14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNu poți plăti impozitul pe proprietate până nu achiți amenda

Nu poți plăti impozitul pe proprietate până nu achiți amenda

O femeie din Podari spune că inspectorul de la primărie a refuzat să îi încaseze impozitul pe proprietate, până nu achită taxa de pază. În realitate, femeia are de plată o amendă de circulație pentru o mașină care este trecută pe numele său. De anul acesta, Codul de procedură fiscală stabilește că organul fiscal local de pe lângă primării trebuie să încaseze cu prioritate amenzile de circulație neachitate, după care oamenii pot să își plătească și impozitele pe proprietate.

Emilia Fira are 75 de ani și este din Podari. Femeia spune că zilele trecute a mers la primărie să își achite impozitul pe locuință, dar că funcționarul de la Impozite și Taxe nu a vrut să îi încaseze impozitul până nu achită și taxa pentru paza în localitate, în cuantum de 50 de lei. „La primărie nu ne primește impozitul până nu se plătește taxa pentru pază. Vreau să știu și eu care pază. Zice că sunt paznici, că avem și camere de luat vederi, dar eu n-am văzut nici un paznic“, a spus Emilia Fira. Ea susține că nici nu vrea să achite taxa de pază, pentru că unii sunt scutiți, iar alții trebuie să o plătească.
Primarul comunei Podari, Constantin Gheorghiță, susține că locuitorii comunei sunt condiționați de plata taxei de pază doar în cazul în care aceasta este restantă pe anii din urmă. „Pentru pază există Legea nr. 333/2003, unde se spune că fiecare localitate din România trebuie să aibă asigurată paza. La noi se face paza la școli și la alte obiective ale comunei. Noi avem între trei și cinci paznici. Dacă un cetățean vine să își plătească impozitele pe 2016, atunci funcționarul de la Taxe și Impozite îl întreabă dacă a plătit taxa de pază pe 2015. Dacă nu a plătit-o, atunci îi ia taxa pe anul 2015. Dacă omul are achitată paza pe 2015, atunci pe 2016 poate să nu îi ia banii de taxă și rămâne ca în cursul anului 2016 să plătească taxa de pază“, a precizat primarul din Podari. Constantin Gheorghiță susține că funcționarii de la primărie nu au condiționat-o pe femeia respectivă.
Costinel Băbălău, inspector la Taxe și Impozite locale în Podari, a spus: „Noi nu condiționăm pe nimeni de plata sau neplata acestei taxe, dar fiind o taxă specială se supune normelor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală și există niște reguli. Dacă omul are restantă taxa pe anii anteriori, atunci e obligatoriu să achite mai întâi debitele restante. Dacă are toate debitele achitate, deci este la zi cu plățile, atunci nu condiționăm pe nimeni de plata acestei taxe“. Ulterior, după ce a verificat în baza de date, inspectorul a constatat că bătrâna are o mașină pe numele ei, în proprietate personală, și figurează cu o amendă neplătită. „În urma verificărilor în baza noastră de date am constatat că femeia respectivă figurează cu o mașină pe numele dânsei și cu o amendă de rovinietă restantă, primită pe 28.01.2015. Conform Legii nr. 207/2015, la articolul 165, de anul acesta se încasează mai întâi amenzile de circulație și după aceea impozitul. Nu știu ce o fi înțeles femeia când a venit la ghișeu, dar are de achitat mai întâi o amendă de 250 de lei“, a mai precizat Costinel Băbălău.
Potrivit legii, de anul acesta organele fiscale locale (adică direcțiile sau serviciile de impozite și taxe de pe lângă primării) încasează cu prioritate amenzile de circulație, chiar dacă oamenii ajung la ghișee cu banii pentru impozitul pe casă, pe teren și pe mașină.

Ce spune legea

Codul de procedură fiscală valabil de la 1 ianuarie 2016 (Legea nr. 207/2015) prevede clar, la articolul 165, aliniatul (2), că amenzile de circulație se achită cu precădere, înainte de impozitul pe proprietate. Textul de lege spune clar: „(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică alt tip de obligaţie fiscală. Aceste prevederi nu se aplică în cazul plăţii taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36“.
La același articol „(3) În scopul stingerii obligaţiilor fiscale, vechimea acestora se stabileşte astfel: a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale; b) în funcţie de termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1), pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii (…)“. În noua legislație fiscală prin „organ fiscal local“ se înțelege direcțiile și serviciile de impozite și taxe locale din subordinea primăriilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS