12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul Județean de Urgență vrea acreditare

Spitalul Județean de Urgență vrea acreditare

spitalul judetean tg jiu

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu face ultimii paşi în vederea obţinerii acreditării instituţionale. Astfel, Comisia naţională de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății va ajunge în această lună la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu pentru a verifica dacă unitatea medicală îndeplinește condițiile pentru obținerea acreditării. Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean (CJ) Gorj, administrator al unităţii medicale, a declarat că, mai întâi, va fi depusă la minister documentația în vederea acreditării spitalului, șeful CJ afirmând că speră ca Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu să obțină nivelul maxim de încredere. De asemenea, Călinoiu afirmă că întreg personalul spitalului este angrenat în procesul pentru obținerea acreditării din partea Ministerului Sănătății. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a amânat de mai multe ori până acum vizita comisiei naţionale de acreditare, pentru a putea atinge toţi indicatorii solicitaţi. În cazul în care nu va fi obţinută acreditarea, unitatea medicală din Târgu Jiu nu va mai putea încheia contract în vederea decontării serviciilor medicale prestate. Acestea sunt plătite de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate „Suntem programaţi să depunem documentaţia pentru acreditarea Spitalului Judeţean. Sigur că pentru acest lucru există un program al autorităţii de resort şi, începând cu luna martie, va fi verificat spitalul judeţean, în vederea obţinerii acreditării. Acreditare pentru care, bineînţeles, este mobilizată toată resursa umană din spital. Sunt luate toate măsurile să corespundem cerinţelor impuse pentru a menține gradul spitalului. Noi spunem că îndeplinim toţi indicatorii pentru spital şi vom fi capabili să susținem acest lucru în faţa comisiei care se ocupă de acreditarea spitalului“, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care administrează Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Unul dintre indicatorii obligatorii impuși pentru obţinerea acreditării unităţii medicale din Târgu Jiu priveşte înfiinţarea secţiilor de internări pentru o zi. Astfel, în perioada imediat următoare, vor începe lucrările la Spitalul 700 pentru înfiinţarea unei astfel de secţii, aceasta urmând să funcţioneze în locul corpului administrativ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS