12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAnvelope tăiate în miez de noapte în cartierul 1 Mai

Anvelope tăiate în miez de noapte în cartierul 1 Mai

Mai mulți craioveni care locuiesc în cartierul 1 Mai au constatat, joi dimineață, că o persoană necunoscută a încercat să-i „ajute“ să-și echipeze mai devreme mașinile cu anvelope de iarnă. Asta pentru că persoana cu pricina a tăiat cu un cuțit cauciucurile mai multor autoturisme parcate pe străzile Popoveni, Dr. Ștefan Berceanu și Dr. Victor Gomoiu.

Un cititor GdS a sesizat faptul că, joi dimineață, a observat că mașina sa, un VW Golf care era parcat pe strada Dr. Ștefan Berceanu, avea lăsate anevelopele din față. La o privire mai atentă, craioveanul a văzut că, de fapt, acestea fuseseră înțepate cu un cuțit de câte două ori. Câteva minute mai târziu, a aflat că nu este singurul în acestă situație. „Este a doua oară când se întâmplă așa-ceva în cartierul 1 Mai. Azi-noapte au tăiat cauciucurile mai multor mașini parcate pe străzile Dr. Ștefan Berceanu, Popoveni și Dr Victor Gomoiu. Anul trecut am avut noroc, pentru că cel care a tăiat cauciucurile mașinilor s-a tăiat și la mână și a fost găsit de polițiști după urmele de sânge lăsate. Ca să nu depună oamenii plângere, a plătit toată paguba, care a ajuns la suma de 6.000 de lei. Nu știu dacă acela care a făcut acum acest lucru va fi prins“, a povestit un craiovean care locuiește într-un imobil de pe strada Dr. Ștefan Berceanu. Bărbatul a mai spus că va merge la Secția 2 pentru a depune o plângere.
Întrebați despre această situație, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au precizat că, până joi la prânz, nici o persoană nu depusese plângere la Secția 2 privind comiterea infracțiunii de distrugere. „Polițiștii așteaptă ca persoanele păgubite să depună plângeri la Secția 2, pentru că în cazul infracțiunii de distrugere, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate“, au explicat polițiștii doljeni.

„Moda“ cauciucurilor tăiate

Un astfel de incident a fost înregistrat și pe strada Caracal din municipiul Craiova, la sfârșitul lunii iulie. Atunci, o persoană neidentificată a tăiat cu un cuțit anvelopele a trei autoturisme parcate aici. Polițiștii doljeni au precizat că în acest caz a fost identificat un suspect, iar în prezent cercetările sunt în desfășurare.
Tot anul acesta, în cursul lunii mai, doi tineri, de 21, respectiv 22 de ani, din orașul Dăbuleni, au fost arestați preventiv pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii publice după ce au înțepat cauciucurile a șapte mașini parcate pe trei străzi din orașul Dăbuleni (Cielo, Skoda Octavia, Fiat Ducato, Ford Transit, Opel Vectra, Mercedes SLK și Audi A4). Este vorba de Alexandru Ionuț Caliu, de 22 de ani, recidivist, şi Cătălin Ivănuș, de 21 de ani, ambii din oraşul Dăbuleni. Cei doi doljeni au fost trimiși în judecată în cursul lunii iunie, iar pe 4 august au fost eliberați din arest. În prezent, dosarul în care au fost deferiți justiției se află pe rolul Judecătoriei Craiova.

Distrugerea
Potrivit Codului Penal, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS