8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCât de sigure la incendiu sunt spitalele din Craiova?

Cât de sigure la incendiu sunt spitalele din Craiova?

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Oltenia“ a transmis GdS, în urma unei solicitări, situația de la Spitalul de Urgență și de la spitalele „Filantropia“, „Victor Babeș“ și de Neuropsihiatrie. Două dintre acestea nu au autorizații sau nu au nevoie de ele prin lege, însă au avize, iar celelalte au autorizații fie complet, fie pe un singur etaj, dar și un aviz.

Trebuie explicat, de la bun început, că există două feluri de acte pe care le emite ISU pentru securitatea la incendiu. Vorbim despre avize, care sunt necesare pentru obținerea autorizației de construcție în cazul în care se fac modificări la clădiri, reabilitări, extinderi etc., și despre autorizații, care se obțin după încheierea lucrărilor, pentru desfășurarea activității în respectivele clădiri.

„Cine dă 50 de milioane de euro?“

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, care are nu mai puțin de zece etaje, nu are autorizație de securitate la incendiu, însă are șase avize de securitate la incendiu, eliberate în perioada 2008-2015, pentru diversele lucrări executate în clădire. „La noi vine mereu ISU și ne întreabă unde avem planurile de evacuare, extinctoarele și celelalte lucruri. Știți situația de la ambulatoriu, care nu poate fi folosit complet momentan, unde este o problemă tot cu reglementările ISU, care acum sunt în lucru. Ce se întâmplă în ambulatoriu trebuie să se întâmple în spital. Atâta timp cât nu am o anumită distanță într-o parte și în alta, trebuie să dau găuri ca să fac scări. Asta ar trebui făcut pe fiecare etaj. Știți foarte bine când este construit spitalul și că nu este adaptat legislației în vigoare. Totuși, în proiectul de 50 de milioane de euro pentru consolidarea spitalului, realizat de Consiliul Județean Dolj, este prinsă și partea aceasta de conformare la legislația ISU. Dar cine dă 50 de milioane de euro?“, a declarat, pentru GdS, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, Bogdan Fănuță.

„Maternitatea este rezolvată“

Spitalul nr. 2 „Filantropia“ deține două avize de securitate la incendiu, eliberate în perioada anilor 2008-2011. Contactați de GdS, reprezentanții unității sanitare au explicat care este situația de la acest spital, dorind să lămurească faptul că maternitatea de la „Filantropia“ funcționează în legalitate, asta pentru că legea nu o obligă să aibă o autorizație de securitate la incendiu. „Vreau să lămurim faptul că maternitatea este rezolvată. În 2011, s-a solicitat de la ISU un aviz pentru reabilitarea maternității. Se solicitase un lift exterior, dar investiția nu a fost viabilă pentru că maternitatea este clădire monument istoric. Iar clădirile monument istoric, care nu au avut nici lucrări executate, conform legii, nu au nevoie de autorizație de la ISU“, a declarat directorul economic al Spitalului „Filantropia“, Elena Crăiniceanu.

Ce spune legea?

Legislația din România are o prevedere destul de întortocheată care menționează clădirile ce au nevoie de avize și autorizații, însă nu și pe cele care nu au, lăsând astfel un loc de interpretare. Conform Legii nr. 307/2006 actualizată, la art. 30, alin. 4), „categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu se aprobă prin hotărâre a guvernului“. Căutând mai departe, vom găsi Hotărârea de Guvern nr. 19/2014 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea acestor categorii de construcții. Astfel, la art. 1, litera d), vom vedea că au nevoie de avize și autorizații „clădiri din categoria monumentelor istorice la care se efectuează modernizări sau schimbări de destinaţie“. Pe acest considerent, maternitatea Spitalului „Filantropia“, care figurează pe lista monumentelor istorice, nu are nevoie de autorizație de securitate la incendiu, la maternitate efectuându-se în ultimii ani alte lucrări. „Noi am făcut doar igienizări, mici reparații la acoperiș și am modernizat aparatura. Nu este vorba despre lucrări ample“, a mai precizat directorul economic.
În mod ciudat, tot în HG 19/2014, la art. 1, litera l) se spune că au nevoie de avize și/sau autorizații „clădiri sau spaţii amenajate în clădiri, având destinaţia de îngrijire a sănătăţii, cu paturi staţionare, indiferent de suprafaţă, sau dispensare şi policlinici cu suprafaţa desfăşurată mai mare de 400 mp“. Prevederile sunt, așadar, interpretabile.

ISU: „E obligația celui care administrează clădirea să obțină autorizație”

O altă problemă ridicată la Spitalul „Filantropia” a fost cea a clădirii administrative. „În anul 2008, când s-a terminat lucrarea la clădirea administrativă, nu a participat la recepție un reprezentant al ISU. Dacă participa, se presupune că s-ar fi dat autorizația. De când suntem aici, încercăm să obținem autorizație. Însă cel mai apropiat expert de noi, pentru că sunt foarte puțini în țară, este în Vâlcea. Noi am făcut adrese la toți experții, însă încă așteptăm. Banii sunt prevăzuți în buget“, a mai precizat Elena Crăiniceanu. Contactați de GdS, reprezentanții ISU „Oltenia” au încercat să lămurească situația. „Obligația e a celui care administrează clădirea. După ce și-a luat avizul și a realizat lucrările, la încheierea acestora, timp de șase luni, poate să vină cu documentele și să obțină autorizația. Noi îi așteptăm pe reprezentanții de la spital marți, cu documentele, la biroul de lucru cu publicul, pentru autorizație“, a declarat Florin Cocoșilă, purtătorul de cuvânt al ISU „Oltenia“.

Vor veni și autorizațiile pentru Spitalul „Victor Babeș“?

În ceea ce privește Spitalul nr. 3 „Victor Babeș“, ISU „Oltenia“ a comunicat că acesta deține autorizație PSI doar pentru modernizările etajului II, eliberată în anul 2015. Conducerea spitalului a explicat pentru GdS că celelalte etaje, dar și clădiri din incintă, vor fi autorizate de îndată ce se vor încheia lucrările aflate în desfășurare. „Avem autorizație pentru etajul II. Și celelalte etaje sunt în reabilitare, și va veni autorizația de funcționare și pentru acestea la finalul lucrărilor. De asemenea, mai avem în spate două clădiri la care se lucrează și vor avea și acestea autorizație“, a precizat Adina Turcu, managerul Spitalului nr. 3 „Victor Babeș“.
Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova pare să fie cel mai în regulă cu autorizațiile de securitate la incendiu. Acesta are trei astfel de autorizații pentru trei clădiri din incintă, dar și un aviz acordat în vederea începerii unor lucrări. GdS a încercat să ia legătura cu reprezentanții unității spitalicești, dar aceștia nu au putut fi contactați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS