14.4 C
Craiova
miercuri, 18 mai, 2022
Știri de ultima orăLocalDoljSolomon și Miulescu, achitați la Curtea de Apel Craiova

Solomon și Miulescu, achitați la Curtea de Apel Craiova

Antonie Solomon și Nicoleta Miulescu au fost achitați în dosarul în care au fost acuzați că au retrocedat ilegal clădirea în care a funcționat în anii ‘50 Casa Copilului
Antonie Solomon și Nicoleta Miulescu au fost achitați în dosarul în care au fost acuzați că au retrocedat ilegal clădirea în care a funcționat în anii ‘50 Casa Copilului

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât, ieri, să-i achite pe Antonie Solomon, fost primar al municipiului Craiova, Nicoleta Miulescu, secretara primăriei, și Liana Grigorie, fost consilier juridic, trimiși în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. În acest dosar, anchetatorii au reținut că cei trei inculpați au retrocedat ilegal o clădire de pe bulevardul Nicolae Titulescu, în care a funcționat în anii ‘50 Casa Copilului.

Procurorii Direcției Na­țio­­nale Anticorup­ție anunțau în decembrie 2014 trimiterea în judecată într-un dosar de corupție a trei inculpați – Antonie Solomon, fostul primar al municipiului Craiova, Nicoleta Miulescu, secretara primăriei, și Liana Grigorie, fost consilier juridic al Primăriei Craiova. Toți trei au fost acuzați de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul anului 2007, „inculpatul Solomon Antonie, în calitate de primar al municipiului Craiova și preşedinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, împreună cu cele două inculpate, și-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul emiterii unei dispoziţii de restituire în natură a unui imobil compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp şi clădire în suprafaţă de 330 mp, situat în municipiul Craiova“. Este vorba de o clădire de pe bulevardul Nicolae Titulescu, în care a funcționat în anii ‘50 Casa Copilului. Dispoziția a fost întocmită de Liana Grigorie, „fără a ţine seama că actele prezentate de persoana notificatoare nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar al acesteia“, au mai reținut anchetatorii. Mai mult, aceeași Liana Grigorie ar fi atestat în mod neadevărat că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi fusese donat statului printr-un act autentic. În plus, imobilul revendicat de Gabriela Cîmpeanu nu aparținuse tatălui ei, ci fratelui acestuia. Paguba produsă Primăriei Craiova a fost calculată la aproximativ 660.000 de euro, sumă cu care imobilul a fost vândut de așa-zisa moștenitoare unei societăți comerciale din Craiova.

Nevinovați la Curtea de Apel

Dosarul de abuz în serviciu a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat ieri.
Judecătorii craioveni au respins cererile inculpaților de schimbare a încadrării juridice din abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave într-o infracțiune prevăzută de Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv sau în neglijență în serviciu, după care au dispus achitarea inculpaților. Pentru asta, instanța a aplicat art.16, lit. b, Cod de Procedură Penală, care prevede că acțiunea penală nu poate fi exercitată dacă fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
Curtea de Apel Craiova a lăsat nesoluționată acțiunea civilă și a dispus menţinerea sechestrului pus pe bunurile inculpaților încă din decembrie 2014. Instanța a subliniat că sechestrul va fi ridicat dacă persoana vătămată nu introduce o acţiune civilă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Este vorba de Primăria Craiova, care s-a constituit parte civilă în acest dosar penal cu suma de 660.000 de euro.
Hotărârea de ieri a Curții de Apel Craiova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de procurorii DNA la Înalta Curte de Casație și Justiție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Finlanda şi Suedia vor face împreună achiziţii militare

Finlanda şi Suedia vor achiziţiona împreună arme de foc...

ȘTIRI GdS