21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Taifasuri Rânduite Artistic“ despre Saşa Pană

„Taifasuri Rânduite Artistic“ despre Saşa Pană

Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ din Craiova organizează luni, 16 noiembrie, în cadrul proiectului „Taifasuri Rânduite Artistic Despre Emoţii Manifestate (TRADEM)“ o întâlnire cu Vladimir Pană, fiul lui Saşa Pană – una dintre cele mai proeminente figuri ale avangardei noastre literare. Evenimentul va avea o triplă structură. De la ora 17.00, în Galeria Vollard, va avea loc deschiderea expoziţiei de fotografie „Saşa Pană şi prietenii“. De la ora 18.00, Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu“ va găzdui conferinţa „Amintiri cu Saşa Pană“, susţinută de Vladimir Pană şi moderată de Petrişor Militaru, iar de la ora 19.00, în aceeași locație, se va lansa volumul „Opera poetică“ de Saşa Pană. Volumul reuneşte pentru prima dată, în ordine cronologică, cele unsprezece volume de poeme şi cele trei de prozopoeme pe care le-a publicat Saşa Pană între anii 1925-1977. Ediţia este îngrijită şi prefaţată de Petrişor Militaru. Vor vorbi despre carte Constantin M. Popa şi Maria Dinu.

„Taifasuri Rânduite Artistic Despre Emoţii Manifestate“ (TRADEM) este un proiect iniţiat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu“ cu scopul de a promova relaţia dintre cunoaştere, raţiune şi emoţii manifestate prin dialogul cultural-artistic dintre specialişti în diferite domenii şi publicul larg. Intrarea publicului este liberă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS