Acasă Local Dolj Craiova: Slujire arhierească la Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Craioviţa Nouă

Craiova: Slujire arhierească la Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Craioviţa Nouă

-


Credincioşii parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Craioviţa Nouă l-au avut, duminică, în mijlocul lor pe Întâistătătorul Bisericii din Oltenia, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a săvârşit aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica închinată Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul din cartierul craiovean Craioviţa Nouă a fost neîncăpătoare în Duminica după Botezul Domnului, pentru numărul mare de credincioşi care au dorit să participe la Sfânta Liturghie săvârşită de IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu părintele protopop Nicolae Ion de la Protoieria Craiova Nord. La acest sfânt locaș slujesc părintele paroh Marius Neacşu şi părintele prof. Cristin Sperlea.

Mântuitorul a venit pe pământ ca o lumină ce străluceşte în întuneric

În cuvântul rostit la finalul slujbei euharistice, Mitropolitul Olteniei a detaliat învăţăturile desprinse din textul evanghelic duminical despre începutul propovăduirii Domnului. „Dacă Mântuitorul Iisus Hristos s-a botezat în râul Iordan, în mijlocul iudeilor, iată că primul cuvânt îl rosteşte nu în faţa iudeilor, ci în partea de nord a Israelului, în zona cunoscută sub numele de Galileea neamurilor, pentru că aici locuiau oameni proveniţi din mai multe părţi ale lumii, cu religii şi obiceiuri diverse. Prin aceasta, ni se demonstrează încă o dată că venirea Lui pe pământ nu a fost numai pentru iudei, ci pentru întreaga lume. Ne mai spune Sfântul Evanghelist Matei că <<celor care stăteau în latura şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit>>(Matei 4, 16). Căci Fiul Omului a venit pe pământ ca o lumină ce străluceşte în întuneric, o lumină necreată, lumina slavei dumnezeieşti care nu se epuizează niciodată, deoarece ea izvorăşte din însăşi persoana Mântuitorului Iisus Hristos, aşa cum am văzut şi la Schimbarea la Faţă. Vorbim despre o lumină dumnezeiască ce a fost împărtăşită unei lumi aflate într-un spaţiu al întunericului şi al umbrei morţii, rezultat al păcatului care depărtează pe om de Dumnezeu. O lumină ce a venit în lume pentru ca toţi oamenii să poată găsi calea către viaţa cea veşnică în Împărăţia cerurilor, o lumină ce este împărtăşită tuturor prin Taina Sfântului Botez şi care se diminuează sau creşte în intensitate pe măsura faptelor noastre, scopul final fiind ca noi, la plecarea din lumea aceasta, să strălucim de slavă dumnezeiască şi să ajungem acolo unde nu este întristare şi suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Aşadar, în Galileea neamurilor ne regăsim şi noi, cei care nu suntem din neamul iudeu, căci toţi suntem făcuţi de mâna cerească a aceluiaşi Creator care ne cheamă necontenit spre a-I urma în Împărăţia Sa şi a fi următori sfinţilor apostoli şi tuturor sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.

Motorola One Zoom a fost lansat oficial

Motorola One Zoom se face remarcat prin designul său cu suprafeţe din metal şlefuit şi sistemul quad-camera performant. Noul model One Zoom pune accent pe calitate şi versatilitate la obţinerea de poze.