11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPeste 50 de cai s-au încurat de Sân’ Toader în Brâncoveni

Peste 50 de cai s-au încurat de Sân’ Toader în Brâncoveni

Crescători de cai din Olt, dar şi din alte regiuni ale ţării, au fost prezenţi sâmbătă în comuna olteană Brâncoveni, la Sărbătoarea numită „Încuratul cailor de Sân’ Toader“. Evenimentul, ajuns la a VII-a ediţie, a reunit peste 50 de cabaline care s-au întrecut atât în graţie şi frumuseţe, cât şi în forţă. Printre participanţii la concurs au fost şi animale de rasă, aduse din Olanda, şi accesorizate cu hamuri de mii de euro.

Peste 2.000 de oameni s-au strâns sâmbătă în satul Mărgheni pentru a lua parte la a VII-a ediţie a sărbătorii numite „Încuratul cailor de Sân’ Toader“. Comuna Brâncoveni este una dintre localităţile din Olt care încă păstrează această tradiţie ce vine din negura timpului şi a fost reînviată cu aproape un deceniu în urmă. Peste 50 de cai din Olt, dar şi din alte localităţi ale ţării, au fost aduşi pe stadionul din satul Mărgheni pentru a se întrece în frumuseţe şi în forţă, dar şi pentru a anunţa venirea primăverii.
„Sărbătoarea a devenit o tradiţie în localitatea noastră, iar anul acesta avem concurenţi din zece oraşe din ţară, printre care Sibiu, Urziceni, Turnu Măgurele şi Piteşti. În ceea ce priveşte judeţul nostru, din cele peste 100 de localităţi, cred că 40 sunt reprezentate la Brâncoveni. Sunt peste 50 de exemplare care participă la acest eveniment, în cadrul căruia vom alege cel mai frumos cal, cel mai puternic, dar şi cea mai frumoasă căruţă. Se spune că, în prima săptămână din lăsatul postului Paştelui, Sf. Toader îşi trimite caii pe pământ să oprească şezătorile dintre fete şi băieţi şi să-i spună dacă s-a terminat iarna şi a început primăvara, pentru ca lumea să iasă la câmp. În această săptămână, nu se munceşte, se face doar curat, întrucât se zice că acela care munceşte se va îmbolnăvi. Vineri dimineaţa, înainte de ziua de Sf. Toader, fetele din Brâncoveni se trezeau şi se duceau în grădină, unde au plantat iarbă mare. O rupeau, apoi sfinţeau pământul cu sare şi pâine şi spuneau: «Toadere, Sân Toadere, dă codiţe fetelor cât cozile iepelor!». Iarba mare era folosită în spălatul pe cap, iar apa rezultată se arunca sâmbăta dimineaţa sub copitele cailor, în semn de îndepărtare a relelor. Sâmbăta dimineaţa, după ce îşi pregătesc caii, toţi flăcăii îi plimbă prin comună, să ne vestească faptul că s-a terminat iarna. La nivelul comunei sunt peste 120 de cai“, a spus Ion Cheroiu, primarul din Brâncoveni.

Caii din rasa Friesian, printre vedetele sărbătorii

La orele prânzului, stadionul s-a umplut de cai şi căruţe, iar proprietarii lor făceau ultimele pregătiri înainte de concurs. Unii hrăneau animalele, alţii le aranjau accesoriile, iar restul celor prezenți aşteptau să înceapă parada. Printre aceştia din urmă, Alex, un puşti de doar 12 ani, ţinea frâiele unui ponei într-o trăsură plină de prieteni de seama lui.
„Am un ponei de zece ani pe care îl cheamă Zoro. Sunt din Slătioara şi am venit aici împreună cu tatăl meu şi cu câţiva prieteni. Am mari emoţii, dar sper ca Zoro să câştige proba de frumuseţe“, a spus Alex. La fel de încrezător era şi Lucian Ioja, un alt proprietar de ponei, cu atât mai mult cu cât animalul era accesorizat şi cu salbă de clopoţei şi nu trecea neobservat. „Poneiul are aproape cinci ani şi sunt un mare iubitor de animale. Am avut şi cai, dar în cele din urmă am decis să iau un ponei pentru că se întreţine mai uşor. Participă la concursul de frumuseţe şi din acest motiv i-am pus şi o frumoasă salbă cu clopoţei“, a spus Lucian Ioja.
Printre participanţii la concurs au fost şi animale de rasă, aduse din Olanda şi accesorizate cu hamuri de mii de euro. „Caii sunt din rasa Friesian şi sunt aduşi din Olanda. Am mai fost la astfel de evenimente, dar este prima dată când vin la Brâncoveni. Am venit cu doi cai aici, iar acasă mai am patru. Costă între 5.000 şi 20.000 de euro un exemplar, iar accesoriile lor sunt făcute pe comandă. Au hamuri care împreună costă 2.000 de euro. Trebuie să te ocupi de ei pentru a participa la astfel de concursuri“, a spus Costel Cazacu, din Turnu Măgurele. Un alt crescător de animale de rasă este şi Iulian Geolea, care a adus la Brâncoveni tot cai Friesian. Pasiunea pentru cai l-a transformat în timp în crescător de astfel de animale şi susţine că este unul dintre puţinii din ţară care deţin astfel de exemplare. „Sunt cai din rasa Friesian şi au doi ani, respectiv nouă luni. Sunt animale de paradă, de expoziţii, eu sunt din judeţul Ialomiţa şi particip des la astfel de evenimente. De mic sunt pasionat de animale, dar cresc cai de vreo opt ani. În ţară suntem doar câţiva cei care deţinem cai Friesian, eu am în total şase astfel de exemplare“, a spus Iulian Geolea.

Animale de rasă, hamuri pe măsură

La asemenea cai, şi accesoriile trebuie să fie pe măsură, aşa încât de la eveniment nu aveau cum să lipsească producătorii de harnaşamente. Ion Ivan, din Ploieşti, a venit la „Încuratul cailor de Sân’ Toader“ cu hamuri făcute din piele naturală, cu accesorii din alamă sau inox luate din Germania. „Am furat meseria de la un apropiat şi o fac de 40 de ani deja. Fac hamuri de top, de ultimă generaţie, nu de uz, în general ce cere piaţa. Dacă vine clientul şi spune că vrea ceva deosebit, atunci ne gândim cum să personalizăm acel produs. Sunt hamuri pe care le fac în 24 de ore, dar şi în zece zile de muncă a câte opt ore, deci în 80 de ore, în funcţie de complexitatea lor, de accesoriile pe care le pun, de fineţea cu care trebuie să lucrez. Hamurile sunt făcute din piele naturală, de o calitate superioară, cu accesorii din alamă sau inox luate din Germania, iar preţurile pornesc de la 2.000 de lei şi ajung până la 6.000 de lei“, a spus Ion Ivan, din Ploieşti.
„Încuratul cailor de San’ Toader“ a cuprins şi o demonstraţie de echitaţie, care a impresionat atât prin graţia cailor, care la final s-au înclinat în faţa publicului, cât şi prin faptul că unul dintre călăreţi era îmbrăcat în haiduc. După concurs, sărbătoarea a continuat cu un recital susţinut de Ansamblul de dansuri „Muguraşii Brâncovenilor“, precum şi cu un recital de muzică populară, la care s-a încins şi o horă a satului în cinstea cailor şi a primăverii pe care au vestit-o.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS