17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe lucrează la zidurile de sprijin în Defileul Jiului

Se lucrează la zidurile de sprijin în Defileul Jiului

Constructorii continuă lucrările în Defileul Jiului şi nu au solicitat, deocamdată, oprirea completă a traficului. Potrivit reprezentanţilor Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, în prezent se montează plasele de susţinere pentru versanţi şi se lucrează la rigole şi la zidurile de sprijin. Lucrările de modernizare a Drumului Naţional 66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani au fost demarate acum doi ani şi au o valoare de aproape 185 de milioane de lei. Contractul a fost obţinut prin licitaţie de un consorţiu condus de societatea spaniolă Copisa Constructora Piraneica, în colaborare cu firmele Chirulli Andrea Impresa Individuale (din Târgovişte) şi Coremi Inter SA (din Târgu Jiu). Drumul Naţional 66, în lungime de 32,5 kilometri, face legătura între judeţele Gorj şi Hunedoara. Italienii au anunţat că vor solicita întreruperea pentru o lună a traficului în Defileul Jiului pentru a realiza şi ultimele lucrări de amploare. Este vorba de o parcare şi un pod, în zona Lainici. Momentan nu a fost luată vreo măsură de închidere a Defileului Jiului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS