Se spune că în viaţă îţi croieşti drumul după propriile alegeri. Însă, când intervine o boală cruntă, opţiunile rămase sunt prea puţine. Doamna Constanţa Filoti ştie acest lucru mai bine ca oricine. O boală gravă o chinuie încă de la 26 de ani, iar asta i-a schimbat radical soarta. Însă, femeia a smuls picături de viaţă din iubirea pe care i-o poartă fiului ei şi a ajuns la onorabila vârstă de 70 de ani. Acum este la căminul de bătrâni, unde a ales să îşi petreacă ultimii ani din viaţă.
Pentru doamna Filoti, o femeie măruntă şi cu ochi mari şi blânzi, viaţa a început normal, fără vreun semn de boală. După o copilărie în care mama i-a învăţat pe ea, dar şi pe sora şi fratele ei să fie uniţi orice ar fi, femeia şi-a urmat fratele la Timişoara, unde a mers să dea examen la Facultatea de Medicină. Nu a reuşit să intre, însă nici nu a renunţat la ideea de a lucra în domeniul medical. A absolvit Şcoala Sanitară din Timişoara şi a devenit asistent medical. Era fericită să lucreze cu bolnavii, însă, după doar câţiva ani de muncă, pe când avea doar 26 de ani, a devenit chiar ea pacient. „Am lucrat patru ani la Timişoara ca asistent medical. M-am căsătorit la 23 de ani şi m-am mutat alături de soţ în Caransebeş. Acolo am mai apucat să lucrez încă un an şi ceva. În 1973 am început să mă simt rău. Am mers la doctor, iar la început nu mi-a ieşit nimic la analize, însă eu simţeam că am tulburări de echilibru. Nu mai puteam să merg drept. La serviciu aveam dublură pentru că nu mă puteam descurca. Apoi am mers la Lugoj, la medic, şi acolo s-a descoperit că am scleroză în plăci. După aceea, sora mea m-a dus la Bucureşti la spital şi acolo am stat internată trei luni“, a spus bătrâna.
„Sufeream că nu puteam să mă joc cu băiatul aşa cum făceau alte mame“
De atunci, femeia şi-a dat seama că nimic nu va mai fi la fel în viaţa ei. S-a resemnat cu boala. Își dorea cu disperare să îşi vadă copilul crescând. Când s-a întors acasă, nu a mai putut merge să lucreze. S-a pensionat şi a încercat din răsputeri să se ocupe de copil şi de casă. Şi a reuşit. „Acasă am avut o viaţă, să zic aşa, normală. Soţul lucra, era inginer, iar eu mă ocupam de casă şi de copil. Am căutat să fac faţă la tot, să nu se simtă că sunt bolnavă. Sufeream foarte mult că nu puteam să mă joc cu băiatul meu, aşa cum făceau alte mame cu copiii lor. Mă gândeam că el simte acest lucru şi că suferă, dar nu cred că s-a întâmplat acest lucru. L-am dus la mare de şapte ori, iar acolo erau cele mai frumoase momente“, a povestit femeia. În următorii ani, viaţa a avut acelaşi curs pentru doamna Filoti. Se lupta cu boala şi cu grijile de acasă. Îşi găsea, totuşi, întotdeauna energia necesară pentru a merge mai departe.
Soţul mi-a murit când avea 51 de ani
Când credea că nimic rău nu se mai poate întâmpla, femeia a rămas fără soţ, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină. Boala femeii avansase, iar fiul ei avea 25 de ani. „A fost foarte greu, dar am trăit pentru fiul meu. Prin el respiram. El era destul de mare atunci, începuse să lucreze în Caransebeş. Dădea toţi banii în casă pentru că altfel nu ne puteam descurca. Toți banii îi împărţeam pentru ce ne trebuia şi îi rămâneau şi lui câţiva de buzunar“, a declarat bătrâna. Sprijinul ei au rămas fraţii, care au ajutat-o mereu. „Mama a avut grijă să fim foarte uniţi. Ne spunea întotdeauna că ea nu poate să moară şi să ştie că noi suntem certaţi. Când s-a dus mama, eu am rămas în locul ei. Chiar dacă eram cea mai mică, le-am spus că nu trebuie să ne certăm niciodată, pentru nimic în lume“, a adăugat doamna Filoti. Cu ajutorul fraților a rămas în picioare şi a ajuns să îşi vadă copilul formându-şi o familie.
Regret că am fost prea dură cu copilul meu
Bătrâna rememorează clipele inferale pe care le-a trăit atunci când era chinuită de gândul că nu a reuşit să-i asigure copilului un trai normal. „Eram aproape obsedată de faptul că poate nu ne ajung banii. Regret că am fost prea dură cu copilul meu. Poate ar fi trebuit să fiu mai bună. Mă speriam când mă gândeam că lipsa banilor îl poate face să fie tentat să facă lucruri rele şi îi spuneam întotdeauna să aibă foarte mare grijă ce face. Până la urmă, duritatea mea i-a prins bine“, a spus bătrâna. Acum este mândră de copilul său şi ferictă pentru că i-a dăruit o nepoată, care acum are 16 ani.
Dacă nu veneam la cămin, muream
În urmă cu patru luni, doamna Filoti a fost adusă la un cămin de bătrâni din Craiova. I-a fost greu să plece din Caransebeş, locul unde şi-a trăit bucuriile, dar şi chinul. „Sunt aici de aproape patru luni. Dacă rămâneam la Caransebeş nu o mai duceam mai mult de o lună pentru că starea mea se înrăutăţise. Nu mai puteam să merg, pur şi simplu mă târam. Sunt bine aici, mă simt bine, chiar dacă nu mai pot să merg. Sunt o mamă foarte fericită pentru că am un copil pentru care familia înseamnă totul. El are, la rândul lui, o familie fericită, iar eu nu pot să îmi doresc mai mult de atât. Mă vizitează şi copilul cu familia lui, dar şi fratele şi sora mea“, a povestit doamna Filoti.
Bătrâna este împăcată sufleteşte şi ştie că sfârşitul nu este foarte departe. Îşi doreşte ca băiatul ei să aibă o viaţă bună şi să îşi iubească familia la fel de mult cum a făcut-o până acum. „Vreau ca familia fiului meu să fie sănătoasă, iar pentru mine îmi doresc un sfârşit creştinesc. Eu m-am resemnat cu faptul că trebuie să mor, mai ales pentru faptul că am fost bolnavă atâţia ani la rând. Acest lucru m-a adus cu picioarele pe pământ“, a încheiat Constanţa Filoti.
Nu mulţi oameni mai au puterea să zâmbească după ce viaţa îi loveşte atât de dur. Şi totuşi, doamna Filoti o face cu toată inima. A învăţat că viaţa nu te poate lovi mai tare decât poţi să suporţi şi probabil liniştea ei sufletească vine şi din faptul că ea este o luptătoare.
