10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPartea întunecată a Parcului Tineretului din Craiova

Partea întunecată a Parcului Tineretului din Craiova

Mai mulți craioveni ne-au sesizat în legătură cu stâlpii de iluminat din Parcul Tineretului ale căror lămpi fie lipsesc, fie sunt rupte. Zeci de lampadare sunt în această situație, fapt care face ca unele alei sau porțiuni de alei din parc să fie cufundate în întuneric pe timp de noapte. Firele electrice ale stâlpilor, multe lăsate la vedere, pot fi, la rândul lor, un pericol pentru copii. La fel și câteva zone de la locul de joacă, unde tartanul s-a ridicat din cauza rădăcinilor copacilor. Unele situații descrise mai sus sunt cunoscute și de RAADPFL Craiova, regia care are în administrare parcul susținând că se va trece la remedierea problemelor semnalate de craioveni.

Pe lângă partea de recreere și relaxare pe care o oferă, Parcul Tineretului din Craiova are și o parte întunecată. Asta prin prisma faptului că sunt alei sau porțiuni de alei care seara se cufundă în beznă și nu pentru că nu ar exista iluminat public, ci pentru că lămpile de pe stâlpi fie sunt rupte, fie lipsesc. Aceasta este și sesizarea primită la redacție din partea mai multor craioveni, care se întreabă ce s-a întâmplat cu lampadarele respective și, mai ales, dacă administratorul parcului, în speță RAADPFL Craiova, are cunoștință de acest lucru și are în plan remedierea situației. Într-adevăr, dacă intri în Parcul Tineretului și alegi să te plimbi pe aleea din spatele restaurantului vei observa că mulți dintre stâlpii de iluminat au fost lăsați fără lampă. Mai sunt și unele lămpi rupte, care stau să cadă de pe stâlp, dar zeci de stâlpi au rămas doar de decor. Cu cât te apropii de spatele parcului, zărești tot mai multe lampadare fără lampă, situație întâlnită și pe aleile adiacente care noaptea sunt învăluite în întuneric.

Nici aleea principală din Parcul Tineretului nu a fost iertată, și aici regăsindu-se aceeași problemă a stâlpilor fără lămpi (după ce treci de terenurile de sport). Una dintre lămpi chiar zăcea ieri printre copaci, la câțiva metri de aleea principală.
Și problema nu ar fi doar cu stâlpii, ci și cu firele electrice ale acestora. De pe foarte multe lampadare a dispărut plăcuța de acces la instalația electrică, iar firele sunt la vedere, ceea ce reprezintă un pericol pentru trecători, în special pentru copii.

Multe din lampadarele din Parcul Tineretului sunt distruse, nu mai au plăcuțele care acoperă partea electrică, firele de curent fiind lăsate la vedere
Multe din lampadarele din Parcul Tineretului sunt distruse, nu mai au plăcuțele care acoperă partea electrică, firele de curent fiind lăsate la vedere

fire electrice lampadar1

Cum s-a ajuns aici și din ce cauză aproape 100 de stâlpi de iluminat din parc au rămas fără lămpi, iar mulți alții au firele electrice la vedere, este o întrebare la care numai Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, care se ocupă de Parcul Tineretului, poate da un răspuns. Iar acesta ne-a și fost oferit, regia din cadrul Primăriei Craiova susținând că are cunoștință de situația cu stâlpii și că ea va fi remediată.
„Situația stâlpilor de iluminat din Parcul Tineretului a fost sesizată și de către angajații RAADPFL Craiova. Începând din această dimineață (ieri-dimineață – n.r.), reprezentanții companiei responsabile cu iluminatul public în municipiul Craiova s-au deplasat în Parcul Tineretului și au fost deja demarate lucrările de înlocuire a lampadarelor lipsă“, a fost răspunsul RAADPFL. Regia nu a precizat însă și cum s-a ajuns în această situație, dacă lămpile s-au rupt pur și simplu sau a existat și o „intervenție“ umană.
Totodată, nu a menționat nimic nici de stâlpii cu instalația electrică neacoperită, asupra căror ar trebui să-și îndrepte, de asemenea, atenția.

Obstacole pentru copii la locul de joacă

Altă situație semnalată de un cititor GdS, legat de Parcul Tineretului, vizează locul de joacă. Rădăcinile unor copaci care au fost plantați la locul de joacă au crescut atât de mult încât, pe anumite zone, tartanul a început să se ridice, formând mai multe dâmburi. Aici ar trebui intervenit, cred unii părinți, pentru că ridicăturile pot duce la producerea de accidente în rândul copiilor.
Și mobilierul de la locul de joacă a început să se deterioreze, și aici fiind nevoie de o intervenție a RAADPFL.

La locul de joacă din Parcul Tineretului, tartanul a început să se ridice, din cauza rădăcinilor copacilor de aici
La locul de joacă din Parcul Tineretului, tartanul a început să se ridice, din cauza rădăcinilor copacilor de aici

„A fost bun mobilierul de la locul de joacă, pentru că au trecut atâția ani și încă arată bine. Dar ar mai trebui intervenit pe ici pe colo, acum când încă nu este prea degradat, pentru că nu cred că ar fi o investiție prea mare acum. Poate mai târziu da, dacă îl lași așa. Oricum, am văzut că tiroliana au închis-o, pentru că a început să se subțieze firul. Se dădeau și doi copii odată și exista pericolul de accidente. Leagănul mare cu acea roată de cauciuc l-au desființat mai de mult, tot din această cauză. La situaţia asta cu rădăcinile copacilor, care au ridicat tartanul, nu știu dacă s-au gândit la vremea aceea că s-ar putea întâmpla așa, dar trebuie făcut ceva, pentru că e vorba de copii. Aleargă mulți pe aici, mai ales în weekend. Copilul e copil, nu e atent și se poate împiedica ușor de la ridicăturile ăstea“, a fost de părere un părinte aflat ieri cu copilul la locul de joacă din Parcul Tineretului.

Mobilierul de la locul de joacă a început să se deterioreze
Mobilierul de la locul de joacă a început să se deterioreze

Legat de acest aspect, Regia de Administrare a Domeniul Public a precizat că recondiționarea mobilierului de la locul de joacă este planificată după trecerea sezonului rece, dar că angajații săi se ocupă de obiectele care ar pune în pericol siguranța.
„Referitor la situația locului de joacă și a mobilierului urban, menționăm că recondiționarea acestora este planificată după trecerea sezonului rece, având în vedere că diferențele de temperatură și precipitațiile aferente acestui sezon duc la degradarea acestor obiecte și ar fi inutilă recondiționarea lor în acest moment. În acest interval, angajații RAADPFL Craiova întrețin aceste obiecte, iar în cazul în care piesele/obiectele pun în pericol siguranța utilizatorilor, acestea sunt ridicate pentru recondiționare sau înlocuire, în funcție de situație“, a menționat RAADPFL Craiova.

Cabană din parc lăsată în paragină și transformată în depozit de gunoi
Cabană din parc lăsată în paragină și transformată în depozit de gunoi

Tot în Parcul Tineretului mai există și câteva cabane de lemn lăsate în paragină, care s-au transformat în timp în depozit de gunoi, iar băncile sunt deteriorate sau lipsesc de pe amplasament. RAADPFL a precizat în acest caz doar că „urmează să fie scoase la licitație cabanele din lemn aflate în Parcul Tineretului“, însă nu a explicat dacă aici sunt incluse și cele în paragină.

Unele bănci de pe aleile din Parcul Tineretului s-au rupt, altele au dispărut de pe amplasament
Unele bănci de pe aleile din Parcul Tineretului s-au rupt, altele au dispărut de pe amplasament

banca rupta

Unele dintre daunele din acest parc (băncile rupte, coșurile de gunoi dispărute, mizeria din cabanele părăsite etc.) au făcute de oameni. Se pare că aceștia nu pot fi educați decât cu amenzi.

Şi lămpile de iluminat de pe gardul exterior s-au deteriorat
Şi lămpile de iluminat de pe gardul exterior s-au deteriorat

În Parcul Tineretului există o patrulă permanentă a Poliției Locale Craiova, însă amenzi s-au dat, potrivit instituției, doar pentru mizeria făcută de unii trecători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS