3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSpitalul Orăşenesc Novaci împlineşte 90 de ani de existenţă

Spitalul Orăşenesc Novaci împlineşte 90 de ani de existenţă

Spitalul Orăşenesc Novaci împlineşte, pe 25 februarie, 90 de ani de existenţă. În acest context, conducerea unității medicale a anunțat că anul acesta vor fi organizate pentru prima dată Zilele Spitalului Novaci. Programul manifestărilor include atât prezentări medical-ştiinţifice, cât şi prezentări practice. Astfel, în perioada 24-25 februarie 2016, Spitalul Orăşenesc Novaci găzduieşte prima ediție a Simpozionului medical „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi“. Vor fi prezenţi la eveniment medici de renume, profesori universitari, precum şi alţi specialişti din sistemul sanitar. Simpozionul este organizat în colaborare cu Colegiul Medicilor Gorj şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Gorj. Medicii şi asistenţii care vor fi prezenţi la lucrările simpozionului vor primi înscrisuri de participare. De asemenea, la finalul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 90 de ani de existenţă a Spitalului Orăşenesc Novaci, conducerea unității medicale va prezenta și bilanţul activităţii manageriale și va fi făcută cu această ocazie și o scurtă incursiune în istoria spitalului.

La 18 kilometri de Rânca

Spitalul Orășenesc Novaci este instituție cu personalitate juridică subordonată Primăriei, respectiv Consiliului Local Novaci. De asemenea, este o unitate cu gestiune economică proprie, amplasat la circa 18 kilometri de stațiunea Rânca și aproximativ 50 de kilometri de orașul Târgu Jiu. „Spitalul Orășenesc Novaci este spital general, având o clădire monobloc, construită în anul 1978, care asigură asistența medicală a unui număr de aproximativ 63.000 de locuitori din orașul Novaci și șapte comune arondate: Alimpești, Baia de Fier, Bengești Ciocadia, Bumbești Pițic, Crasna, Polovragi, Roșia de Amaradia. Luând în calcul dezvoltarea și extinderea stațiunii Rânca, circulația intensă a turiștilor pe DN 67C – Transalpina, șosea care face legătura Olteniei cu Ardealul, Spitalul Orășenesc Novaci este pregătit să facă faţă noilor provocări generate de eventualele situaţii de urgenţă“, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS