10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCanalizare menajeră pentru cartierele Iezureni şi Romaneşti

Canalizare menajeră pentru cartierele Iezureni şi Romaneşti

Canalizare pentru două localităţi componente din Târgu Jiu
Canalizare pentru două localităţi componente din Târgu Jiu

Autorităţile din Târgu Jiu vor finaliza în curând două proiecte privind modernizarea canalizării în cartierele Iezureni şi Romaneşti. Finanţarea a fost asigurată din fonduri nerambursabile şi pe lângă modernizarea infrastructurii de canalizare existentă a fost şi prelungită canalizarea pe alte străzi. Bugetul pentru investiţia care este aproape finalizată a fost de aproximativ cinci milioane de lei: „Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, Axa Prioritară 1 Extinderea și Modernizarea Sistemelor de Apă și apă uzată fiind co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Coeziune.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu prin îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă uzată, asigurând servicii de canalizare în zonele Iezureni și Romanești. Componenta 1: Extindere canalizare menajeră zona periurbană Romaneşti. A fost realizată rețeaua de canalizare cu o lungime totală de 5.311 metri, având 109 cămine și 5 stații de pompare, pe străzile Aleea Romaniței, DS3, DS4, DS67, Rurală, Independenței și DN66. 2. Componenta 2: Extindere rețea de canalizare menajeră în zona periurbană Iezureni. A fost realizată rețeaua de canalizare cu o lungime totală de 10.580,40 metri, având 236 de cămine și 3 stații de pompare. Valoarea totală a cheltuielilor este de 4.902.236,05 lei, din care 2.671.699 lei cofinanțare din POS Mediu, 1.475.834,36 lei din Bugetul de Stat și 754.702,69 lei (15,39%) co-finanțare buget local (cheltuieli eligibile și neeligibile)“, a declarat Corina Şuţă, director în cadrul Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS