Finanţare pentru modernizarea mai multor sectoare de drumuri

Drumurile judeţene au intrat în reabilitare (Foto: Eugen Măruţă)
Autori


Consiliul Judeţean (CJ) Gorj continuă lucrările de întreţinere şi reparaţii pe drumurile judeţene aflate în administrare. Este vorba de patru tronsoane pe care încă se mai lucrează, după cum declară Ciprian Florescu, vicepreşedintele CJ. Lucrările urmează să fie finalizate în câteva zile, după care drumarii vor demara lucrări şi la alte sectoare de drum aflate în administrarea Consiliului Judeţean Gorj. Potrivit lui Ciprian Florescu, vicepreşedintele instituţiei, mai multe drumuri judeţene vor fi modernizate cu fonduri europene, dar şi cu finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. „S-a trecut la întreţinerea zonelor respective, la plombarea celor mai importante zone. S-a făcut o prioritizare a sectoarelor de drum din reţeaua judeţeană, iar colegii mei au început lucrul. Se muncește pe patru tronsoane. Se finalizează în patru zile. Într-o lună vor fi turnate şi covoare asfaltice. Avem proiecte pentru patru drumuri judeţene. Unul este pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi trei pe fonduri europene. Sperăm să beneficieze de finanţare“, a declarat Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.



Comenteaza acum

Alte stiri

9 martie 2019

Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier şi nici probleme semnificative privind fluenţa ...

Sumarul ediției de miercuri, 20 aprilie 2016

Actualitate

» Munteanu, retras de PNL din cursa pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, noul candidat
» Trei eleve din Craiova au obținut premii speciale la Olimpiada de Pedagogie
» Craiova: Expoziţia de asamblaje şi pictură „Amalgam vernal” la Casa Traian Demetrescu
» Prognoza meteo pentru joi şi vineri
» Craiova: Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Grigorie Teologul”, o “Școală Altfel”
» “Școala Altfel” la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj
» ”Toscana. Color. Monocrom. Experimental”- expoziţie de fotografie
» Universitatea din Craiova va acorda titlul de Doctor Honoris Causa criticului de teatru George Banu
» DNA: Președintele CJ Mureș, Ciprian Dobre, urmărit penal pentru mai multe infracțiuni
» Negocieri cu BEI pentru contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro
» Trei sportivi de înaltă performanță au dobândit cetățenie română
» Craiova: Copilărie şi adolescenţă fără griji!
» Condiții mai riguroase pentru protejarea patrimoniului cultural național mobil

Dolj

» Cum răsare o clădire la fereastra Liceului de Arte din Craiova
» Elevi din Dolj, premiați pentru calificările la olimpiade
» Se anvelopează greu în Craiova
» Contractul de la centura oraşului, verificat de DNA
» Doljean arestat pentru contrabandă cu țigări
» Trei morți într-un BMW răsturnat pe DN 56, la Braniște
» De ce apar alimente nerecomandate în grădinițe
» Minoră de la Şcoala Specială „Sf. Mina“, însărcinată
» Radio Sud aniversează astăzi 19 ani
» Spitalul CF Craiova, datorii de 2,5 milioane de lei, activitate blocată
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Protest spontan la Spitalul CF Craiova
» Medicii şi pacienţii dotează Neurochirurgia
» Nouă olimpici au fost premiaţi
» Facultatea de Ştiinţe Sociale, fără decan
» Elevă de la Şcoala “Sf. Mina”, însărcinată cu un coleg
» 19 ani de Radio Sud
» Craiova: Amenzi de 3.000 de lei şi peste 1.600 de produse confiscate în Piaţa Centrală
» Programul Festivalului Internaţional Shakespeare – ediţia a X-a pentru joi
» Protest spontan la Spitalul CFR din Craiova

Gorj

» Sport extrem şi adrenalină la concursul off-road de la Runcu
» Ministrul energiei, întâmpinat cu proteste la Târgu Jiu
» Gorj: Investitori interesați să finanțeze echipa de baschet Energia Târgu Jiu
» Gorj: Computer tomograf la Spitalul Motru
» Gorj: Tichete sociale şi pachete cu alimente pentru târgujienii nevoiaşi
» Patru centre pentru sacrificarea mieilor în Gorj
» Gorj: Circulaţie blocată pe un sens în Defilelul Jiului

Olt

» Olt: O femeie a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident feroviar

Sport

» SCM-U a pierdut şi meciul al doilea cu BC Mureş
» Dragoş Bon: Nu-mi place când jucătorii nu dau dovadă de spirit de echipă
» „Ne dorim să promovăm cât mai mulți tineri“
» Baschet (m): Craiova, condusă cu 2-0 de BC Mureș în play-off
» Tenis / Mitu – în optimile turneului de la Istanbul, Dulgheru – eliminată
» JO de la Rio / Camelia Potec va reprezenta România şi Bucureştiul la Ceremonia de aprindere a Flăcării Olimpice

Educatie

» S-au stabilit decanii. Facultatea de Științe Sociale, fără câștigător

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top