În urmă cu câteva zile, în Monitorul Oficial a fost publicată o decizie prin care alienarea (înstrăinarea) parentală este recunoscută ca o formă de abuz emoţional asupra copilului. Sunt tot mai dese situaţiile în care soţii ajung să nu se mai înţeleagă şi folosesc copiii în lupta lor. O luptă nedreaptă, o luptă în care copilul are cel mai mult de pierdut. Sunt numeroşi doljeni care au divorţat și care trăiesc adevărate drame. Psihologii atrag atenţia că a denigra un părinte în faţa copilului este un act de abuz emoţional!
Numărul divorţurilor este în continuă creştere în judeţul Dolj, potrivit datelor deţinute de Direcţia Judeţeană de Statistică. În 2010, s-au înregistrat 341 de divorţuri, dintre care fără copii 169, cu un copil 133, cu doi copii – 35 de cupluri, cu trei şi patru copii – câte două cupluri. În 2011- 380 de divorţuri, dintre care 243 fără copii, în 2012 – 482 de divorţuri, dintre care 317 fără copii; în 2013 – 428 de divorţuri, dintre care 279 de cupluri fără copii; iar în 2014 numărul divorţurilor a ajuns la 444, dintre care 357 fără copii minori aflaţi în întreţinere.
„Nu am mai primit permisiunea să îl văd“
Aurel F. a divorţat de soţie în ianuarie 2014. Şase luni a avut copilul în grija sa, după care micuţul a ajuns în grija mamei. În urmă cu câteva luni a trimis pe adresa redacţiei o scrisoare: „Fosta soţie vrea sa îmi scoată copilul în vârstă de patru ani jumătate din ţară. Vă implor din tot sufletul, ajutaţi-mă! Știu că sunteţi ultima mea speranţă. Vă rog din tot sufletul să mă sfătuiţi ce să fac. Sunt la un pas să îmi pun capăt zilelor. Am apelat la toate instituţiile statului, la cea pentru protecţia copilului, însă în zadar. Copilul nostru s-a născut în Italia, iar după divorţ a rămas în custodie comună, cu domiciliu la ea în Italia. Pe 13 august 2015 am hotărât să vin în ţară şi am stabilit cu fosta soţie să aduc şi copilul. Mi-a sugerat să îi fac procură fostei soacre, iar copilul să rămână la grădiniţă la ea la ţară, în comuna Daneţi. Fosta soţie urma să lucreze în Anglia. Am hotărât să mă stabilesc în ţară, am deschis o firmă, din dorinţa de a fi aproape de copilul meu. În decembrie 2015 însă, fosta soţie a venit în ţară şi a cerut instanţei dreptul de a lua copilul cu ea. De când copilaşul meu a ajuns la fosta soacră, nu am mai primit permisiunea să îl văd. Am reuşit doar pentru câteva minute să îl văd pe 31 decembrie, însă şi atunci a ieşit scandal mare. Copilul era schimbat. Am observat în comportamentul lui ceva diferit, era distant…“, a povestit bărbatul. Din acel moment, nu a reuşit să-şi mai vadă copilul. Mama a primit dreptul de a-şi lua copilul în străinătate, iar acum bărbatul a înaintat alt proces care se va judeca la jumătatea lunii martie. Cazul lui Aurel nu este singular. În situaţia lui sunt zeci de mame şi taţi care luptă pentru a avea copiii aproape, care vor să primească dreptul să îi viziteze, să îi aibă alături la sfârşit de săptămână sau în vacanţe, să aibă posibilitatea să le ofere un cadou, să îi strângă în braţe.
„Trebuie să ne identificăm cu ambele figuri parentale“
Psihologii atrag atenţia că îndepărtarea copilului de unul dintre părinți nu este deloc benefică, că, înainte de toate, adulţii ar trebui să se gândească mai întâi la copii şi apoi la ei. Potrivit specialiștilor, alienarea parentală este o formă de abuz psihologic asupra copilului care dezvoltă, în mod normal, relaţii de ataşament şi dragoste faţă de ambii părinţi şi în situaţia unui divorţ cu greu poate alege cu care părinte ar dori să rămână. „Frecvent, părinţii aleg să se răzbune unul pe celălalt folosind copiii drept arme în războiul divorţului. A denigra un părinte în faţa copilului este un act de abuz emoţional, pentru că acel copil, prin gânduri, acţiuni şi maniere verbale sau nonverbale este determinat să îşi dezvolte nişte sentimente de ură faţă de celălalt părinte. Copilul ajunge să îl perceapă pe unul dintre părinţi ca fiind perfect şi pe celălalt părinte să îl perceapă cu ură şi ostilitate. Este cunoscut faptul că pentru a ne forma ca personalităţi echilibrate şi adaptate social trebuie să ne identificăm cu ambele figuri parentale, mama şi tata îndeplinind fiecare un rol important în creşterea şi dezvoltarea copilului. Efectele alienării pot fi comparate cu efectele abuzului fizic pentru că duc la aceleaşi urmări: personalităţi ezitante, copii introvertiţi, cu stimă de sine scăzută care intră cu greu în relaţii sociale şi care pot dezvolta agresivitate sau, dimpotrivă, timiditate exagerată şi, cel mai grav, vor întâmpina probleme serioase în viaţa de adult în ceea ce priveşte întemeierea unei familii. De asemenea, probabilitatea de a intra în anturaje dubioase, de a consuma alcool sau droguri sau de a dezvolta depresie sau anxietate este mult mai mare în cazul acestor copii privaţi de dragostea unui părinte decât în cazul în care, în urma unui divorţ, părinţii înţeleg că trebuie să își păstreze rolul de părinţi“, a spus Claudia Măciucă, psiholog clinician principal.
„Este foarte important ca părinţii să se gândească la binele copiilor“
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj au fost solicitaţi în zeci de situaţii de către soţi aflaţi în divorţ sau care deja s-au despărţit. În Dolj, foarte mulţi copii au părinţii plecaţi peste hotare. La sfârşitul anului 2015, de exemplu, 1.536 de copii aveau unul sau ambii părinţi la muncă peste hotare. Pe lângă durerea şi dorul cauzat de faptul că micuţii îşi ştiu părinţii departe de casă, mulţi dintre ei sunt nevoiţi să resimtă conflictele adulţilor. „În cazul în care se efectuează o solicitare, la nivelul instituţiei se poate face o evaluare detaliată în context socio-familial cu recomandări efectuate părinţilor, dacă aceştia colaborează. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului menţionează clar faptul că toţi copiii au dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinţii sau alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului“, a precizat Maria Dumbravă, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Dolj. În cazul în care părinţii nu se înţeleg la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia. Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. „Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz şi neglijare a copilului, reprezentanţii instituţiei noastre au drept de acces, în condiţiile legii, în sediile persoanelor juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificări, organele de poliţie au obligaţia să ne sprijine. Este foarte important ca părinţii să se gândească la binele copiilor lor. Avem copii care din diverse motive sunt sub măsură de protecţie specială, aflaţi în evidența poliţiei pentru diverse fapte (furt calificat, distrugere, tâlhărie, agresiune). 66 de copii sunt sub supraveghere specilizată“, a adăugat Maria Dumbravă.
Alienarea parentală, formă de abuz psihologic asupra copilului
Dispoziţia emisă de Colegiul Psihologilor din România priveşte recunoaşterea fenomenului alienării parentale ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului constând în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte.
„Dispoziţia nu are caracter normativ, în sensul că nu reprezintă izvor de drept formal ce poate sta ca temei juridic, în faţa unei instanţe judecătoreşti. Aceasta recunoaşte în mod formal, din punct de vedere psihologic, un sindrom al copilului abuzat de către unul dintre părinţi, aspect recunoscut din punct de vedere al legislaţiei româneşti în vigoare din 19.01.2011. Acest cadru metodologic a fost adoptat pentru punerea în aplicare a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, precum şi Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului ratificată prin Legea nr. 18/1990. Definind violenţa asupra copilului se recunoaşte posibilitatea unor forme de violenţă asupra unui copil comise de către părinţi, persoane cunoscute de copil precum şi alţi copii. Ca formă particulară de violenţă asupra copilului este stabilit şi Sindromul Stockholm, corelat cu sindromul alienării faţă de celălalt părinte“, a precizat conf. univ. dr. Oana Ghiţă de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova. Potrivit specialiştilor în drept, chiar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 272/2004, Curtea Constituţională a recunoscut posibilitatea ca părintele „căruia i-a fost încredinţat copilul să se defuleze, transmiţându-i acestuia ostilitatea pe care o resimte față de fostul soţ care, deşi poate întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta din urmă ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului“. Curtea mai arată că părintele care exercită această formă de violenţă psihologică asupra copilului profită de instabilitatea afectivă şi emoţională a acestuia, pe fondul unei imaturităţi psihice şi a lipsei experienţei de viaţă, copilul neputând discerne între bine şi rău.
„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România încă din anul 2006, în Cauza Lafargue versus România pentru că nu a pus la dispoziţia tatălui suficiente mijloace prin care acesta să poată pune în executare o hotărâre prin care i se stabilise un program de vizită cu fiul său. Sunt numeroase soluţiile instanţelor din ţara noastră prin care se recunoaşte fenomenul de alienare parentală provocat de către unul dintre părinţi, cu consecinţe negative pe plan psihologic, inclusiv depresia asupra copilului. Alături de Codul civil, Codul de procedură civilă prevede o secţiune specială dedicată executării silite a hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori.
Procedura este însă de durată, presupunând consilierea psihologică a copilului care refuză să aibă contact cu propriul părinte. În practică s-a dovedit a fi eficient art. 905 alin. 2 CPC referitor la aplicarea de penalităţi de la 100 de lei la 1.000 de lei stabilită pe zi de întârziere, în cazul în care părintele este cel care refuză să permită contactul celuilalt cu copilul. Este important ca părinţii care nu se mai înţeleg şi ajung la divorţ să nu se răzbune pe celălalt părinte prin intermediul copilului, încărcându-l pe acesta cu toate reproşurile ce i le-ar putea aduce părintelui îndepărtat.
Prima reacţie a majorităţii părinţilor care se despart este să «îl pedepsească» pe celălalt, îndepărtându-l de propriul copil“, a adăugat Oana Ghiţă.
Emisiunea „Povestea lor, lecţia noastră“ de la Alege TV
Urmăriţi miercuri seară, de la ora 21.30, emisiunea „Povestea lor, lecţia noastră“ de la Alege TV. Conf. univ. dr. Oana Ghiţă de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova vă va spune ce înseamnă alienarea parentală, dar şi ce trebuie să faceţi dacă vă aflaţi în divorţ sau aţi divorţat deja şi nu reuşiţi să vă vedeţi copilul, deşi instanţa v-a dat acest drept.
