5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUM Sadu își poate vinde activele pentru finanțarea retehnologizării

UM Sadu își poate vinde activele pentru finanțarea retehnologizării

UM Sadu caută de ani de zile fonduri pentru retehnologizare
UM Sadu caută de ani de zile fonduri pentru retehnologizare

Uzina Mecanică de la Sadu, oraşul gorjean Bumbeşti-Jiu, va putea utiliza pentru investiţii o parte din sumele provenite din vânzarea activelor proprii. Potrivit unui proiect de ordonanţă de guvern propus de Ministerul Economiei, 60% din fondurile obţinute în urma vânzării de active vor putea fi utilizate pentru retehnologizare, dacă este vorba de companii din industria de apărare. În prezent, sumele astfel obținute din vânzarea unor bunuri sunt folosite pentru stingerea datoriilor. Alături de alte întreprinderi de stat și UM Sadu așteaptă de ani buni bani, fără succes, pentru retehnologizare. Uzina producea la un moment dat şi armament, însă s-a axat pe fabricarea muniţiei pentru piaţa civilă.

Aşteaptă de ani de zile cinci milioane de euro

Este nevoie de peste cinci milioane de euro pentru realizarea procesului de retehnologizare şi introducerea unor linii noi şi moderne de fabricare a muniţiei. Aceasta trebuie să fie compatibilă cu standardele NATO, România fiind stat membru al organizaţiei respective. S-a vorbit recent şi de faptul că o parte a fondurilor pentru retehnologizare să fie acordate în urma rectificării de buget. Proiectul Ministerului Economiei vine în completare, însă va mai dura până când va produce şi efecte, având în vedere că este necesară parcurgerea mai multor etape legale până când se vor obţine bani din vânzarea activelor. În privinţa UM Sadu este în lucru de peste cinci ani un proiect privind nu vânzarea, ci transferul unor active din patrimoniul UM Sadu în administrarea Consiliului Judeţean Gorj, pentru înfiinţarea unui nou parc industrial, pe lângă cel existent la Bumbeşti-Jiu. Rămâne de văzut ce vor alege şefii UM Sadu, respectiv transferul de active sau vânzarea şi dacă vor găsi cumpărători. Principalul beneficiu al transferului de teren şi hale vizează reducerea proporţională a datoriilor pentru UM Sadu şi scăderea nivelului impozitelor anuale pe terenuri şi clădiri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS