10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA început dezinsecția în municipiul Târgu Jiu

A început dezinsecția în municipiul Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu a început dezinsecţia în principalele parcuri şi în spaţiile verzi din oraş. Acțiunea de dezinsecție are ca scop reducerea densității insectelor la nivelul orașului și se desfășoară respectând normele sanitare. Substanțele folosite la dezinsecție nu sunt dăunătoare oamenilor și animalelor și vor fi aplicate în zonele cu vegetație abundentă, parcuri și alte zone verzi ale orașului. „Anul acesta dezinsecția se execută în trei etape. Două etape vor fi realizate prin aviotratament și o etapă prin pulverizare de la sol. Am început de marți cu cartierul Abator și cu malul Jiului, dar, din păcate, din cauza condițiilor meteo, a trebuit să întrerupem acțiunea. Vremea a fost nefavorabilă cu noi în acest an. Am avut câteva amânări cu privire la începerea dezinsecției, dar sperăm ca de săptămâna viitoare să avem vreme bună și să putem realiza prima etapă în condiții bune“, a declarat Ionuț Jilăveanu, șeful Serviciului Gospodărire Comunitară din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS