10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova a cumpărat panouri rutiere cu nemiluita

Primăria Craiova a cumpărat panouri rutiere cu nemiluita

Prețul unui astfel de panou rutier variază între 13.500 și 20.000 de lei (Foto: GdS)
Prețul unui astfel de panou rutier variază între 13.500 și 20.000 de lei (Foto: GdS)

Primăria Craiova a cheltuit în ultimul an circa 600.000 de euro pentru achiziționarea a peste 2.000 de indicatoare și panouri rutiere. În condițiile în care orașul are 854 de străzi, înseamnă că pe fiecare dintre ele au fost montate, în medie, trei indicatoare.  Contractele semnate în urma celor trei licitații organizate în perioada octombrie 2014 – iunie 2015 însumează 2,6 milioane de lei cu TVA inclusă. Excluzând semnele simple de circulație, prețul unui panou rutier a variat, în medie, între 13.500 de lei (3.500 de euro) și 20.000 de lei (4.800 de euro). Mult? Puțin? Reprezentanții firmelor de profil din mai multe județe, consultați de GdS, spun că prețul unui astfel de panou este cel mult la o treime, dar primăria și una dintre firmele câștigătoare îi contrazic.

Primăria a împânzit Craiova, în ultimele trei luni, cu o puzderie de indicatoare și panouri rutiere. La fiecare colț de stradă principală, cu predilecție cele din zona centrală, sunt amplasate cel puțin două-trei astfel de panouri. De asemenea, pe marile bulevarde, panouri susținute de stâlpi din tablă galvanizată anunță direcțiile de mers. Orașul avea nevoie de semnalizare rutieră, mai ales în perspectiva titlului de capitală europeană a culturii, obiectiv ratat între timp. Totuși, apare o întrebare: nu cumva e prea mult? 600.000 de euro cât a plătit primăria în conturile firmelor care au câștigat licitațiile este o sumă considerabilă pentru Craiova, mai ales că orașul trebuie să economisească fiecare euro pentru a finaliza proiectele europene întârziate. Și prețul mediu cuprins între 13.000 și 20.000 de lei pentru un panou rutier cu suport poate fi subiect de discuție. Primăria nu ar fi la prima achiziție la prețuri foarte mari. Ecourile figurinelor din sârmă acoperite cu plante de 7.000 de euro bucata și locurile de joacă de 200.000 de euro nu s-au stins.

Nevoie cu repetiție la primărie

Prin toamna anului 2014, Primăria Craiova a simțit pentru prima dată nevoia să cumpere indicatoare și panouri rutiere. După ce a întocmit caietul de sarcini, municipalitatea a lansat invitația de participare la licitație pe data de 20 octombrie. Obiectul contractului pe care dorea să-l semneze: „Achiziție indicatoare rutiere“: 1. indicatoare rutiere „Trecere pentru pietoni“ dotate cu leduri, 2. indicatoare rutiere de orientare și informare (inclusiv montaj), din care: I) indicatoare de orientare tip săgeată, II) indicatoare rutiere de presemnalizare și confirmare a direcțiilor, III) panouri rutiere de presemnalizare a direcțiilor, IV) indicatoare stradale“. Suma estimată a contractului: 568.566 de lei plus TVA, adică aproximativ 700.000 de lei cu TVA (150.000 de euro). Patru firme s-au înscris la licitație, dar câștigătoare a fost declarată firma Girod Semnalizare Rutieră din județul Timiș, care a oferit cel mai mic preț, astfel încât contractul s-a semnat pe suma de 483.455 de lei plus TVA.
După câteva luni, nevoia de a cumpăra indicatoare și panouri rutiere a reapărut. În luna mai 2015, primăria a lansat altă invitație de participare la licitație. Scopul: „Achiziție indicatoare rutiere și stâlpi de susținere indicatoare rutiere“: Lot 1- indicatoare rutiere și Lot 2- stâlpi de susținere indicatoare rutiere“. Suma estimată a contractelor: 93.000 de lei plus TVA. Șapte firme s-au prezentat la licitație, dar contractele au fost semnate cu două dintre ele. Vesta Investment din Otopeni, județul Ilfov, a semnat un contract pentru furnizarea a 750 de indicatoare rutiere, în valoare de 44.171 de lei plus TVA, iar World Trans Systems din București, un contract pentru furnizarea a 500 de stâlpi de susținere în valoare de 24.635 de lei plus TVA. Ambele contracte au fost semnate în luna iulie. După o lună de la lansarea licitației, primăria a fost străbătută din nou de nevoia de a achiziționa indicatoare, de data aceasta suma crescând de trei ori. În luna iunie a publicat anunțul de participare cu următorul obiect: „Achiziție indicatoare rutiere“ din care: – indicatoare rutiere de orientare tip săgeată inclusiv montaj; – panouri rutiere de orientare inclusiv montaj pe dispozitive de fixare sol; – panouri rutiere de orientare inclusiv montaj pe dispozitive tip consolă, respectiv: – pe un panou pe consolă; – pe două panouri pe consolă“. Suma estimată a contractului: 1.555.639 de lei plus TVA. La licitație s-au înscris două firme: Girod Semnalizare și Vesta Investment. Prima a fost descalificată, astfel că primăria a semnat contractul cu Vesta. De regulă, concurența dintre firme duce la scăderea prețului cerut de acestea și, implicit, la economii făcute în bugetul public. De această dată, Vesta a făcut „semnificativa“ reducere de un leu, suma din contract fiind de 1.555.638 de lei plus TVA. De acești bani, primăria a cumpărat 148 de indicatoare rutiere tip săgeată, 75 de panouri rutiere de orientare și 97 de panouri rutiere pe dispozitive tip consolă pe un panou și pe două panouri. În total, din octombrie 2014 și până în iunie 2015, primăria a angajat plăți de 2,6 milioane de lei, adică circa 600.000 de euro.

Păreri pro și contra

Acum câteva zile, primăria a promovat un proiect de hotărâre de consiliu, prin care o parte dintre acest indicatoare și panouri rutiere urmează să fie date în administrare Regiei de Administrare a Domeniului Public. Regia preia, astfel, 27 de indicatoare rutiere la o valoare de inventar de 517.059 lei, aferente licitației din 2014, și alte 128 de indicatoare la o valoare de inventar de 1.733. 316 lei, aferente licitației din luna iunie. La un calcul simplu, rezultă că, în primul lot, prețul mediu al unui indicator rutier pe dispozitiv tip consolă este de 19.150 de lei, iar în doilea lot – 13.541 de lei. Reprezentanții mai multor firme din țară, cu care a discutat GdS, au declarat că prețul este foarte mare. Firmele respective sunt din județele Olt, Pitești, Prahova și Dolj. Potrivit acestora, un astfel de panou rutier nu ar costa mai mult de 4.000 de lei, preț în care ar intra stâlpul de susținere, panourile, inscripționarea și folia reflectorizantă. Pe de altă parte, reprezentanții firmei Girod au precizat că prețul este unul la limită, care asigură un profit infim pentru firmă. „Cei care au avansat acel preț, cu siguranță nu știu despre ce vorbesc. Să montezi astfel de panouri în oraș este mult mai dificil decât pe autostradă, deoarece în oraș cu greu găsești locul potrivit pentru a fixa stâlpul în pământ. Există riscul să dai peste o conductă de apă, de gaze. În plus, montarea acestor stâlpi se face conform normativelor și cu autorizație de la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului. Sunt panouri care costă și o sută de mii de euro“, au explicat reprezentanții Girod. Viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, a precizat și el că primăria cu greu a găsit firme care să participe la licitație din cauza prețului mic impus de municipalitate. Genoiu a explicat că numai procesul de galvanizare a tablei folosite la panouri costă foarte mult, ceea ce înseamnă că prețul nu este mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS