16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBătaia de joc din sistemul medical continuă

Bătaia de joc din sistemul medical continuă

Bogdan Fănuță (foto medalion), managerul SJU Craiova, în urma discuțiilor avute cu toți șefii de clinică a decis să amâne internările și operațiile care fuseseră programate (Foto: GdS)
Bogdan Fănuță (foto medalion), managerul SJU Craiova, în urma discuțiilor avute cu toți șefii de clinică a decis să amâne internările și operațiile care fuseseră programate (Foto: GdS)

Scandalul dezinfec­tan­ților produși de firma Hexi Pharma a blocat activitatea spitalelor, iar unele dintre ele, printre care și Spitalul Județean de Urgență Craiova, au decis ieri amânarea operațiilor și a internărilor, cu excepția urgențelor. În tot acest haos în care bolnavii sunt trimiși acasă, nici Ministerul Sănătății, nici Direcția de Sănătate Publică (DSP) nu vin cu o rezolvare.

Scandalul dezinfectan­ților produși de firma Hexi Pharma blochează sistemul medical. Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a amânat începând de ieri internările și operaţiile, cu excepția situațiilor de urgenţă. După ce miercuri Ministerul Sănătății a anunțat, prin intermediul presei, că s-a decis retragerea produselor biocide neconforme provenind de la firma Hexi Pharm, managerii spitalelor din Oltenia au spus ieri-dimineață că nu au primit adresă oficială prin care să fie anunţaţi că dezinfectanţii Hexi Pharma nu sunt buni și cum trebuie să procedeze în continuare.
În schimb, în jurul prânzului, Ministerul Sănătății a trimis adrese către DSP-urile din țară prin care le solicitau acestora să comunice unităților sanitare cu paturi „întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru desfășurarea serviciilor medicale în condiții de siguranță pentru pacienți prin asigurarea cantităților corespunzătoare de produse biocide, altele decât cele fabricate de firma Hexi Pharma“. Dr. Bogdan Fănuță, managerul SJU Craiova, spune însă că nu i s-a comunicat care sunt măsurile concrete pe care trebuie să le ia.
Fără să ofere soluții, reprezentanții DSP Dolj au precizat sec că ei și-au făcut treaba, adică au comunicat SJU Craiova adresa trimisă de minister. „Noi avem rolul de a transmite informațiile de la minister și asta am făcut. Spitalul trebuie să respecte Legea achizițiilor publice. Pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) se regăsește lista biocidelor care pot fi cumpărate“, a spus dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.
În toată această tevatură, sutele de bolnavi care se adresează zilnic Spitalului Județean de Urgență Craiova sunt puși pe drumuri și condamnați la boală de un sistem medical aflat la pământ.
Până când ițele se vor descâlci, pacienții au de suferit. „De dimineață (ieri – n.r.), în urma discuțiilor avute cu toți șefii de clinică am decis să amânăm operațiile și internările care fuseseră programate. Se internează și se operează doar urgențele până când o să știm exact cum trebuie să procedăm. Eu nu pot să achiziționez alți dezinfectanți prin achiziție directă pentru că după aceea vin cei de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și mă trag la răspundere pentru că nu am voie. Iar dacă vreau să încep acum procedura de licitație, produsele Hexi Pharma încă sunt în SEAP și automat trebuie să cumpăr tot de la ei pentru că au prețul cel mai mic și sunt obligat să aleg prețul cel mai mic. Noi mai avem contract cu alte două firme care ne aduc dezinfectanți și am făcut comandă deja să ne aducă produse, dar cele două firme nu au dezinfectanți care să îi poată înlocui pe cei de la Hexi Pharma. Așteptăm indicații clare“, a declarat Bogdan Fănuță, managerul SJU Craiova.

Multe necunoscute, nici o soluție

Și la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina ieri au fost făcute doar intervențiile chirurgicale de urgență. „Nu am primit o adresă oficială din partea Ministerului Sănătății până la prânz, dar am decis să nu mai folosim produsele Hexi Pharma. Prin achiziție directă luăm dezinfectanți de la alte firme astfel încât să nu întrerupem activitatea medicală. Astăzi s-a decis să fie făcute doar intervențiile de urgență și de mâine, când o să mai primim din produsele noi, reluăm normal activitatea“, a spus Elena Vișan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Nici la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, ieri-dimineață situația nu era clară și se așteptau indicații concrete. „Așteptăm ca MS să ne dea indicații clare, să ne spună cum trebuie să procedăm în acest moment. Nu mai avem produse de la Hexi Pharma pentru că le-am terminat, dar trebuie să ni se spună eventual căror furnizori să ne adresăm care sunt denumirile produselor pe care să le achiziționăm“, a declarat Margareta Popescu, director economic la Spitalul Județean de Urgență Severin.
Aceeași situație a fost susținută și de managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. „Așteptăm să ni se comunice oficial lista produselor neconforme de la Hexi Pharma și eventual dacă sunt probleme și cu dezinfectanții de la alte firme“, a precizat Luiza Popa, managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS