10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO le ia banii înapoi angajaţilor care au primit ilegal clase de salarizare

CEO le ia banii înapoi angajaţilor care au primit ilegal clase de salarizare

Administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) a luat decizia de a recupera banii primiţi de salariaţii care au beneficiat ilegal de clase de salarizare. Acestea au fost acordate la sfârşitul anului trecut, în mandatul fostului director general Laurenţiu Ciurel. Pe listele de angajaţi care aveau dreptul la măriri de salarii ar fi apărut şi persoane care nu ar fi trebuit să beneficieze în plus de clase de salarizare. La nivelul companiei a fost realizată încă din 2015 o analiză şi s-a stabilit că sunt probleme cu 40% din clasele de salarizare acordate. În urma verificărilor respective, administraţia CEO, prin Laurenţiu Ciobotărică, a anunţat că până pe 31 ianuarie va remedia deficienţele apărute. Întrucât se apropia primul termen anunţat, administraţia şi sindicatele din cadrul CEO s-au întâlnit la finalul săptămânii trecute pentru a discuta pe tema claselor de salarizare.

Un nou termen

În urma întâlnirii dintre liderii de sindicat Manu Tomescu, Relu Constantinescu, Marius Pascu, Nicolae Mitea şi Doru Crăete cu președintele Directoratului CE Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, şi directorul Direcției Resurse Umane, Petra Pătraşcu, a fost luată decizia ca sumele acordate ilegal să fie recuperate până la sfârşitul lunii februarie. „1) Încă de la începutul discuției, domnul Laurenţiu Ciobotărică a precizat că deja a retrimis în teritoriu listele cu promovările făcute începând cu luna noiembrie 2015 însoțite de o procedură bazată pe criteriile convenite şi asumate împreună cu reprezentanții federațiilor sindicale în comisia mixtă administrație-sindicate. 2) Toate promovările făcute cu nerespectarea criteriilor convenite vor fi anulate şi vor fi recuperați banii încasaţi necuvenit de la persoanele beneficiare, conducerea CE Oltenia asumându-şi orice fel de urmări ale acestei decizii. 3) Persoanele care au fost promovate cu respectarea criteriilor convenite nu vor suferi nici un fel de repercusiuni. 4) Listele vor fi completate cu alte persoane ce îndeplinesc criteriile stabilite în comisia mixtă în limitele bugetului pe fondul de salarii. 5) La cererea reprezentanților sindicali, reprezentanții Directoratului au acceptat introducerea drept criteriu al valabilității noilor liste de promovare obligativitatea ca acestea să fie întocmite prin referate semnate de către șefii de secții, ateliere, formații etc. şi asumate sub semnătură de către directorii de sucursale şi cariere. 6) Pentru fiecare persoană propusă spre promovare se va specifica obligatoriu criteriul pe care se încadrează. 7) Termenul de corectare a procesului de promovare: sfârșitul lunii februarie“, potrivit unui comunicat de presă al Federaţiei Naţionale Mine Energie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS