17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPregătiri pentru instituirea de restricţii în Defileul Jiului

Pregătiri pentru instituirea de restricţii în Defileul Jiului

Traficul rutier în Defileul Jiului va fi restricţionat după Paşte (Foto: Eugen Măruţă)
Traficul rutier în Defileul Jiului va fi restricţionat după Paşte (Foto: Eugen Măruţă)

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se pregăteşte să instituie restricţii pentru conducătorii auto în Defileul Jiului. Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a fost anunţată deja de către constructor în ceea ce priveşte necesitatea închiderii temporare a traficului pentru executarea lucrărilor care au mai rămas din contract. Potrivit lui Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, mai sunt de realizat trei obiective importante înainte de turnarea stratului de uzură pe DN 66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani.
„Au mai rămas de executat două poduri, parcarea de la mănăstire şi turnarea stratului de asfalt de la Lainici până la Petroşani. Eu cred că sunt lucrări care pot fi executate în mai puţin de şase luni şi se finalizează cu totul această investiţie a companiei. Vom vedea exact de cât timp vor avea nevoie şi pe cât se va aproba aplicarea restricţiilor. Oricum, traficul va fi oprit după Sărbătorile Pascale. Până atunci se va circula fără probleme. Sunt tronsoane de drum semaforizate, dar se circulă“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Drum modernizat de spanioli

Proiectul de reabilitare a DN 66 pe tronsonul Bumbeşti-Jiu – Petroşani (Defileul Jiului) are o valoare de aproape 185 de milioane de lei. Lucrările au fost câştigate de un consorţiu condus de societatea spaniolă Copisa Constructora Piraneica. Aceasta, în colaborare cu firmele Chirulli Andrea Impresa Individuale (din Târgovişte) şi Coremi Inter SA (din Târgu Jiu), ar fi trebuit să încheie lucrările în 2015. Drumul Naţional 66, în lungime de 32,5 km, face legătura între judeţele Gorj şi Hunedoara. Şefii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România au intenţionat la un moment dat să rezilieze contractul, însă firma din Spania şi-a asumat faptul că până la sfârşitul acestui an se va circula pe asfalt până la Petroşani. Mai sunt de asfaltat doar câţiva kilometri de şosea, însă depinde şi de nivelul temperaturilor ca spaniolii să se ţină de cuvânt.

Prea multă zăpadă pe Transalpina

În ceea ce priveşte traficul pe Transalpina, comisia de verificare care a urcat în această săptămână pe şosea a ajuns la concluzia că încă nu se poate trece la deszăpezirea ei din cauza cantităţii mari de zăpadă de pe casosabil şi în special în zona Urdele: „A mers echipa pe Transalpina şi la un moment dat nu s-a mai putut înainta pentru că este foarte multă zăpadă. Nu avem ce face decât să mai aşteptăm să se mai topească. Avem toate echipamentele şi utilajele pregătite pentru intervenţie şi vom intra pe Transalpina imediat ce condiţiile din zonă vor permite acest lucru. Conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a închis traficul până la sfârşitul acestei luni. O să vedem ce decizie va fi luată, în funcţie şi de starea vremii, şi de cât de repede vor creşte temperaturile în zona montană“, a mai spus Ion Tudor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS