10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljInginer de la Compania de Apă, condamnat cu suspendare

Inginer de la Compania de Apă, condamnat cu suspendare

Angajatul Companiei de Apă Oltenia a fost acuzat că a cerut și primit 1.000 de euro drept mită pentru eliberarea unui aviz
Angajatul Companiei de Apă Oltenia a fost acuzat că a cerut și primit 1.000 de euro drept mită pentru eliberarea unui aviz

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, joi, să-l condamne la trei ani de închisoare pe inginerul George Ștefan Moțățeanu din cadrul Companiei de Apă Oltenia (CAO), acuzat că a cerut și primit mită 1.000 de euro pentru eliberarea unui aviz.
Cercetările în acest dosar de corupție au început în urmă cu un an, după ce administratorul unei societăți comerciale s-a plâns că, după ce a depus o cerere la CAO, inginerul George Ștefan Moțățeanu i-a cerut mită suma de 1.000 de euro pentru a-i emite un aviz favorabil. Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a stabilit că „inculpatul Moțățeanu George Ştefan a pretins şi primit suma de 1.000 de euro de la denunţătorul B.M.M., pentru a-i soluţiona cu celeritate şi în mod favorabil cererea adresată CAO Craiova, pe care urma să o folosească la obţinerea unei autorizaţii de construcţie pentru două chioşcuri“. După ce l-au supravegheat o perioadă pe suspect, procurorii au hotărât să organizeze o acțiune de prindere în flagrant împreună cu ofițerii Serviciului Județean Anticorupție. Pe 23 iulie 2015, inginerul Moțățeanu s-a întâlnit cu denunțătorul la o terasă din centrul vechi al Craiovei, iar angajatul CAO a fost înregistrat când promitea că, în schimbul banilor, va da avizul favorabil chiar în acea seară.
„Aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate între denunţător şi inculpatul Moțățeanu George Ștefan înregistrate în mediul ambiental, inculpatul s-a arătat dispus să-i remită denunţătorului avizul favorabil din partea CAO Craiova chiar din seara zilei de 23.07.2015, fiind motivat de perspectiva primirii sumei de 1.000 de euro solicitată anterior“, au reținut anchetatorii. Ulterior, după ce denunțătorul i-a dat inginerului Moțățeanu suma de 1.000 de euro, bani care fuseseră marcați de procurori, suspectul a fost ridicat și dus la audieri. În fața anchetatorilor, în prezența unui avocat, Moțățeanu a recunoscut săvârşirea faptei.

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită

Moțățeanu a fost arestat preventiv la o zi după organizarea flagrantului, iar la jumătatea lunii septembrie a fost eliberat și pus sub control judiciar. Ulterior, pe 1 octombrie, bărbatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, pedepsită de Codul Penal cu închisoarea de la trei la zece ani şi interzicerea dreptului de a ocupa activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Procesul s-a încheiat joi, pe 30 iunie, când magistrații Tribunalului Dolj au hotărât să-l condamne pe inculpat la trei ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare tot de trei ani. În termenul de încercare, inculpatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Dolj, să primească vizitele unui consilier de probaţiune, să anunţe orice schimbare de domiciliu sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, dar și schimbarea locului de muncă. De asemenea, pe durata termenului de încercare, inculpatul nu poate părăsi țara fără acordul instanţei de judecată. Moţăţeanu a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Bucovăţ. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova atât de inculpat, cât și de procurori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS