10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDrumarii şi ISU colaborează pentru salvarea de vieţi

Drumarii şi ISU colaborează pentru salvarea de vieţi

Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, împreună cu şefii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj au semnat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Rânca, un protocol de colaborare. Acesta vizează folosirea unei şenilate a Secţiei de Drumuri Naţionale, intrată de anul trecut în dotarea instituţiei, şi care beneficiază de echipamente de ultimă oră pentru salvarea de vieţi. Pe lângă încheierea documentelor care stabilesc toate condiţiile de colaborare între personalul medical al SMURD şi angajaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a mai avut loc o prezentare a autoşenilatei şi a echipamentelor care o deservesc. Şenilata poate fi folosită pe zăpadă, în locuri greu accesibile şi are posibilitatea de a depista persoane aflate sub câţiva metri de zăpadă.

Dotată şi cu echipamente medicale

Personalul medical al SMURD Gorj a inventariat şi verificat echipamentele medicale aflate în autoşenilată. „În baza protocolului încheiat între CNANDR şi IGSU a avut loc, la Rânca, o şedinţă de lucru, în prezenţa prefectului de Gorj. A mai fost prezentată autoutilitara şenilată de lucru, intervenţii şi salvare.
Ne-am bucurat şi de sprijinul medicilor de la UPU, la nivel de şefi de secţie şi cei care coordonează SMURD-ul, pompierii militari. A fost efectiv un schimb de informaţii, s-a prezentat dotarea autoşenilatei, urmând ca atunci când se va merge în intervenţii, fiecare instituţie să acţioneze. Sperăm să rămână la nivel de exerciţiu și să nu fie nevoie să intervenim. Prioritară pentru noi este salvarea de vieţi omeneşti şi siguranţa drumului. Cu această şenilată, atunci când drumul se închide, în special la Rânca, facem verificări să nu fie cumva oameni rătăciţi sau rămaşi izolaţi. Este un vehicul care merge pe orice drum şi pe orice teren. Dotarea este extraordinară, are o mobilitate deosebită, o siguranţă sporită. Are o cameră cu termodetecţie noaptea, cu infraroşu. Chiar dacă sunt îngropate în zăpadă persoanele, la doi-trei metri, cu termodetecţia se poate localiza cu precizie unde sunt persoanele care trebuie salvate. Pe câmp deschis, merge la distanţă foarte mare şi camera de luat vederi, şi camera cu infraroşu, şi termodetecţia. Este o dotare foarte bună, foarte necesară. Există şi echipamentul medical strict necesar pentru o intervenţie medicală“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

Împreună la intervenţii

Autoutilitara va fi folosită în comun de către echipajele SMURD şi cele de la Drumurile Naţionale. A existat deja o intervenţie până acum, când o gravidă a fost adusă din Rânca pentru a putea fi preluată de o ambulanţă. „Orice echipament este binevenit. Este performant, modern și ne poate fi de ajutor în situaţii dificile. Între instituţia noastră şi Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu s-a întocmit un protocol. A fost creat un cadru strict prin care putem folosi acest mijloc de intervenţii atunci când situaţia impune acest lucru. Este o autoutilitară cu funcţii multiple. Ne va fi de folos nu numai în zona montană pe zăpadă, ci şi pe teren accidentat, la intervenţii la incendii de vegetaţie uscată. A fost folosită până acum cu succes pentru transportul unei gravide din Rânca la bază. O să ne adaptăm de la caz la caz“, a declarat Traian Şuţă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. La rândul său, Marinică Niculescu, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, a declarat că autoşenilata va salva vieţi prin faptul că are dotările necesare, însă persoanele salvate trebuie să fie preluate de ambulanţe. „Nu am avut aşa ceva la dispoziţie până acum şi poate fi acordat primul-ajutor în autoşenilată şi pot fi salvate vieţi în acest fel. Persoana respectivă poate sta la căldură până când va fi transportată în zona de unde poate fi preluată de ambulanţă. Ne va fi de mare ajutor pentru că ajunge acolo unde vechiculele pe roţi nu vor putea“, a spus Marinică Niculescu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS