10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO propune salariaţilor un program de plecări voluntare cu plăţi compensatorii

CEO propune salariaţilor un program de plecări voluntare cu plăţi compensatorii

greva foamei ceo1

Complexul Energetic Oltenia (CEO) îi invită pe salariaţi să plece de bună voie din companie şi să beneficieze de salarii compensatorii. Potrivit unui comunicat de presă, administraţia va implementa un plan de restructurare şi eficientizare a societăţii, care va presupune disponibilizări colective. De asemenea, se va apela şi la plecări voluntare, dacă vor exista doritori, urmând să se decidă şi numărul de salarii compensatorii care vor fi acordate. Se estimează că mai multe mii de salariaţi vor pleca din companie în următorii ani. „Partenerii de dialog social au recunoscut necesitatea sesizării comisiei de negociere a CCM în vederea încheierii unui act adiţional prin care să se aducă modificări sau completări, după caz, la prevederile din CCM referitoare la: acordarea sporului pentru munca prestată în timpul nopţii; acordarea unei prime în cuantum de 100 de lei fiecărei salariate, cu ocazia zilei de 8 Martie. Organizaţiile sindicale au fost informate asupra următoarelor aspecte: necesitatea reducerii temporare a activităţii în anumite sectoare de activitate, similară anilor anteriori, având în vedere cererea scăzută de energie din perioada următoare şi a consumului de cărbune aferent, prin efectuarea concediilor de odihnă, a recuperărilor, sau prin întreruperea temporară a activităţii, categoriile de salariaţi implicate urmând să se afle la dispoziţia angajatorului, cu acordarea drepturilor salariale prevăzute pentru această situaţie; implementarea unui program de eficientizare şi restructurare pe o perioadă de cinci ani (2016-2020); conducerea va analiza cu deosebită atenţie necesitatea redimensionării companiei, urmând să elaboreze şi un program multianual de disponibilizări colective vizând cu prioritate salariaţii care întrunesc condiţiile de pensionare în intervalul menţionat, precum şi un program de plecări voluntare cu plăţi compensatorii“, potrivit unui comunicat al CEO, companie de stat cu peste 15.000 de angajaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS