice. O spune OUG 196/2005, articolul 9, litera „c“. „Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: c) taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantumul prevăzut în Anexa nr. 2“, se arată în actul normativ. Iar Anexa 2 precizează că taxa pe tona de deșeuri depozitate este de 80 de lei în 2017 și de 120 de lei în 2018. În cazul Craiovei, proprietarul și administratorul depozitului de deșeuri de la Mofleni este firma Eco Sud. Practic, craiovenii au fost pedepsiți să plătească taxa în locul firmei. Iar asta se simte în buzunar începând cu facturile din luna ianuarie. În loc de 6,72 de lei pe lună pentru ridicarea gunoiului, fiecare craiovean plătește acum 9,04 lei, cu 2,32 lei mai mult.
De unde vine taxa
Ea a fost introdusă prin OUG 196/2005, care, la rândul ei, a fost unul dintre actele normative adoptate de guvern pentru a transpune în legislația națională directivele europene privind mediul. OUG 196 a fost „moșită“ de Directiva Europeană 2008/98/CE, iar scopul ei a fost de descurajare a depozitării deșeurilor la groapa de gunoi și de încurajare a reciclării. Aplicarea ei a fost amânată până în acest an. Decanul Baroului Dolj, Lucian Bernd Săuleanu, a contestat hotărârea de consiliu local, pe care o consideră nelegală, și a cerut revocarea ei. „Textul ordonanței este foarte clar. Legiuitorul a stabilit cui îi revine obligația plății acestei taxe, adică proprietarilor sau administratorilor de depozite, nu populației (…) Ordonanța din 2005, care se bazează pe această directivă, a dat răgaz autorităților să întreprindă acțiuni concrete prin investiții pentru reciclarea deșeurilor. Taxa a fost o sancțiune pentru proprietarii și administratorii depozitelor, nu pentru populație (…) Reciclarea și valorificarea cad în sarcina autorităților, nu a populației. Cum putea cetățeanul să facă această reciclare dacă nu i s-au pus la dispoziție instrumentele necesare? Această taxă, care se face venit la Fondul de Mediu, este un fel de amendă a Comisiei Europene pentru lipsa reciclării și nu este un impozit care să fie pus în sarcina populației. Ceea ce au făcut ei este un abuz“, spunea decanul Baroului Dolj. Lucian Săuleanu a enumerat apoi în ce constă nelegalitatea ei. „Dispozițiile din hotărârea de consiliu încalcă dispozițiile art. 30 alin. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Potrivit art. 30, alin. 6, taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective. Potrivit art. 2, pct. 55 din Legea nr. 273/2006, prin taxă se înțelege suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituție publică ori un serviciu public. Mai mult, potrivit art. 484 din Legea nr. 277/2015 privind Codul Fiscal, taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția/serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia/acestuia, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu. Or, așa cum este redactat textul HCL, cu privire la scopul acestei taxe, se constată că nu se concretizează un serviciu în interesul persoanelor, ci mai degrabă un impozit datorat lunar. Contribuția bănească impusă persoanelor prin hotărârea contestată este nelegală, având figura juridică a unui impozit, definit de art. 2, pct. 37 din Legea nr. 273/2006 ca fiind o prelevare obligatorie, fără contraprestație imediată, directă și nerambursabilă, pentru satisfacerea necesităților de interes general. Așadar, textul HCL contestat nu instituie o taxă în sensul legislației în vigoare, ci un impozit care nu este justificat de satisfacerea necesităților de interes general, odată ce obligativitatea plății unor sume de bani o au proprietarii sau administratorii de depozite autorizate către Fondul de Mediu. Consiliul Local Craiova nu poate schimba subiectul plății taxei în lipsa unui temei legal, condiții în care nici obligația instituită prin HCL contestată nu are suport normativ“, a arătat decanul Baroului Dolj.
Prefectura Dolj – motivare sau vrăjeală?
Și, totuși, Prefectura Dolj a dat viză de legalitate hotărârii de consiliu. Cum a motivat acest lucru? Sumar și fără consistență. „În contextul aplicării normelor europene, atât pentru România, cât și pentru țările europene, finalitatea ciclului impune ca deșeurile să fie colectate selectiv, valorificate și numai în parte depozitate. Scopul final al Directivei 2008/98/CE, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, vine să încurajeze colectarea selectivă pe tot circuitul deșeurilor cu obligații concrete pentru fiecare producător și deținător de deșeuri“, spune Prefectura Dolj într-un răspuns trimis la solicitarea GdS. Apoi concluzionează. „Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 33/2017 privind modificarea tarifelor pentru activitățile de salubrizare nu se încalcă legislația în vigoare. În Anexa 2 la Ordonanța de Urgență nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu se face vorbire de taxele încasate pentru deșeurile inerte și nepericuloase încredințate în vederea eliminării finale prin depozitare în condițiile în care depozitarul plătește, iar lanțul producător/deținător contribuie fiscal la colectarea acestei taxe“, mai spune prefectura. Anexa 2 nu conține nici o mențiune despre lanțul producător/deținător și despre contribuția fiscală a acestora, ci doar despre „Taxele încasate pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare, în anul 2017 şi începând cu anul 2018“. Iar Anexa se referă la articolul 9, litera „c“ din OUG 196, deci la obligarea la plată a depozitarilor. Ideea pe care Prefectura a dorit să o transmită, la pachet cu reprezentanții Primăriei Craiova, este că poluatorul plătește, un principiu pe baza căruia se interpretează legislația în domeniu. Poluatorul este omul de rând, asociația de proprietari sau firma, și nu firma care administrează depozitul de deșeuri.
Ce răspunde Comisia Europeană la întrebările GdS
Despre acest principiu vorbește și Comisia Europeană într-un răspuns trimis GdS, dar ea precizează că fiecare stat își stabilește propriile reguli. GdS a pus reprezentanței în România a Comisiei Europene două întrebări: 1. Este legal ca taxa de 80 de lei pe tonă, de depozitare a deșeurilor inerte și nepericuloase prevăzută de OUG nr. 196/2005, art. 9, litera „c“ să fie plătită de către populație, respectiv agenți economici, deși ordonanța prevede clar că taxa trebuie plătită de către administratorii sau proprietarii depozitelor ecologice? 2. Este legală invocarea principiului „poluatorul plătește“ pentru a transfera plata acestei taxe către populație și firme?
Iată cum începe Comisia Europeană răspunsul: „Întrebările privind «legalitatea» legislației românești și deciziilor luate de anumite administrații locale din țară trebuie adresate în principal autorităților române, nu Comisiei Europene. În ceea ce privește utilizarea de instrumente economice pentru îmbunătățirea performanțelor în domeniul gestionării deșeurilor, acestea reprezintă cel mai simplu și mai puțin perturbator mod de a garanta că deșeurile nu ajung la gropile de gunoi și sunt aplicate, în mod deloc surprinzător, în statele membre cu cele mai bune performanțe în termeni de gestionare a deșeurilor municipale (adică gestionarea deșeurilor potrivit ierarhizării acestora). Dovezile arată că majoritatea statelor membre aplică, în practică, taxe pentru depozitarea deșeurilor pentru majorarea tarifelor de depozitare (constând din comisionul la intrare și taxă). Cele mai „avansate“ state membre în termeni de gestionare a deșeurilor municipale aplică taxe de depozitare suficient de ridicate ca să furnizeze stimulente pentru reciclare. Potrivit datelor noastre, 19 state membre au taxe de depozitare în vigoare pentru gestionarea deșeurilor municipale nepericuloase care sunt trimise la gropile de gunoi. Nivelul taxelor variază mult, de la 3 euro pe tonă în Bulgaria, la 107,49 euro pe tonă în Olanda“, spune Comisia. Apoi răspunde concret la întrebări. „În ceea ce privește legislația UE relevantă pentru instrumentele economice utilizate de statele membre pentru a-și îmbunătăți performanțele în domeniul gestionării deșeurilor, cum ar fi taxele de depozitare, nu există nici o obligație potrivit legislației europene pentru statele membre să furnizeze astfel de instrumente economice. Există prevederi referitoare la utilizarea de instrumente economice, dar ele lasă o mare marjă de manevră statelor membre, după cum urmează: articolul 11 din directiva nr. 2008/98/CE despre deșeuri (directiva-cadru privind deșeurile) prevede în paragraful 1 că „statele membre vor lua măsuri, dacă și când este cazul, pentru a promova reutilizarea produselor și pregătirea activităților de reutilizare, în special prin încurajarea creării și sprijinirea rețelelor de reutilizare și reparare, utilizarea instrumentelor economice, criterii de achiziții, obiective cantitative și alte măsuri“. În plus, directiva nr. 2008/98/CE cere statelor membre să garanteze că toți producătorii și depozitarii de deșeuri le tratează și că, potrivit principiului producătorul plătește, cel ce produce sau depozitează deșeuri acoperă costurile gestionării lor. Statele membre au o marjă de manevră largă în implementarea principiului „poluatorul plătește“ și în elaborarea modului în care se calculează și colectează costurile de gestionare a deșeurilor. Este de competența statelor membre să aleagă forma și metodele adecvate pentru a realiza obiectivul de tratare a deșeurilor provenite de la toți producătorii și depozitarii de deșeuri și de acoperire a costului total de gestionare a deșeurilor de către toți utilizatorii serviciului, în comun“, concluzionează Comisia Europeană în răspunsul către GdS. De aici înțelegem că România își stabilește singură metodele prin care tratează problema deșeurilor, luând în calcul principiul „poluatorul plătește“, iar OUG nr. 196/2005 aprobată de Guvernul României spune că taxa se plătește de către depozitar.
Ministerul Mediului recunoaște indirect vina autorităților
GdS a obținut un punct de vedere și de la Ministerul Mediului, care consideră că rezolvarea problemei ține de autoritățile centrale și locale. GdS a întrebat ministerul, printre altele, ce soluție are pentru rezolvarea acestei situații. Iată răspunsul: „În conformitate cu prevederile art. 9 lit. c) din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare, taxele sunt încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare.
Potrivit capitolului IV al Ordinului MMAP nr. 2413/2016 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, începând cu 1 ianuarie 2017, proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite, au obligația de a declara și de a plăti la Fondul pentru mediu taxele pentru deșeurile inerte și deșeurile nepericuloase încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare în spații autorizate în acest scop, în cuantumul prevăzut în anexa nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013, care modifică şi înlocuieşte anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Obligația revine următorilor proprietari sau, după caz, administratori de depozite:
a) care dețin sau administrează depozite autorizate de deșeuri inerte, pentru deșeurile inerte încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare;
b) care dețin sau administrează depozite autorizate de deșeuri nepericuloase, pentru deșeurile municipale încredințate de către terți în vederea eliminării finale prin depozitare;
c) care dețin sau administrează depozite autorizate de deșeuri nepericuloase, pentru deșeurile nepericuloase de orice altă origine, eliminate în final prin depozitare, care satisfac criteriile de acceptare la depozitul de deșeuri nepericuloase“, se arată în preambulul răspunsului. Ministerul face apoi precizări importante. „Menționăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Ministerul Mediului a supus dezbaterii publice Proiectul de Ordonanţă de urgență a guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Proiectul este publicat pe site-ul Ministerului Mediului, la secțiunea Transparență/Proiecte de acte normative și este încă în dezbatere publică. Ulterior dezbaterii publice, se vor analiza propunerile primite în vederea finalizării proiectului de act normativ.
Distinct de cele menți-onate anterior, reamintim că taxa pentru deşeuri inerte şi nepericuloase eliminate final prin depozitare la groapă a fost introdusă prin lege în anul 2013 prin Ordonanța Guvernului nr. 31/2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 384/2013 publicată în Monitorul Oficial nr. 9 din 8 ianuarie 2014, în scopul atingerii ţintelor asumate de România la nivel european, prin descurajarea eliminării deşeurilor prin depozitare. Aplicarea acestei taxe a fost prorogată până în anul 2017, pentru a putea fi stabilit mecanismul de reglementare la nivelul administraţiei centrale şi locale. România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, are de îndeplinit, conform Directivei nr. 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, următoarele obiective în domeniul deşeurilor:
– să atingă, până în anul 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală a cantităţilor de deşeuri, cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din deşeurile menajere;
– să atingă, până în anul 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi demolări;
– să atingă un obiectiv de 60% de valorificare a deşeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piaţa naţională“, se mai arată în răspunsul de la Ministerul Mediului. Practic, instituția statului confirmă că administrația centrală și locală trebuia să stabilească mecanismul prin care să descurajeze depozitarea și să încurajeze reciclarea. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar populația nu are nici o vină.
