9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLiviu Olteanu: „Inima mi-a spus să mă îndrept către folclorul nostru“

Liviu Olteanu: „Inima mi-a spus să mă îndrept către folclorul nostru“

(Foto: Arhiva personală)
(Foto: Arhiva personală)

Succesul tânărului interpret de muzică populară Liviu Olteanu (foto) a venit după ce acesta a participat la Festivalul „Maria Tănase“ în anul 2013 şi a câştigat locul I. De la 15 ani, Liviu a pornit pe drumul cântecului popular şi a început să se ocupe mai mult de marea lui pasiune, muzica populară. Dragostea tânărului pentru cântec a pornit de la melodiile îndrăgitei interprete Maria Ciobanu, pe care Liviu a avut plăcerea să o cunoască.
Liviu Olteanu s-a născut la Craiova, dar a copilărit în judeţul Mehedinţi, în satul Busu, din micuţa comună Greceşti, aşezată de o parte şi de alta a pârâului Raznic, pe drumul care leagă Craiova de Drobeta Turnu Severin. Acolo a învăţat să cânte, să doinească, să poarte cu mândrie costumul popular, dar şi vestita lui pălărie ce l-a făcut remarcat printre tinerii interpreţi. De acolo, din satul Busu îşi culege cântecele pe care le are în repertoriul său şi le interpretează cu mândrie la toate spectacolele şi concursurile la care merge, căci ele sunt culese de la bătrânii satului şi sunt tare preţioase pentru el. Chiar dacă Liviu locuieşte în Craiova, iar timpul şi-l împarte între facultate, muzică, familie şi prieteni, el nu lasă să treacă mai mult de o lună fără să meargă la bunici, în satul în care îşi are rădăcinile, după cum spune chiar el.
Tânărul interpret a pornit pe drumul cântecului popular în urmă cu aproape şapte ani. Înainte să cânte muzică populară, Liviu a cochetat și cu muzica uşoară. „La şcoală, în clasele I-VIII, am început cu un cor de muzică uşoară, după care inima mi-a spus că trebuie să mă îndrept și să pun accent pe folclorul nostru“, a spus tânărul interpret. Astfel, Liviu şi-a urmat glasul inimii şi a păşit  încrezător, dar cu mari emoţii, pe un drum spinos, dar frumos, drumul cântecului popular. Au urmat concursuri, festivaluri, multe ore de canto şi muncă, totul pentru ca muzica populară să dăinuiască, iar el să lase publicului melodii frumoase. Cel mai important festival la care a participat, dar şi premiu câştigat de tânărul interpret a fost în 2013. Liviu a avut mari emoţii atunci când a urcat pe scena Festivalului „Maria Tănase“ pentru că a interpretat un cântec pe care nu-l mai cântase niciodată. Bucuria de a fi pe scena unui mare festival şi dorinţa lui de a câştiga au convins juriul că merită locul I. „Adevăratul meu debut în muzica populară a fost în 2013. Este anul meu de suflet, a fost un an cu noroc. Pentru prima dată am urcat pe scena Festivalului «Maria Tănase» şi ţin minte că am avut emoţii foarte mari, au fost emoţii constructive şi se pare că am fost pe placul juriului şi al publicului“, a spus Liviu Olteanu.

„Arde focu-n paie ude“

Dragostea tânărului artist pentru muzica populară a pornit de la cântecele uneia dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară, Maria Ciobanu. „Mândro-n lunca Banului“ a fost prima piesă din repertoriul artistei pe care Liviu a cântat-o la concursurile şi festivalurile de muzică populară la care a participat de-a lungul timpului. Chiar şi la Festivalul „Maria Tănase“, Liviu a cântat o piesă din repertoriul celebrei artistei. După prestaţia sa, tânărul a fost felicitat de aceasta. „După gală, doamna Maria m-a felicitat. Am rămas surprins că sunt artişti mari ai muzicii populare care urmăresc evoluţia noastră, a tinerilor ce ne aflăm pe acest drum. Încerc să nu dezamăgesc publicul, să nu dezamăgesc oamenii care m-au ajutat“, a spus Liviu Olteanu.
„Arde focu-n paie ude“ este numele primului album de muzică populară al lui Liviu Olteanu. Albumul a fost imprimat împreună cu Taraful din Greceşti, iar piesa care dă titlul este şi una dintre melodiile care i-au adus tânărului locul I la Festivalul „Maria Tănase“. Pentru acest album, el a ales numai melodii autentice, care speră să fie pe placul publicului.

Claudia Cocoş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS