12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljGrenadă nefuncțională găsită în mașina unui angajat al unei firme care lucrează pentru ETI

Grenadă nefuncțională găsită în mașina unui angajat al unei firme care lucrează pentru ETI

Un vâlcean, de 36 de ani, angajat al unei firme subcontractante care realizează instalatia electrică a fabricii de biscuiţi ETI, care se construiește în Parcul Industrial Craiova, s-a ales cu un dosar penal după ce agenţii de pază au descoperit în maşina lui o grenadă nefuncţională.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, agenţii de pază ai Fabricii de biscuiți au sesizat prin 112, vineri seară, faptul că în urma controlului făcut în mașina unui angajat au descoperit o grenadă. Ofițerii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au mers la adresa indicată, au ridicat grenada şi au predat-o pompierilor în vederea expertizării. După primele verificări s-a stabilit că este vorba, de fapt, de o grenadă defensivă nefuncțională, pentru că nu mai avea nici încărcătura explozivă și nici capsă detonatoare. Bărbatul în mașina căruia a fost găsită grenada nefuncțională a explicat că o cumpărase dintr-un târg și o păstra ca obiect de decor. Oamenii legii au mai precizat că vâlceanul de 36 de ani este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS