12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj17 case vor fi demolate pentru construirea șoselei de centură

17 case vor fi demolate pentru construirea șoselei de centură

Şoseaua de centură va scoate traficul greu din oraş
Şoseaua de centură va scoate traficul greu din oraş

Italienii de la Collini Lavori SPA şi subcontractanţii, care construiesc şoseaua de centură a oraşului Târgu Jiu, va trebui să demoleze în acest an 17 gospodării. Lucrările de construcţie a noii şosele ocolitoare a municipiului Târgu Jiu sunt ţinute în loc de casele care trebuie demolate, precum şi de faptul că s-a negociat intens între proprietari, autorităţile locale şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. În cele din urmă, s-a stabilit şi nivelul despăgubirilor, însă la acţiunea de demolare nu s-a putut trece efectiv, din cauza sosirii iernii, iar oamenilor li s-a promis că vor rămâne în case până va trece sezonul rece. Din primăvară se va putea trece la acţiunea propriu-zisă de demolare, iar reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu susţin că nu vor fi probleme cu încadrarea în termenul prevăzut pentru finalizarea lucrării.

La instanţă pentru despăgubiri mai mari

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, proprietarii de terenuri şi case va trebui să apeleze la instanţa de judecată, dacă sunt nemulţumiţi de cât le-a oferit statul.
„O să se treacă la demolarea celor 17 gospodării atunci când vremea va permite. Nu vor fi scoşi oamenii din case până nu îşi vor găsi alte locuinţe unde să se mute. Unii vor banii de acum, să plece. Cine vrea despăgubiri mai mari trebuie să meargă la instanţă. Mai sunt câteva terenuri care nu au fost prinse în hotărârea de guvern şi va mai fi elaborat un act normativ şi pentru acestea. În rest, lucrurile merg normal în ceea ce priveşte lucrările care pot fi executate în această perioadă. Sunt lucrări complexe de executat. Poate este cea mai grea lucrare realizată până acum în zona municipiului Târgu Jiu în ultimii ani“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Contract de 150 de milioane de lei

Suma totală a contractului depășește 150 de milioane de lei (fără TVA), din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile, restul de 15% fiind asigurate de către Guvernul României.
Aşadar, vor fi construiți peste 20 de kilometri de şosea, poduri şi traversări. Centura ocolitoare a municipiului va fi construită pe drumul DN66, care traversează Târgu Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN67D.
Conform documentelor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, contractul trebuie executat în 24 de luni, iar perioada de notificare a eventualelor defecţiuni este tot de 24 de luni. Proiectul presupune realizarea unei variante de ocolire atât prin estul oraşului, cât şi prin vestul acestuia: varianta est (cei mai mulți kilometri de centură) va asigura legăturile pe partea de est între Filiaşi (DN66), Râmnicu Vâlcea (DN67) şi Petroşani (DN 66) și are o lungime de 14,9 kilometri. Varianta vest asigură legăturile între Filiaşi (DN66), Drobeta Turnu Severin (DN67) și Băile Herculane (DN 67D) și are o lungime de cinci kilometri. În proiect sunt cuprinse lucrări de amploare, precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supraterane, ce vor trece peste Drumul Naţional 67. Centura va fi construită pe drumul DN66, care traversează Târgu Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN67D, incident în nord-vest.
„Cele două subproiecte de deviere a traficului în Târgu Jiu ar avea următorul amplasament: desprinderea de sub podul de cale ferată din Romaneşti, trecerea traseului peste râul Amaradia, peste calea ferată, la limită cu strada Mărgăritarului, urmează apoi pe la partea de răsărit, ieşire prin cartierul Primăverii, trecerea peste drumul naţional cu un pasaj suprateran, undeva în zona staţiunii pomicole la intrarea în Drăgoieni, apoi continuarea traseului peste deal, iese undeva în partea de nord a municipiului, cu pasaje peste calea ferată peste Amaradia şi Drumul Naţional către Petroşani, aşa încât în toată acea zonă să se iasă din Târgu Jiu la intersecţia cu zona Muşeteşti. Cealaltă bretea de ocolire a municipiului, din acelaşi nod de cale ferată se va desprinde pe partea de apus, va trece peste râul Jiu, peste Şuşiţa, peste DN 67D, va ajunge pe tronsonul 2 din fostul traseu de mocăniţă“, potrivit lui Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS