Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât, joi, să mențină măsura controlului judiciar față de Carmen Marinescu, fosta președintă a Tribunalului Olt, condamnată recent la opt ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzată că a primit mită 200.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial. Judecătorii bucureșteni au menținut controlul judiciar și față de ceilalți doi inculpați din acest dosar, soțul magistratei Marinescu și un avocat din cadrul Baroului Olt.
În rechizitoriul întocmit în acest dosar, procurorii anticorupție din Craiova au reținut că, „în perioada august 2011 – septembrie 2011, inculpata Marinescu Eugenia-Carmen, în calitate de magistrat judecător în cadrul Tribunalului Olt – Secția Penală, a pretins și a primit prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunțătoare, suma de 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a unui inculpat din familia denunțătorului și pentru a pronunța o soluție pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar și pentru a interveni, în același scop, pe lângă ceilalți judecători care urmau să judece cauza“. Este vorba de Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, din Drăgăneşti-Olt, care fusese arestat preventiv în februarie 2011 sub acuzația de tentativă de omor.
În urma anchetei, procurorii craioveni au aflat și unde au ajuns banii primiți drept mită de magistrata Marinescu. Astfel, procurorii DNA au stabilit că soții Carmen și Iuliu Marinescu, „beneficiind de ajutorul inculpatului Cismaru Dumitru, au achiziționat trei suprafețe de teren și o casă, două dintre aceste achiziții nefiind menționate în declarațiile de avere ale magistratului“.
Cei trei inculpați au fost trimiși în judecată în mai 2015, dosarul de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat pe 23 septembrie, anul acesta. Carmen Marinescu a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru faptele comise, Iuliu Marinescu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar avocatul Cismaru a primit o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare. Hotărârea Curții de Apel Craiova a fost atacată cu apel la Curtea Supremă, instanță care a hotărât, joi, prelungirea cu 60 de zile a măsurii controlului judiciar față de cei trei inculpați. Următorul termen pentru judecarea apelului formulat de inculpați a fost stabilit pentru data de 26 ianuarie 2017.

Aldezir MARIN
A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.