14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSute de mii de tone de gunoi din Italia, pregătite să invadeze România

Sute de mii de tone de gunoi din Italia, pregătite să invadeze România

România și Italia sunt în mijlocul unui scandal uriaș. Sute de mii de tone de gunoaie ambalate, vechi de zece ani, din regiunea Campania din Italia, ar urma să plece spre România începând cu data de 30 mai și să fie aduse de firma italiană Vibeco în depozitele Eco Sud din țară, după cum anunță oficialii italieni, care se pregătesc să sărbătorească faptul că scapă de gunoaie, moment pe care îl consideră istoric. Ministerul Mediului a anunțat ieri, la solicitarea Alege TV și GdS, că în România nu va intra nici un kilogram de gunoi, pentru că acest lucru este ilegal, și a precizat că a alertat Garda Națională de Mediu și Direcția Vămilor. Reprezentanții Eco Sud au încercat să o scalde spunând că firma nu și-a arătat disponibilitatea de a depozita gunoiul italienilor la groapa de la Mofleni. În ziarul Gazeta Românească din Roma, Eco Sud a precizat, însă, că a prezentat firmei Vibeco documentaţia care dovedeşte că are toate autorizaţiile necesare pentru primirea şi eliminarea deşeurilor din Italia.

Italienii din regiunea Campania se pregătesc să desfacă șampania, fericiți că vor scăpa de o parte din deșeurile vechi de peste zece ani, pe care au aranjat să le trimită în patru țări: România, Bulgaria, Portugalia și Spania. După ce au primit asigurări că li se vor aloca zeci de milioane de euro de către guvernul italian, autoritățile din Campania au organizat o licitație, finalizată în luna februarie 2016, în urma căreia au stabilit firmele care se vor ocupa de transportul deșeurilor în cele patru țări. De România se va ocupa firma Vibeco, prin intermediul Eco Sud, societate care deține mai multe depozite ecologice pe teritoriul României, printre care și cel din Craiova, de la Mofleni. Subiectul a fost abordat în ziarele din Italia, dar și de Realitatea Românească, cotidian online din Roma. „Milioane de baloturi au fost stocate etajat, formând adevărate piramide înalte de 10-12 metri, acoperite de plasă din plastic, care ocupă zeci de hectare. Din baloturi a curs ani de zile o zeamă otrăvitoare, care s-a infiltrat în subsol şi în pânza freatică, spre disperarea locuitorilor din zonele de stocare. Potrivit Il Mattino (ziar din Italia), o parte din aceste gunoaie vor lua acum drumul gropilor de gunoi din România, fără nicio garanţie cu privire la ceea ce conţin. Se spune că din gunoaie a curs fracţia umedă, ele fiind acum uscate. La prima ploaie lucrurile se schimbă (…) O interpelare a unui grup de senatori M5S (partid din Italia – n.r.) arată că transportul spre România este pregătit, dar italienii nu vor ca deşeurile să fie depozitate nici măcar pentru câteva zile pe cheiul portului Pozzuoli (…) Îngrămădite de ani buni în siturile de stocare, emblemă a urgenţei deşeurilor din Napoli şi Campania, au fost sigilate în 2007 de procuratura din Napoli („sunt gropi de gunoi gestionate în mod abuziv“ scria judecătorul de instrucţie Rosanna Saraceno) şi scoase de sub sechestru în noiembrie 2013, după achitarea în prima instanţă a guvernatorului de atunci, Antonio Bassolino, şi a conducerii firmei Impregilo de acuzaţiile de înşelătorie şi fraudă“, scrie Gazeta Românească. Cotidianul mai spune că, potrivit publicaţiei Il Mattino di Napoli, au sosit primele 70 de milioane de euro din partea guvernului italian (…) Loturile 5 şi 6 au fost câştigate de asocierea temporară de firme formată din Vibeco srl/Bm service srl/Sirio Ambiente şi Consulting srl, care se va ocupa de eliminarea unei părţi a gunoiului de către o firmă spaniolă şi a unei alte părţi de către Eco Sud, o firmă cu sediul social în Bucureşti, România, care posedă patru gropi de gunoi, două situri de compostare şi două instalaţii de selecţie“, precizează ziarul.

Oficiali din Campania pentru GdS: Pe 30 începe transferul primei încărcături

Gazeta Românească prezintă și o interpelare făcută în Senatul Italiei de un grup de senatori nemulțumiți că deșeurile vor fi depozitate în portul din Pozzuoli (Napoli) în drumul lor către România. „Am înţeles că o navă comercială română trebuie să descarce eco-baloturi cu deşeuri provenite din Angri şi cu destinaţia România, pe istoricul dig Caligoliano din Pozzuoli, în spatele centrului istoric şi a celebrului Rione Terra.
Privind cazul eco-baloturilor din portul Pozzuoli, am aflat despre desfăşurarea unei discuţii care s-a ţinut în dimineaţa de 18 februarie în sediul Căpităniei Portului, la dorinţa comandantului Gărzii de Coastă, care a convocat conducerea, Primăria, Regiunea, ASL, Arpac, lucrătorii portuari şi Agenţia Vamală. În centrul discuţiei, care a durat peste două ore, s-a aflat cererea unui armator român de a utiliza digul Caligoliano pentru a putea efectua operaţiuni de încărcare şi descărcare de eco-baloturi de deşeuri provenite din Angri (provincia Salerno), cu destinaţia România (…) Deşi se declară în cererea de autorizare că este vorba de deşeuri stabilizate, ştim cu certitudine că, în prezenţa ploii, se generează importante cantităţi de scurgeri“, se arată în interpelarea senatorilor italieni, care cereau mai multor ministere să ofere informații detaliate. Și alte ziare din Italia au preluat informațiile. „Spre exemplu, una dintre firmele care se vor ocupa de deşeurile din localitatea Villa Literno, Vibeco, le va neutraliza cu ajutorul firmei Eco Sud, cu sediul la Bucureşti. Societatea gestionează în prezent patru gropi de gunoi şi s-a arătat disponibilă să primească deşeurile la Bucureşti, Craiova, Giurgiu şi Mavrodin“, scrie site-ul edizionecaserta.it. Și site-ul dire.it a abordat subiectul și a susținut că 480.000 de tone de deşeuri vor fi transportate în străinătate începând cu data de 30 mai. Cotidianul Il Mattino susţine, la rândul său, că guvernatorul regiunii Campania, Vincenzo de Luca, a reuşit să-l convingă pe premierul Italiei, Matteo Renzi, să aloce nu mai puţin de 500 de milioane de euro pentru depozitarea şi distrugerea deşeurilor, dintre care 75 de milioane imediat.
Il Mattino a publicat chiar declarația președintelui regiunii Campania, Vincenzo de Luca, în care acesta confirma faptul că pe 30 mai începe transferul primelor deșeuri către cele patru țări. „Luni, 30 mai, va începe transferul primei încărcături de baloturi de deșeuri în afara regiunii Campania. Potrivit președintelui Regiunii Campania, va fi o zi istorică“, scriau jurnaliștii de la Il Mattino pe 20 mai. Atât de bucuroși sunt italienii din Campania că scapă de gunoaiele care i-au îngropat ani întregi că vor marca ziua primului transport prin spectacole de-a lungul întregii zile.
Contactat de GdS, purtătorul de cuvânt al regiunii Campania, Paolo Russo, a confirmat la rândul lui că pe 30 mai va începe transportul unor deşeuri din regiunea italiană Campania. Aceasta nu ştia exact la ce gropi de gunoi vor ajunge, dar știa de Eco Sud. „Există un program de neutralizare a acestor deşeuri, care începe pe 30 mai. Eu nu ştiu sigur dacă pe data de 30 vor pleca cele care sunt gestionate de firma Vibeco sau de Eco Sud, nu deţin încă informaţii sigure despre acest lucru. Dar, cu siguranţă, atunci va începe operaţiunea. Dacă nu va fi pe 30, va fi în zilele ce vor urma. Regiunea Campania a făcut doar o licitaţie pentru a atribui acestor firme neutralizarea deşeurilor. Apoi firmele le trimit mai departe către gropile de gunoi cu care au încheiat înţelegeri“, a spus Russo. GdS a contactat și firma Vibeco și așteaptă un răspuns de la reprezentanții săi.

Eco Sud, dispus să depoziteze gunoiul italienilor

Cât din gunoiul pe care italienii se pregătesc să-l trimită în România va ajunge la Craiova? Nici un kilogram, susține Eco Sud. Într-un răspuns trimis GdS, firma a precizat că „Societatea Eco Sud SA nu și-a exprimat disponibilitatea de a depozita deșeuri din Italia (provincia Caserta, regiunea Campania) la locațiile pe care le administrează pe raza județului Dolj. Întrebarea dumneavoastră este probabil generată de o neînțelegere apărută în presa italiană, generată prin publicarea unui articol în gazeta Il Mattino, articol preluat atât în presa italiană, cât și ulterior în cea din România, cu privire la care, însă, am transmis deja dreptul nostru la replică. Ca dovadă, articolul respectiv a și fost eliminat“, spune Eco Sud. Ceea ce nu spune Eco Sud este faptul că au fost retrase articolele deoarece ele conțineau și informații despre legături ale acționarilor firmei cu structuri mafiote, nu pentru că transportul deșeurilor este imaginar. De fapt, nici Eco Sud nu a negat acest lucru, ba chiar l-a confirmat. Dacă, pentru GdS, firma susține că nu și-a declarat disponibilitatea de a depozita deșeuri la groapa de la Mofleni, în dreptul la replică trimis cotidianului Il Mattino, Eco Sud a precizat că este pregătită să primească transportul de deșeuri din Campania, respectând toate prevederile legale, fără să excludă Craiova. Eco Sud arată că a oferit firmei Vibeco, participantă la licitație, documentația care dovedește că are toate autorizațiile necesare.

Ministerul Mediului: Depozitarea gunoaielor în România este ilegală

În timp ce italienii se pregătesc să încarce gunoiul în camioane, Ministerul Mediului din România a răspuns, la solicitarea Alege TV și GdS, spunând că deșeurile din Campania nu pot fi aduse în țară. „Agenția Națională pentru Protecția Mediului nu a primit nicio înștiințare/notificare din partea ECO SUD sau a autorităților competente din Italia, cu privire la pretinsa intenție a societății de a aduce pe teritoriul țării noastre deșeuri din Italia. Conform normelor europene privind transferul intracomunitar de deșeuri pentru eliminarea acestora (Regulamentul 1013/2006), un astfel de transport poate fi realizat doar după ce expeditorul notifică autoritățile din țara destinatară și obține un acord preliminar scris în acest sens. Menționăm că și în cazul în care România ar primi o astfel de notificare, aceasta ar fi automat refuzată, întrucât introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă conform legii (OUG 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea 265/2006, art. 32). Precizăm că această prevedere legislativă națională a fost anunțată și este cunoscută la nivelul Comisiei Europene și a celorlalte state membre. Totodată, operatorul menționat de media, cu activitate în județele Ilfov, Dolj și Teleorman, deține autorizație integrată de mediu pentru depozitarea deșeurilor. Depozitarea deșeurilor reprezintă, conform legii, o operațiune de eliminare (Legea 211/2011 privind regimul deseurilor). Ca urmare, aducerea deșeurilor de orice natură și din orice stat UE sau non-UE în România în vederea depozitării ar fi una ilegală“, spune ministerul, care anunță că a alertat Garda de Mediu și Direcția Vămilor. „Garda Națională de Mediu desfășoară încă de săptămâna trecută un amplu control la toate punctele ECO SUD din țară, urmare a sesizărilor pe această temă. Mai mult decât atât, pentru a preveni o eventuală disimulare a cantităților de deșeuri municipale în orice formă de deșeu valorificabil (ex. valorificarea prin coincinerarea în fabrici de ciment), GNM a solicitat Direcției Generale a Vămilor să monitorizeze atent la toate punctele vamale orice transfer sau import de deșeuri în România. Totodată, în adresa transmisă se solicită înștiințarea imediată a Gărzii Naționale de Mediu pentru orice transport care comportă astfel de suspiciuni“, concluzionează Ministerul Mediului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS