Acasă Local Gorj Gorj: Mai puţină birocraţie şi mai puţine taxe la înmatricularea autoturismelor

Gorj: Mai puţină birocraţie şi mai puţine taxe la înmatricularea autoturismelor

-

Proprietarii de autoturisme nu mai plătesc de la 1 februarie timbrul de mediu și taxele de înmatriculare. Timbrul de mediu, taxa auto pe care posesorii de maşini noi sau second-hand erau obligaţi să o plătească în momentul înmatriculării va fi eliminată de la 1 februarie. La fel și taxele de înmatriculare a autoturismelor, care vor fi eliminate tot de la începutul lunii februarie. Ștefan Țacu, șeful Serviciului de Înmatriculări şi Eliberări Permise Auto Gorj, a precizat că, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, dar și pentru a se evita aglomerația de la ghișee, va fi pus la dispoziția cetățenilor un instrument modern de rezervare online a serviciilor pe linie de înmatriculări și radieri autovehicule. Astfel cu ajutorul unei adrese web, va putea selectată data în care solicitantul se poate prezenta în vederea depunerii documentelor. „Venim în sprijinul cetăţenilor din judeţul Gorj prin instituirea unui program de programare online la instituţia noastră. Acest lucru se datorează numărului mare de cereri. Programările se fac pe siteul nostru. Vor fi eliminate o serie de taxe. Este taxa de 60 de lei privind înmatricularea autovehiculului, 145 de lei taxa pentru autovehiculele de tonaj, taxa de timbru, taxa de furnizare date şi celelalte taxe care se mai percepeau”, a declarat Ștefan Țacu, şeful Serviciului de Înmatriculări şi Eliberări Permise Auto Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

Şoferul care a ucis cinci persoane, fără drept de circulaţie

Judecătorii au repins prelungirea dreptului la circulaţie în cazul unui şofer de tir, implicat în accidentul mortal din aprilie 2017, în urma căruia a pierit o familie întreagă. În acelaşi accident şi-a pierdut viaţa şi craioveanul Mihai Bobocică, antrenor emerit de tenis de masă.