27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Oltenia

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 9 – 22 mai. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading,  Anglia.

În Oltenia, în primele zile vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât mediile termice diurne vor fi pe tot parcursul intervalului de prognoză, vor fi ploi de scurtă durată, pe arii restrânse, în creştere de la 18 grade la început spre 24 de grade pe 13 – 14 mai, iar cele nocturne vor marca şi ele o creştere, de la 8 până la 13 grade, în aceeaşi perioadă, mediat pe întreaga regiune. Apoi, până pe 17 – 18 mai, temperaturile vor scădea treptat, atingând valori maxime de 19 grade şi minime de 8 grade. Spre sfârșitul intervalului de prognoză vremea se va încălzi din nou, iar temperaturile vor atinge valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, de 22 şi, respectiv, 11 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vor fi ploi de scurtă durată, pe arii restrânse, exceptând ziua de 12 mai şi, posibil şi pe cele de 16 şi 17 mai, când vor fi averse pe arii extinse şi mai importante cantitativ.

La munte, în primele zile ale intervalului de prognoză vremea se va încălzi, iar temperaturile diurne vor privinţa regimului pluviometric, aproape zilnic, temporar şi local vor fi averse, în general În creşte de la 8…9 grade la început, spre 14 grade pe 13 – 14 mai. În acest interval şi minimele nocturne vor evolua asemănător, fiind în creştere de la 1 grad până la 7 grade, în medie. Începând cu data de 14 mai vremea va intra într-un proces de răcire, iar valorile de temperatură vor scădea spre 8 grade ziua şi 1…2 grade noaptea, în intervalul 17 – 19 mai. Apoi o nouă încălzire a vremii va determina, la finalul celor două săptămâni de prognoză, valori termice diurne de 12 grade şi nocturne de aproximativ 4 grade. În slabe cantitativ, exceptând perioada 12 – 17 mai, când izolat sunt posibile cantităţi mai importante de precipitaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS