22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProiectul privind transparența decizională, îngropat de CJ Dolj

Proiectul privind transparența decizională, îngropat de CJ Dolj

În ședința CJ Dolj de ieri nu a mai existat nici un fel de proiect privind transparența decizională care să fie supus la vot, așa cum se stabilise în ședința de luna trecută (FOTO: Claudiu Tudor)
În ședința CJ Dolj de ieri nu a mai existat nici un fel de proiect privind transparența decizională care să fie supus la vot, așa cum se stabilise în ședința de luna trecută (FOTO: Claudiu Tudor)

Consiliul Județean (CJ) Dolj nu a mai prezentat, în ședința ordinară de ieri, un nou proiect privind asigurarea transparenței decizionale la nivelul instituției, așa cum se hotărâse în ședința din luna ianuarie. Consilierii au avut în față doar o informare din care reieșea că nu s-a ajuns la un numitor comun între aparatul de specialitate al CJ Dolj și Isidor Răducea, consilierul județean care a inițiat proiectul. Prin urmare, nu a mai existat nici un fel de proiect, iar inițiativa a fost îngropată din start.

Consiliul Județean Dolj a spus, ieri, NU transparenței decizionale la nivelul instituției, cu toate că, în urmă cu o lună, oficialii CJ se arătaseră deschiși ideii de a fi făcute publice, pe site-ul instituției, „măcar achizițiile directe pentru care nu există obligativitatea publicării în SEAP“. Mai mult, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, îndemna și instituțiile subordonate consiliului să facă același lucru, pentru că „nu avem nimic de ascuns“. Situația s-a schimbat însă de la o lună la alta. Dacă în ședința din ianuarie consilierii au căzut de acord să primească, în februarie, un proiect de hotărâre privind transparență decizională la nivelul CJ Dolj și a instituțiilor subordonate acestuia, pentru a fi supus votului, în ședința ordinară de ieri în fața lor nu a mai ajuns decât o simplă informare. CJ explica, printre rânduri, că nu s-a ajuns la un numitor comun între aparatul de specialitate și Isidor Răducea, consilierul județean care a inițiat proiectul, pentru că solicitarea acestuia ar necesita un „volum mare de activitate“ și ar exista o „suprapunere între site-ului CJ Dolj și SEAP“. Concret, consilierul PNL Isidor Răducea a cerut să fie publicate pe site-ul CJ Dolj toate contractele de achiziție publică, iar instituția i-a „oferit“ varianta publicării doar a duratei contractelor și a eventualelor acte adiționale. Prin urmare, nu a mai existat nici un fel de proiect de hotărâre, iar inițiativa a fost îngropată din start.

A uitat CJ Dolj de promisiunea privind publicarea achizițiilor directe?

În ședința Consiliului Local Dolj din luna ianuarie 2017, când s-a dezbătut proiectul privind transparența decizională, care presupunea ca toate contractele de achiziție publică încheiate de CJ Dolj și instituțiile subordonate să fie publicate pe site-ul Consiliului, secretarul județului, Gheorghe Barbărasă, a explicat că în Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile din interes public nu există obligativitatea comunicării din oficiu pe site, a contractelor de achiziții publice, decizia aparținând consilierilor. Consilierii PSD au votat atunci împotriva proiectului, dar s-a ajuns la un compromis: să se revină cu o nouă formă a acestui proiect care să se refere doar la publicarea pe site a achizițiilor directe care nu se regăsesc în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). „Nu avem nimic de ascuns și dacă vom găsi prilejul o să facem ceea ce este de făcut, dar ne angajăm numai pentru consiliul județean. Celelalte instituții din subordinea noastră au obligația legală să-și pună contractele pe pagina de internet. Noi vom transmite în scris fiecărei instituții și le vom spune că au această obligație (…) Stimați colegi de la instituțiile din subordine, înainte de a vă face în scris, vă rog să luați act de chestiunea asta că este și dorința noastră de a face aceste precizări și de a apărea pe site-ul instituției“, afirma, în ședința din ianuarie, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa. Tot atunci, șeful Serviciului Achiziții Publice din cadrul CJ Dolj, Cristian Ungureanu, își lua angajamentul că vor fi publicate pe site toate achizițiile directe sub pragul de 30.000 de euro. S-a vorbit chiar și de achizițiile sub 16.800 de lei, care nu apar sub nici o formă în SEAP, și a existat atunci un acord tacit privind publicarea lor pe site-ul CJ Dolj.
Ce s-a întâmplat din ianuarie până în februarie? CJ Dolj a uitat de promisiunea privind publicarea achizițiilor directe, iar proiectul privind transparența decizională nu și-a mai făcut apariția. „Conform celor stabilite în ședința anterioară, am analizat solicitarea domnului consilier Răducea și i-am prezentat o variantă pe care noi o considerăm practică, în sensul că, în prezent, există pe SEAP informațiile legate de contractele consiliului județean și față de ce solicita dânsul ar mai fi două informații care nu se regăsesc, respectiv durata contractelor și eventualele acte adiționale. Noi am putea să le punem pe acestea pe site, ca o completare. În schimb, domnul consilier consideră că ar fi o variantă mai bună ca toate rubricile (obiectul contractului, părțile, valoare, durata, data semnării și actele adiționale – n.r.) să se regăsească pe site, ceea ce ar fi o dublare a informațiilor de pe SEAP“, a explicat, ieri, secretarul județului, Gheorghe Barbărasă, motivele neînțelegerii care au dus la îngroparea proiectului. De menționat că în SEAP nu apare întreg contractul de achiziție publică, ci doar părți din acesta.

Există instituții care pun contractele pe site

În replică, Isidor Răducea a precizat că există instituții în țară care publică pe site contractele de achiziție publică, dând exemplul Primăriei Sectorului 1 București. „În ședința trecută am retras proiectul de pe ordinea de zi cu condiția să venim cu o nouă formulă de proiect în ședința aceasta. Se pare că nu s-a mai dorit și s-a venit doar cu o scurtă informare, care este incompletă. La întâlnirea cu oamenii din aparatul de specialitate al CJ eu am venit cu o nouă formulă cât să nu îngreunăm munca miilor de angajați din subordinea CJ. La nivel național există tot mai multe primării, consilii județene, chiar și Primăria Sectorului 1 București, care adoptă aceste măsuri pentru a asigura o transparență decizională în cheltuirea banului public. Cum procedează dânșii? Ori scanează toate contractele și le publică, varianta pe care am propus-o și eu inițial, ori centralizează, într-un tabel, obiectul contractului, părțile contractului, valoarea, durata, data semnării, actele adiționale, cum am văzut la Primăria Bacău. Nu ar fi chiar un volum așa mare de muncă. Ar fi mult mai ușor pentru oricine să obțină informațiile respective de pe site, decât să acceseze SEAP-ul, care nu este chiar un site la îndemâna tuturor. Am încercat să facem administrație, dar se pare că nu avem cu cine“, a spus Răducea. Pe site-ul Primăriei Sectorului 1 București apar scanate integral contractele de achiziție publică încheiate de instituție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS