7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎncepe al doilea proces al fostului ministru Darius Vâlcov

Începe al doilea proces al fostului ministru Darius Vâlcov

Curtea de Apel Craiova a hotărât că poate începe al doilea proces al fostului ministru  Darius Vâlcov
Curtea de Apel Craiova a hotărât că poate începe al doilea proces al fostului ministru
Darius Vâlcov

Judecătorii Curții de Apel Craiova au dispus luni, printr-o hotărâre definitivă, începerea judecării dosarului în care Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei, fost senator și fost ministru al finanțelor publice, este acuzat că a primit șpăgi de peste patru milioane de lei de la mai multe firme care au încheiat contracte cu Primăria Slatina.

Procurorii Direcției Na­ți­onale Anticorup­ție anunțau în noiembrie, anul trecut, trimiterea în judecată a lui Darius Vâlcov, primar al municipiului Slatina până în 2012, ministru delegat pentru buget și ministru al finanțelor în guvernul Ponta.
În acest dosar, Vâlcov este acuzat de comiterea a două infracțiuni de luare de mită și una de trafic de influență. Astfel, anchetatorii au reținut că „în perioada noiembrie – decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri – denunțător în cauză, aproximativ 10% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior“. Ulterior, în perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013, Vâlcov a primit, în mai multe tranșe, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 de lei. În schimb, firma denunțătorului trebuia să nu aibă probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. Este vorba de un contract privind izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, în valoare de 24.833.258 de lei fără TVA.
Procurorii anticorupție au mai precizat că acesta nu a fost singurul contract de pe urma căruia Vâlcov a primit mită. „În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul altui contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu altă societate comercială, privind reabilitarea centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA. Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 de lei“, au mai reținut anchetatorii. Aceeași situație a fost și în cazul reabilitării şi extinderii reţelelor de apă din Potcoava şi Scorniceşti, spun procurorii anticorupție. Pentru acest contract, Vâlcov ar fi primit un comision de 10% din valoarea lucrărilor, adică suma de 1,7 milioane de lei.

Darius Vâlcov, judecat la Tribunalul Olt

Dosarul a fost trimis de procurorii DNA judecătorilor de la Tribunalul București, care au decis declinarea competenței în favoarea colegilor de la Tribunalul Olt.
Ulterior, pe 17 martie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt a hotărât să respingă cererile făcute de avocații lui Vâlcov și a dispus începerea judecății. În primul rând, avocații fostului ministru au cerut să fie declarate nule ordonanțele emise de procururul de caz, prin care au fost delegaţi ofiţerii de poliţie judiciară.
De asemenea, s-a cerut excluderea din dosar a probelor obținute de oamenii legii delegați prin ordonanțele cu pricina. De asemenea, apărătorii lui Vâlcov au cerut, fără succes însă, excluderea din rechizitoriu a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental şi a proceselor-verbale de redare a acestora.
Hotărârea Tribunalului Olt a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, instanță care s-a pronunțat luni, printr-o hotărâre definitivă. Judecătorii craioveni au respins ca nefondată contestația formulată de avocații lui Vâlcov, așa că Tribunalul Olt poate începe judecarea dosarului în care Vâlcov este acuzat de luare de mită și trafic de influență.

Primul dosar

În luna mai 2015, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Darius Vâlcov într-un dosar în care este acuzat că ar fi băgat în buzunar șpagi de peste șase milioane de lei, cu complicitatea lui Minel Prina, fost primar al Slatinei, dar și a altor trei inculpați – Lucian Șușală, Bogdan Timofte și Cristian Tomescu. În acest prim dosar, care este pe rolul Curții Supreme, anchetatorii au pus sechestru pe trei lingouri din aur în valoare de 465.355 lei, 172 de opere de artă în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro, 73.077 dolari, dar și pe sumele de 600.000 de lei, 90.000 de dolari și 1.322.950 de lei. Cele 172 de opere de artă ar fi fost achiziționate cu banii obținuți din comiterea infracțiunilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS