11.8 C
Craiova
luni, 23 mai, 2022
Știri de ultima orăLocalDoljCartea de weekend: În altă viață, de Marc Levy - Editura Trei

Cartea de weekend: În altă viață, de Marc Levy – Editura Trei

Foto: blogdecartenoua.wordpress.com
Foto: blogdecartenoua.wordpress.com

Marc Levy este cel mai citit autor francez din lume. Născut în 1961, la Paris, el a avut parte de un parcurs profesional fascinant: a fost mai întâi voluntar la Crucea Roșie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franța.
Cariera sa de scriitor demarează cu maximum de succes în anul 2000, când publică romanul „Și dacă e adevărat…“, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare și ecranizat de Steven Spielberg (2005).
Cartea „În altă viață“ îi are drept protagonişti pe Jonathan şi Clara, două personaje prin intermediul cărora Marc Levy demonstrează că iubirea străpunge graniţele existenţiale, învingând atât viaţa, cât şi moartea.
Jonathan este un artist desăvârşit, un critic de artă excepţional, dar mai ales un pasionat de lucrările unui anumit pictor rus, Vladimir Tadskin.
Cu toate că ştie aproape totul despre acest pictor, Jonathan este un perfecţionist prin excelenţă. Prin urmare, pleacă alături de prietenul său, Peter, la Londra, în căutarea unui tablou misterios, nedescoperit încă, al pictorului Tadskin.
În Londra, Jonathan o întâlneşte pe Clara, posesoarea unei galerii de artă, pasionată și ea de același pictor rus, de care protagonistul nu se mai putea dezlipi, deoarece: „Se întâmplă uneori ca două suflete să se întâlnească pentru a nu mai forma decât unul singur. Şi-atunci depind pentru totdeauna unul de celălalt. Sunt de nedespărțit şi se vor căuta neîncetat, din viață în viață. Dacă în cursul unei existenţe terestre, o jumătate ajunge să se piardă de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua existenţa fără celălalt“.
Clara şi Jonathan vor fi încercaţi de o multitudine de stări de déjà vu şi vor avea impresia că se cunosc de o veşnicie.
Cei doi pornesc într-o cercetare, prin intermediul căreia încearcă să descopere când s-au mai întâlnit: în urmă cu un deceniu, în urmă cu un secol sau într-o altă viaţă?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Şapte morţi şi 24 de răniţi după ce un...

Cel puţin şapte persoane au murit, luni, în Filipine,...

ȘTIRI GdS