Se taie copacii uscați din Parcul Tineretului

Autori


Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova a început de ieri operațiunea de tăiere a arborilor uscați din incinta Parcului Tineretului. Regia a anunțat, printr-un comunicat, că „86 de arbori, ce prezintă în momentul de față un real pericol pentru cetățenii care vizitează această locație, vor fi doborâți sau vor fi tăiați la o dimensiune de doi metri“ și că acțiunea se face cu acordul Agenției de Protecție a Mediului Dolj.

Reprezentanții RAADPFL au precizat că ieri au fost tăiați cinci copaci și că sunt vizați în special arborii uscați aflați în zona căilor de acces și a locurilor de joacă și care pot deveni un pericol pentru cetățeni.

„Cei 86 de copaci sunt uscați mai demult și între timp am tot umblat la ei, le-am mai tăiat din coroană, i-am lăsat lumânare, tocmai pentru a nu deveni un pericol pentru cetățeni. Vom tăia în special arborii uscați care sunt în apropierea locurilor de joacă și a aleilor, iar cei pe care îi vom lăsa la o dimensiune de doi metri vor fi folosiți în cadrul unei tabere de sculptură care se va organiza în parc. Copacii aceștia vor fi sculptați, devenind astfel utili la amenajarea peisagistică a parcului“, au precizat reprezentanții RAADPFL Craiova. Aceștia au mai menționat că, pe lângă tăierea celor 86 de arbori uscați, vor fi sădiți și 300 de arbuști.


Pentru a nu fi deranjați sau chiar puși în pericol de lucrările de tăiere a copacilor, RAADPFL îi sfătuiește pe cetățeni să evite circulația prin zonele respective, zone care vor fi semnalizate corespunzător.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 11 august 2016

Actualitate

» Trei dintre românii care au legătură cu reportajul Sky News, puşi sub învinuire
» Un mort şi nouă răniţi după ce un microbuz care transporta români a lovit un camion în Italia
» Trei sferturi dintre profesori au promovat definitivatul
» Schimbi caloriferul, faci inventariere
» Muncitori ”la negru”, descoperiți la stadion
» Accident cu un ranit si trei masini implicate
» Cioloș despre reportajul Sky News: Este inadmisibil, nu poți să denigrezi o țară fără să ai dovezi
» CNAS: Suplimentarea bugetului va permite creșterea sumei alocate contractelor cost-volum, extinderii tratamentului fără interferon
» Prognoza meteo până duminică
» Tomnița Michaela Florescu, noul viceprimar al Capitalei
» De Ziua tinerilor, cu Trenurile Tineretului!
» PSD şi ALDE amână moţiunea de cenzură
» Măsuri de prevenire a incendiilor de Sfânta Marie
» Potenţiale manifestări de stradă în perioada alegerilor din Zambia
» Ministerul Transporturilor propune reorganizarea CNADNR și înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere
» Ancheta DIICOT ar putea fi extinsă asupra jurnaliştilor britanici de la Sky News 
» Un adolescent de 14 a fost ucis de poliţişti la Los Angeles
» Lucrări pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti

Local

» Șișești, Sat Cultural al României în 2016

Dolj

» Cultivatori de legume, angajați la negru pe „Oblemenco“
» Doi tineri din Țuglui, loviți în fața porții de un șofer băut
» Banii furați de la asociații, recuperați cu greu
» Străzi asfaltate cu promisiuni
» Lucrările de pe bulevardul Romanescu, „înecate“ la trotuar
» Dolj: Atelierele de creaţie, oază de bucurie şi creativitate pentru copiii din proiectele World Vision
» Craiova: Amenzi de peste 340.000 de lei pentru călătorii RAT fără bilete, în primele şase luni ale anului
» Dolj: 74,2 % dintre candidaţii la examenul național de definitivare în învățământ au luat note între 8 şi 10
» Craiova: Expoziție la Tradem: „Hiperrealismul”, de Tiberiu Murșa

Gorj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cinci irakieni ascunşi într-un microbuz, depistaţi la PTF Calafat

Mehedinţi

» 163 de şoferi indisciplinaţi, sancţionaţi de poliţiştii mehedinţeni
» Mehedinţi: Două persoane, rănite într-un grav accident între două tiruri
» Ministrul Mediului a discutat cu oficialităţile mehedinţene despre managementul deşeurilor

Sport

» Fotbal / Vâlcenii întâlnesc ASU Poli Timişoara
» Bancu, Ivan şi Vătăjelu n-au avut cătarea bună la Cluj
» SCM are turneu la Bistrița
» Tricolorele, încrezătoare că pot învinge Spania
» JO Rio: Mergea și Tecău, calificați în finala de dublu, aduc prima medalie olimpică pentru tenisul românesc
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, eliminată din Cupa Ligii
» JO Rio – Scrimă: Spadasinele tricolore aduc prima medalie pentru România. Vor juca finala.
» JO 2016 – Scrimă: Echipa feminină de spadă a României s-a calificat în semifinale
» Handbal (f): HCM Râmnicu Vâlcea dispută la Ploiești primele jocuri amicale ale verii

Sanatate

» Femeie însărcinată, moartă în spital
» Cancerul pulmonar ucide tot mai mulți români
» De ce ai nevoie în concediu de cardul european de sănătate

Educatie

» Profesorii din Dolj încă pică testul de pedagogie
» A început distribuirea manualelor școlare

Magazin

» Horoscop
» Legenda Cascadei Bigăr, una dintre cele mai frumoase din lume
» Bancul zilei

Top