16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSindicatele din CEO ameninţă cu proteste

Sindicatele din CEO ameninţă cu proteste

CEO îşi va reduce activitatea în următorii ani
CEO îşi va reduce activitatea în următorii ani

Sindicatele din Federaţia „Univers“ ameninţă conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) cu acţiuni de protest, după ce negocierile dintre cele două părţi s-au încheiat fără să se ajungă la un consens, în urma anunţului administraţiei de a concedia 5.000 de salariaţi până la sfârşitul anului 2019. Liderii sindicali din „Univers“ au emis un comunicat de presă prin care spun că nu sunt de acord cu strategia activităţii miniere pentru perioada 2016 – 2030, şi nici nu acceptă planul de eficientizare, reorganizare şi restructurare pentru perioada 2016 – 2020. Totodată, Federaţia „Univers“ anunţă că se opune şi planului de disponibilizări pentru perioada 2016-2017, în aceste condiţii sindicaliştii ameninţând administraţia că vor uza de orice fel de formă de protest pentru a împiedica punerea în aplicare a acestui plan. Cea mai mare parte a disponibilizărilor colective ar urma să se producă în 2016 şi în 2017, respectiv 4.000 de concedieri.

Ce propune CEO?

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a avut o întâlnire cu sindicatele din cadrul companiei, cărora le-a prezentat planul de eficientizare şi planul de disponibilizare de personal. Acesta are în vedere reducerea pierderilor în contextul în care societatea a înregistrat pierderi cumulate în ultimii doi ani în valoare totală de 1.655 de milioane de lei şi un profit pe primul trimestru al anului 2016 în valoare de 144 de milioane de lei. „Este necesar ca aceste pierderi să fie recuperate în perioada următoare, pentru ca această companie să rămână în piaţă şi să fie eficientă. Se au în vedere o serie de măsuri: Strategia activităţii miniere pentru perioada 2016-2030, strategie ce are ca obiectiv scăderea costului de producţie pe tona de cărbune şi realizarea a 2,4 miliarde de lei economii în perioada 2016-2020, luându-se în calcul o cotă de energie anuală aproape constantă şi închiderea unor capacităţi ca urmare a epuizării rezervelor de lignit, a lipsei de desfacere pentru carierele captive sau a costurilor mari de exploatare; Planul de eficientizare, reorganizare şi restructurare a companiei pentru perioada 2016-2020, plan care a fost avizat de Consiliul de Supraveghere al companiei; Planul de disponibilizări pentru perioada 2016-2017, începând cu 1.07.2016, ce cuprinde 2.000 de disponibilizaţi programaţi în acest an, dintre care 1.067 de persoane pensionabile până la 31 decembrie 2019 (în prezent, societatea are 15.168 de salariaţi); acest plan a fost, de asemenea, avizat de Consiliul de Supraveghere. Administraţia a asigurat partenerii sociali că va prezenta periodic situaţia financiară a CE Oltenia şi le-a solicitat acestora soluţii alternative în vederea asigurării continuităţii şi viabilităţii activităţii companiei, în condiţiile în care compania a înregistrat pierderi mari, iar energia regenerabilă a atins deja cota de piaţă de 27%, procent prevăzut pentru anul 2020“, potrivit unui comunicat de presă al CEO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS