9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveancă acuzată că a înscenat un furt și și-a șantajat soțul

Craioveancă acuzată că a înscenat un furt și și-a șantajat soțul

O craioveancă de 47 de ani este cercetată pentru comiterea infracţiunilor de furt, șantaj şi inducere în eroare a organelor judiciare, după ce a luat 30.000 de lei din propria casă și a încercat să însceneze furtul banilor. Pentru a fi mai credibilă, femeia i-a trimis soțului ei mesaje de amenințare de pe un număr de telefon necunoscut de acesta.
Cercetările în acest dosar au început încă de pe 29 septembrie 2015, când o tânără de 21 de ani a sesizat polițiștii de la Secția 5 despre faptul că, în aceeași zi, persoane necunoscute au intrat în locuinţa familiei sale și au sustras suma de 30.000 de lei. Pentru că ușa apartamentului nu fusese forțată, s-a bănuit că hoții au intrat folosind chei potrivite.
Încă de la început, oamenilor legii li s-a părut ciudat faptul că hoții luaseră 30.000 de lei dintr-o cutie în care era păstrată suma de 40.000 de lei, obținută de familia tinerei de 21 de ani din vânzarea unui teren.
Și mai ciudat era faptul că presupușii hoți îi trimiteau mesaje tatălui fetei, pe care îl amenințau că familia sa va avea de suferit dacă va sesiza poliția.
Săptămâna trecută, după mai bine de cinci luni de audieri și după ce au pus cap la cap mai multe informații, poliţiștii Secţiei 5 Craiova au stabilit cine a furat banii. „Poliţiștii Secţiei 5 Craiova au stabilit că, la data respectivă, mama celei care a sesizat furtul, prin răvăşirea bunurilor din domiciliul conjugal, lăsarea deschisă a uşii apartamentului şi declaraţiile date ulterior în faţa organelor de cercetare penală, a înscenat comiterea infracţiunii de furt calificat“, au precizat oamenii legii. Este vorba de craioveanca Maria Stănoiu, de 47 de ani.
Femeia mai este acuzată că „folosind un număr de telefon necunoscut de soţ, l-a şantajat pe acesta prin mesaje telefonice, ameninţându-l din postura de persoană necunoscută că, dacă va reclama respectiva faptă de furt la poliţie, vor avea de suferit membrii familiei. Prin conţinutul aceloraşi mesaje a încercat să inducă în eroare anchetatorii cu privire la aspecte esenţiale referitoare la modul de comitere a faptei, astfel încât adevărul să nu fie aflat“.
Pe numele femeii de 47 de ani a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de furt, șantaj şi inducere în eroare a organelor judiciare.
Se pare că femeia ieșise lipsă în gestiune la serviciu și a luat banii din casă pentru a acoperi paguba.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS