10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSalvamont Gorj a fost acreditat

Salvamont Gorj a fost acreditat

Salvamontiştii gorjeni, printre cei mai buni din ţară (Foto: Eugen Măruță)
Salvamontiştii gorjeni, printre cei mai buni din ţară (Foto: Eugen Măruță)

Serviciul Public al Salvamont Salvaspeo Gorj a primit acreditarea pentru serviciile pe care le oferă. O comisie din cadrul ministerului de resort s-a aflat timp de şase luni în judeţul Gorj şi a verificat toate centrele de care dispune Salvamont Gorj, încadrarea cu personal, participarea la intervenţii, dotarea cu echipamente şi altele. Din cele 38 de structuri similare existente la nivel naţional, doar zece au primit acreditarea pe cinci ani. Între acestea se află şi Serviciul Public Judeţean al Salvamont Salvaspeo Gorj, din cadrul Consiliului Judeţean Gorj. Specialiştii instituţiei pot interveni în orice zonă din ţară unde este nevoie de expertiza acestora şi de echipamentele cu care sunt dotate centrele Salvamont Gorj. De altfel, judeţul Gorj beneficiază de unul din cele mai moderne şi complexe sisteme de salvare montană din România. Acesta a fost realizat din fonduri europene.

11 baze de intervenţie

Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Judeţean al Salvamont Gorj, a declarat că instituţia pe care o conduce a reuşit să respecte toţi indicatorii solicitaţi la nivel naţional şi să obţină acreditarea: „Din 38 de structuri similare intrate în procesul de acreditare, doar 15 au primit acreditarea, dintre care zece pe cinci ani. Noi am primit pe cinci ani. Avem patru echipe de intervenţie. Putem interveni în orice zonă şi oferim, de asemenea, asistenţă, atunci când suntem specializaţi. Suntem pe locul 1-2 la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de baze dotate cu echipamente de specialitate. Avem 11 baze de intervenţie în zona montană şi submontană, unde deţinem echipamente moderne şi unde putem asigura o serie de servicii până când persoana salvată este preluată de ambulanţă. Am reuşit să accesăm fonduri europene pentru a construi aceste baze. Prin programul european respectiv avem posibilitatea de a muta în alte zone echipamentele. Este interesant că prin programul respectiv am reabilitat două şcoli, care astfel vor putea reveni la destinaţia anterioară, dacă este necesar, fiind gata modernizate. Dacă se va constata că a crescut semnificativ numărul de elevi şi este nevoie de spaţii de învăţământ, le vom ceda autorităţilor locale. A fost un program foarte bun, dar nu a fost accesat decât de Gorj şi încă un judeţ“, a declarat Sabin Cornoiu.

Peste 200 de persoane salvate în opt luni, inclusiv căutători de comori

În primele opt luni ale acestui an, salvamontiştii gorjeni au salvat peste 200 de persoane din zona montană şi nu numai. „Avem rezultate foarte bune în primele opt luni ale acestui an şi nu am avut nici o persoană care să fi fost preluată de noi şi care să nu fi supravieţuit. A fost vorba de un grad de supravieţuire de sută la sută. Am avut şi două cazuri în zona montană în care persoane au decis să renunţe la viaţă şi am fost solicitaţi de poliţie să le coborâm din zonele respective, dar e vorba de cazuri de forţă majoră, nu turişti sau persoane care desfăşurau activităţi şi s-au rătăcit. Am salvat tăietori de lemne, culegători de ciuperci, persoane care desfăşurau diferite activităţi, iar cei mai mulţi au fost turişti. Am avut în primele opt luni ale acestui an 173 de intervenţii şi un total de peste 200 de persoane recuperate din zonele de intervenţie. Am intervenit inclusiv la căutători de comori care se aventuraseră în zone greu accesibile. Am intervenit şi la turnul CET din Târgu Jiu. Noi nu îi întrebăm ce caută acolo şi care le sunt motivaţiile, noi în salvăm şi mergem mai departe la alte intervenţii. Alte instituţii se ocupă probabil de serviciile acestea de consiliere sau de partea coercitivă. Ştiu că la turnul CET a mai fost tăiat săptămâna trecută din scara de acces, pentru ca nimeni să nu se mai urce. Este un turn de peste 250 de metri. Este periculos. Eu, unul, mă simt mai sigur pe munte decât pe un astfel de turn“, a mai spus şeful Salvamont Gorj.

20 de panouri de informare turistică

Până la finalul acestei luni, Salvamont Gorj va monta în principalele localităţi din zona submontană 20 de panouri turistice informative. Panourile sunt de dimensiuni mari şi vor oferi informaţii legate de obiectivele turistice din localităţile respective şi cele învecinate, hărţi şi diferite imagini.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS