10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAstăzi este ziua ei: Să o ajutăm pe micuţa Anays să aibă o copilărie frumoasă!

Astăzi este ziua ei: Să o ajutăm pe micuţa Anays să aibă o copilărie frumoasă!

 

Astăzi, 11 februarie, este ziua ei de naştere. Împlinește trei ani. De ziua ei, Roxana Anays are nevoie de ajutorul nostru. Cu puțin înainte de sărbători, medicii au descoperit că suferă de o tumoră a orbitei. Intervenţiile chirurgicale pe care trebuie să le efectueze nu se pot realiza decât în mediul privat sau în străinătate. Are nevoie însă de sprijinul dumneavoastră, deoarece investigaţiile şi intervenţiile sunt extrem de costisitoare.
Are doar trei ani și viața ei de acum ar trebui să însemne joacă și bucurie. Până în luna decembrie 2016, fetiţa cu codiţe şi zâmbet ştrengăresc a fost perfect sănătoasă. Înaintea sărbătorilor însă, părinţii au observat că pleoapa de la ochiul stâng s-a umflat. Au mers la medicul de familie și au primit un tratament pe care l-a urmat timp de o săptămână. „Au crezut că este vorba de o banală iritaţie. Am văzut însă că pleoapa se umfla tot mai mult, nu mai putea deschide ochii, fetiţa acuza deja dureri. Am mers urgent la medici oftalmologi, care ne-au spus că ochiul fetei nu are nici o problemă, că vederea este în regulă. Am ajuns apoi la control la ORL, unde timp de o săptămână a urmat tratament. Apoi la Neurologie, unde ne-au spus că din punct de vedere neurologic Anays nu are probleme“, a povestit Iulus Pestrea, tatăl copilei. Medicii de la ORL au solicitat atunci o serie de investigaţii amănunţite. Au descoperit, astfel, că fata avea o malformaţie a vaselor de sânge din pleoapă.

„Are o tumoră în orbită, o malfor­maţie arterio-venoasă“

Iniţial, s-a crezut că fata suferă de ptoză palpebrală stângă, care se manifestă prin căderea totală sau parţială a pleoapei. Din păcate însă, diagnosticul descoperit la Craiova, formaţiune tumorală, a fost confirmat de medicii de la clinicile din Capitală. Părinţii s-au prezentat cu fetiţa la spital. Acest copil nu-şi mai putea deschide ochiul stâng. La palpare, medicii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. I s-a efectuat un tomograf. Iniţial, nu s-a ştiut exact despre ce este vorba, motiv pentru care am solicitat un nou examen, o ecografie Doppler vasculară. Rezultatul a confirmat ceea ce bănuiam, fetiţa are o tumoră în orbită, o malformaţie arterio-venoasă. Este un caz extrem de rar, motiv pentru care nu sunt mulţi medici specializaţi în ţară pentru o astfel de problemă. Cei care au făcut specializare pentru astfel de probleme medicale, au studiat în străinătate, în special în Franţa, Germania. Nu au rămas să lucreze la stat, au plecat fie în mediul privat, fie la clinici peste hotare. Se ajunge astfel la situaţii de viaţă şi de moarte, pacienţii cu astfel de afecţiuni riscă să-şi piardă vederea, chiar viaţa, dacă nu reuşesc să facă rost de bani pentru a plăti costurile unor astfel de intervenţii“, a spus dr. Bogdan Fănuţă, cel care a avut-o pe Anays în observaţie, la Craiova.
Doar embolizarea a costat 13.500 de euro

Ajutaţi de medicii craioveni, părinţii au luat legătura cu cei mai buni specialişti din ţară şi străinătate. Prima intervenţie pe care fetiţa a făcut-o a fost cea de embolizare, să-i oprească fluxul de sânge.
A fost o intervenţie care a trebuit efectuată de urgenţă pentru că altfel exista riscul unor complicaţii. „Doar embolizarea a costat 13.500 de euro. Urmează acum intervenţiile chirurgicale, la fel de costisitoare, care trebuie realizate în termen de 21 de zile de la prima intervenţie“, a adăugat tatăl fetiţei.
Părinţii nu au însă banii necesari, au nevoie de sprijin. Mama nu are un loc de muncă, iar, de curând, tatăl a rămas fără slujbă.

Cum puteţi ajuta: 

Cei care doresc să o ajute pe micuţa Roxana Anays pot dona orice sumă în contul RO18INGB0000999903733438 RON deschis la ING pe numele Pestrea Iulus-Lili.
De asemenea, puteţi dona prin Telekom România, telefonie fixă, formând:
0900 900.301 – 10 euro/apel;
0900.900.303 – 3 euro/apel;
0900.900.305 – 5 euro/apel.
Nu se percepe TVA. Cei care vor să vorbească cu părinţii copilei, îi pot suna la numărul: 0761.210.076.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS