16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDrumarii au primit cantităţi suplimentare de material antiderapant

Drumarii au primit cantităţi suplimentare de material antiderapant

Secţia Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale a primit o cantitate suplimentară de material antiderapant. Este vorba de zece tone de clorură de calciu, mult mai rezistentă la îngheţ decât tradiţionalul amestec de sare şi nisip. Potrivit lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, clorura de calciu este utilizată împreună cu sarea şi cu nisipul, iar amestecul rezultat rezistă în starea respectivă la temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius. Pe lângă cantitatea de zece tone de clorură de calciu primită de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, drumarii gorjeni mai au în depozite alte 30 de tone din aceeaşi substanţă. „Au fost făcute anumite estimări care au avut în vedere consumul de până acum, suprafaţa drumurilor administrate şi prognoza de ger şi s-a ajuns la concluzia că este necesară suplimentarea cu clorură de calciu. Deja a ajuns la noi suplimentarea de zece tone şi mai avem încă 30 de tone. Până acum am consumat zece tone de clorură de calciu şi probabil că ne va ajunge cantitatea pe care o avem acum în total. Clorura de calciu se comportă foarte bine pe carosabil şi ţine mai bine la ger. Drumurile rămân curate“, a declarat Ion Tudor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS