21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Drept la replică

În legătură cu articolele „Balamuc la OCPI Dolj după dezvăluirile din GdS“, și „Imobiliare în stil italian – În spatele cui se ascunde afaceristul Emilio“, publicate în Gazeta de Sud pe data de 1.02.2017, respectiv 31.01.2017, registratorul-șef al OCPI Dolj, Cristian Militaru, face următoarele precizări:
„Din punctul meu de vedere, la OCPI Dolj nu este balamuc, activitatea desfăşurându-se normal şi legal, personalul bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie. Nu am afirmat că dl. Bălănescu Florin Cornel ,«a vrut să mă bată» sau că ,«mi-a băgat mâna în gât», ci doar că atunci când, în calitate de şef al său, i-am cerut să-mi predea condica de prezenţă pe care o «sechestrase», acesta a folosit cuvinte urâte (injurii) la adresa mea şi m-a împins în zona pieptului cu mâna. Nimeni nu poate «să tragă semnale de alarmă» prin comiterea unei fapte ilicite, sens în care arăt că efectuarea de menţiuni în condica de prezenţă de genul celor efectuate de dl. Bălănescu Florin Cornel sunt prevăzute ca abatere disciplinară.
Este incorectă afirmaţia că «verdictul a fost ca şi dat» prin numirea mea în comisia de disciplină, deoarece nu există nici un indiciu sau probă că eu am încălcat drepturile celui cercetat disciplinar. Tribunalul Dolj nu a constatat «ilegală» concedierea, ci, reindividualizând sancţiunea, a apreciat-o ca «excesivă» şi a înlocuit-o cu sancţiunea reducerii salariului cu 10% pe 3 luni, însă vinovăţia lui Bălănescu rămâne, chiar dacă el a fost reintegrat. Până la acest moment nu mi s-a adus la cunoştinţă oficial de către DNA sau DIICOT că aş fi cercetat penal în calitate de complice în legătură cu operaţiunile de publicitate imobiliară cu privire la blocul de locuinţe S+P+3-4 etaje şi mansardă, amplasat pe terenul din strada Romain Rolland, nr.1, Craiova. Toate încheierile de carte funciară emise de mine în legătură cu operaţiunile de publicitate imobiliară cu privire la blocul de locuinţe S+P+3-4 etaje şi mansardă, amplasat pe terenul din strada Romain Rolland nr.1, au fost comunicate celor interesaţi, sunt temeinice şi legale, nedesfiinţate în calea de atac a reexaminării şi/sau plângerii de carte funciară de către instanţa de judecată. Argumentele logico-juridice pentru care eu, în calitate de registrator, am dispus admiterea sau respingerea unei cereri, nu pot fi apreciate ca abuz în serviciu câtă vreme există cale de atac pentru reformarea încheierii de carte funciară emisă de mine“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS